2022, anul „remodelării” comerțului modern
Dacă sintetizăm în câteva cuvinte 2022 pentru retailul modern, acestea sunt continuarea trendului de expansiune, dar și o atenție tot mai mare acordată formatelor remodelate și modernizate, precum și parteneriatelor cu operatorii online sau benzinăriile. Proximitatea și discounterii rămân în continuare preferate de shopperii români, canalul din urmă fiind „vedeta” într-un context în care teama de prețuri crescute pune presiune pe achiziții și în 2023.
În pofida provocărilor ridicate de pandemie, anul trecut marile lanțuri de retail alimentar și-au menținut tendința de extindere a numărului de magazine. Dacă la jumătatea anului 2022 harta retailului local aduna 186 de magazine noi, până la finalul anului numărul total de deschideri a ajuns la aproximativ 434 de locații. Privind retrospectiv, numărul este sub cel din 2021 (442 de noi locații), dar peste numărul magazinelor deschise în 2020 (423).
Înainte de a vedea topul celor mai expansivi retaileri și formatele pe care au mizat anul trecut, este important să trecem în revistă câteva evoluții sesizate în ceea ce privește ratele de creștere ale fiecărui canal. Astfel, potrivit datelor GfK Consumer Panel, în primele opt luni ale anului 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, discounterii au bifat o creștere valorică de 22,3%, ajungând la o cotă de piață de 25,6%, fiind urmați de magazinele de proximitate (+15,9%). Totuși, evoluții pozitive s-au remarcat și pe formatul de hypermarket (+5,8%), care a ajuns astfel la egalitate în ceea ce privește cota de piață cu discounterii (25,4%).
Schimbare în topul expansiunii
Evoluția acestor canale se remarcă și în strategiile de expansiune ale jucătorilor, anul trecut fiind inaugurate peste 300 de magazine de proximitate (Profi, Mega Image, Auchan) și peste 66 de magazine discount (Lidl și Penny). Pe formatul de hypermarket, deși se remarcă o revenire în 2022, Kaufland este singurul jucător care a continuat investițiile în expansiune, inaugurând 13 locații în 2022, iar în anul financiar al companiei (n.r. 1 martie 2022 - 28 februarie 2023) este prevăzut un total de 16 magazine noi. „Pentru noi este o premieră. Nu am deschis niciodată atât de multe magazine, dar aveam nevoie de această expansiune pentru a atrage clienți noi. Cumpărătorii își doreau magazine Kaufland în proximitate, astfel că, în urmă cu cinci ani, am luat decizia de a investi mai mult în expansiune și rezultatele nu au întârziat să apară. Astfel, dacă, în general, 80% dintre cumpărători spun că aleg să nu-și facă cumpărăturile dintr-un hypermarket pentru că nu este în proximitatea lor, acest procent scade la 60% când vorbim despre magazinele Kaufland”, a explicat Marco Hoessl, Director General Kaufland România și Republica Moldova.
Dacă în anii anteriori Profi era în fruntea clasamentului de expansiune, cu sute de locații noi, anul trecut poziția de lider și-a adjudecat-o Auchan, care a accelerat extinderea și a deschis 154 de unități noi. Este vorba despre două supermarketuri de mari dimensiuni, de peste 2.000 metri pătrați, ambele situate în Iași, precum și 152 de noi magazine MyAuchan în stațiile Petrom din țară. Auchan a terminat astfel anul 2022 cu o rețea formată din 327 de magazine, dintre care 33 hypermarketuri, 7 supermarketuri, 8 magazine MyAuchan individuale și 279 de magazine MyAuchan în stațiile Petrom. „Dacă ne uităm în piață, proximitatea este formatul câștigător din perspectiva expansiunii, însă la nivel de cifre, ponderea cea mai mare vine din zona de hypermarket. Acest lucru este valabil și pentru businessul Auchan România. S-a vorbit despre apusul acestui canal, însă este un format foarte bun dacă e reinventat. Hypermarketul este un portavion extraordinar pentru jucătorii care operează multiformat”, a punctat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan România.
Profi, retailer deținut de fondul de investiții Mid Europa Parteners, a încheiat 2022 cu 96 de magazine noi, dintre care 11 în formatul Super, 15 Profi City, 8 Profi Go și 62 de Profi Loco, ajungând astfel la o rețea de 1.641 de magazine. Totuși, anul trecut retailerul a investit masiv în remodelarea magazinelor Profi existente prin introducerea noului concept Profi, astfel încât în 2022 183 de magazine au fost remodelate și modernizate. „Într-adevăr am împins mai mult investițiile spre modernizarea unităților existente pentru că exista un risc să debalansăm rețeaua cu promovarea noului concept exclusiv prin deschiderile noi. Cât despre expansiune, cifra este mai mică față de anii precedenți, dar provocările sunt extrem de mari. E mult mai complicat acum să deschizi un magazin decât în anii anteriori, așadar ne bucurăm că am reușit să bifăm 96 de locații noi care ne pun într-o poziție extrem de bună pe harta retailului local”, a declarat Gaetan Pacton, Director General Profi.
Mega Image continuă clasamentul celor mai expansivi retaileri, dar cu un număr semnificativ mai mic de locații noi față de anul anterior. Astfel, dacă în 2021 Mega Image deschidea 72 de magazine noi, anul trecut retailerul a pus pe hartă 56 de unități, dintre care 29 de magazine Mega Image și 27 în formatul Shop&Go.
Recunoscut pentru focusul său pe proximitate, retailerul nu a investit doar în noi magazine, ci și în procesul de reamenajare a locațiilor existente pentru a răspunde cât mai bine cerințelor clientului modern.
La egalitate în topul celor mai expansivi retaileri se află Carrefour și Penny, fiecare cu câte 36 de locații noi deschise în 2022. Numai în ultima lună a anului trecut, Penny a deschis 13 magazine noi, ajungând la finalul lunii decembrie la o rețea de 336 de magazine la nivel național. De altfel, 2022 a reprezentat primul an din istoria retailerului în care a inaugurat peste 30 de unități comerciale, deschise în orașe cu peste 15.000 de locuitori, cu un design complet nou și sustenabile din punctul de vedere al construcției și echipamentelor frigorifice. Mai mult, în 2022 Penny a terminat procesul de remodelare al magazinelor mai vechi din rețea, astfel încât toate locațiile funcționează sub noul format. „2022 are toate șansele să fie încă un an de creștere double digit pentru Penny România, un avans susținut atât din expansiune, cât și din extinderea bazei de clienți. Investițiile strategice în produse din surse locale și modelul de smart shopping sunt factorii cheie în dezvoltarea businessului la nivel local. În materie de logistică, anul acesta va fi extins depozitul din Bacău și va fi deschis și cel de-al cincilea depozit lângă București”, a declarat Daniel Gross, CEO Penny România.
Carrefour, pe de altă parte, a mizat pe formatul Express în 2022, cu 29 de magazine noi deschise anul trecut. Pe lângă acestea, grupul francez a deschis și patru locații Supeco și trei magazine Market. Mai mult, peste 45 de magazine Market au fost remodelate anul trecut. Demnă de menționat este și intrarea Carrefour cu formatul Express în benzinăriile Rompetrol, cu două locații inaugurate în regim de franciză. „În 2001, când am intrat pe piața din România, am deschis un hypermarket, iar acest format va rămâne nucleul businessului nostru, vom investi în continuare în acest format și vom deschide magazine. Proximitatea este viitorul și aici mă gândesc la formatele Express și Market. Este important să fii cât mai aproape de consumator. În 2023 vom continua să deschidem sub aceste formate. În plus, Supeco este un răspuns bun la contextul pe care îl traversăm. Este un concept simplu care promite cel mai scăzut preț la mii de produse. Avem 29 de magazine, îmi place acest concept și cred că are un cuvânt de spus pe piața locală. Să nu uităm de online, în 2022 am lansat un parteneriat cu Glovo, pe lângă parteneriatul cu Bringo. Vrem să fim acolo unde este consumatorul și atunci când are nevoie de un anumit produs”, a povestit Julien Munch.
Lidl, liderul pieței de retail alimentar, a încheiat anul cu o rețea de 346 de magazine la nivel național, dintre care 28 magazine noi și 10 unități remodelate în localitățile Tecuci, Ploiești, Roman, Slatina, Dorohoi, Caransebeș, București, Pecica, Adjud și Târnăveni. Alte proiecte notabile au bifat și dm drogherie markt, care și-a extins rețeaua cu zece magazine noi, în timp ce cora a mizat pe formatul cora urban, cinci astfel de unități fiind deschise anul trecut.
„Codașii” clasamentului sunt Selgros și Metro, care nu au deschis nicio unitate nouă. Totuși, după 11 ani, Metro România a reluat investițiile și a relocat magazinul Metro Punct din Buzău, pe care l-a transformat în format clasic, cu un spațiu comercial de 3.800 de metri pătrați și o sortimentație de peste 6.300 de produse. „În acest an ne-am concentrat investițiile în remodelarea magazinelor existente pentru a permite creșterea spațiilor de vânzare pentru segmentul de carne proaspătă, produse congelate și legume-fructe. Nu în ultimul rând, am continuat să investim în centrul nostru de producție proprie din Ștefăneștii de Jos”, a declarat Adrian Ariciu, CEO Metro România. Pe formatul de magazine de proximitate LaDoiPași, deținute în sistem de franciză, retailerul a înregistrat peste 360 de inaugurări, ajungând la o rețea de 1.945 de magazine deținute de antreprenori români. Planul Metro în această direcție pentru 2023 este de a depăși 2.000 de magazine LaDoiPași.
Focus pe parteneriate
După expansiunea accelerată, investițiile în remodelări și modernizări ale locațiilor existente, 2022 se remarcă și printr-un apetit pentru parteneriate. Fie că vorbim despre parteneriate cu benzinării - Auchan ajungând la o rețea de 279 de magazine MyAuchan în stațiile Petrom, iar Carrefour deschizând două Express în zona hei a benzinăriilor Rompetrol printr-un proiect pilot derulat în regim de franciză - sau cu platformele de food delivery, aproape toate marile rețele de retail alimentar au bifat colaborări sau au început discuții în acest sens, mai ales în direcția digitalizării și e-commerce-ului. Astfel, după preluarea Bringo de către grupul francez Carrefour, platforma de e-groceries a încheiat două parteneriate locale, cu cora și Penny. Acesta din urmă chiar ia în calcul lansarea unei platforme proprii, însă nu mai devreme de 2024, parteneriatele cu Glovo și Bringo având o evoluție foarte bună. „Luăm în calcul și alte parteneriate de acest fel. Nu avem cum să mai lucrăm fără online. Din punctul meu de vedere, viitorul este hibrid și suntem foarte pregătiți pentru zona aceasta. Inovația va avea în continuare un cuvânt de spus pe piața locală de retail și vor câștiga cotă de piață cei care vor înțelege că strategiile de business nu se fac pe termen scurt și, cu atât mai puțin, pe speculat situații punctuale. Fidelizarea clientului are la bază o relație de încredere pe care nu o poți construi decât în timp”, a spus Daniel Gross.
Tot în 2022, Carrefour s-a listat pe Glovo, iar cora a anunțat parteneriatul cu FAN Delivery și Bringo. „cora lucrează de mulți ani la dezvoltarea proiectului e-Commerce pentru că am anticipat interesul clienților pentru online. Dincolo de reducerea timpilor de livrare, efortul nostru se canalizează asupra oferirii de produse și servicii de calitate, la prețuri accesibile și am convingerea că aceste parteneriate sunt benefice pentru consumatori”, a declarat Claudia Badea, eCommerce and Cross-Channel Director cora România.
Ce urmează în 2023
Deși se estimează a fi un an mai greu decât 2022, plin de incertitudini, 2023 nu pare să aducă o stopare a investițiilor în retail. Sau, cel puțin, așa declară executivii marilor companii din țară. Profi, de exemplu, și-a bugetat peste 500 milioane de lei pentru investiții în expansiune și remodelare, nivel similar cu cele finalizate în 2022. „Pilonii strategici rămân parteneriatele cu producătorii locali, deschiderea și modernizarea lanțului de magazine și, nu în ultimul rând, continuarea predării magazinelor din rețea către parteneri. Am depășit pragul de 1.000 de magazine Agent Profi și ne-am propus să predăm către parteneri încă 350 de magazine. Rezultatele sunt foarte bune și ne ajută faptul că primim feedbackul direct de la antreprenori locali și nu printr-o piramidă operațională”, a explicat Gaetan Pacton.
Daniel Gross, CEO Penny, crede că în acest an cuvântul de ordine o să fie inflația. „Nu o să fie la fel de mare ca în 2022, dar va rămâne crescută. Dacă veniturile oamenilor nu vor crește, aceștia vor continua să caute produse mai bine calculate, ceea ce înseamnă în general mărcile proprii, respectiv ambalaje mai mici, branduri ceva mai ieftine. Vedem acest comportament de anul trecut. Se va menține cu siguranță și acest an”, consideră executivul.
În schimb, sunt și jucători care aleg să privească și să vorbească cu optimism despre 2023. „Nimeni nu știe cum arată viitorul. Însă și dacă va fi greu, vom găsi soluții creative și vom încheia anul pe un trend ascendent. Costurile cu energia, inflația, costurile de transport tot mai mari, salariile pe care trebuie să le majorăm, toate acestea sunt provocări cu care industria se confruntă, dar pentru care vom găsi soluții”, susține Marco Hoessl. Astfel, investițiile rămân pe listă, iar bugetul rămâne la același nivel cu anul 2022.
„Pentru 2023 nu pot citi într-un glob de cristal, dar sunt un tip optimist și chiar dacă va fi un nou an provocator ca retailer vom găsi soluții pentru a crește și pentru a menține echipa unită. Deci provocări, dar și o doză de optimism la pachet”, încheie Julien Munch.