Iustinian Belghir, Glovo: „Este doar o chestiune de timp până când vom lista toate marile lanțuri de retail”
Pentru Glovo România, 2023 este despre a replica modelul de business de succes din industria HoReCa către zona de quick commerce, din moment ce aceasta din urmă a ajuns să aibă o pondere de două cifre din totalul businessului și are în continuare premise mari de dezvoltare. Ambiția liderului de food delivery este de a semna parteneriate cu toate marile lanțuri internaționale de retail, fiind deschise discuții cu Lidl și Mega Image, după cum a povestit Iustinian Belghir, General Manager Glovo România și Moldova.
Care sunt prioritățile mandatului tău și ce oportunități de dezvoltare vezi pentru Glovo România?
În condițiile în care România este cea mai mare țară din sud-estul Europei, provocarea este pe măsură, mai ales în ceea ce privește resursa umană, la care se adaugă contextul ultimilor doi ani, timp în care am consolidat însă businessul, am semnat noi parteneriate și am optimizat procese. Glovo România a avut rezultate excelente până acum, este a doua țară din grup ca rezultate, ceea ce pune presiune pentru că așteptările sunt mari. Avem multe de făcut. Mi-aș dori să fim țara cu cele mai multe comenzi, dar modul în care dezvoltăm businessul este raportat la populație, la numărul de orașe și, eventual, la penetrarea serviciului ca dorință a consumatorului. Până la începutul anului, Bucureștiul a fost orașul cel mai mare din tot businessul Glovo în ceea ce privește numărul de comenzi, ceea ce arată cât de bine s-a executat pe plan local. Încă suntem în top 3 orașe în toate țările în care operează Glovo. Faptul că România are orașe care performează similar cu orașe din Spania, a cărei populație depășește tot CEE-ul nostru, sau din Polonia este un subiect de mândrie pentru noi.
Cum a fost până acum 2022 pentru Glovo România și cum vezi finalul anului?
Am avut o jumătate de an bună, în care ne-am adaptat pandemiei, după care ne-am adaptat post-pandemie. Am bifat o creștere până la momentul ridicării restricțiilor, ulterior am avut o ușoară stagnare în numărul de comenzi. Din mai am început să revedem creșteri, nu cele din pandemie, dar în linie cu ce bugetaserăm noi. În continuare mizăm pe realizarea cifrei pe care ne-am propus-o pentru 2022. În acest moment, suntem în target cu ce am prognozat, cu o deviație de ± 2,5%. Consumatorii nu și-au schimbat radical comportamentul față de începutul anului, ceea ce înseamnă că am estimat bine. În plus, putem să ajustăm în funcție de oraș și de serviciile care accelerează, dacă un anumit restaurant performează bine sau ne axăm pe servicii precum groceries.
Cât de importantă este zona de retail alimentar pentru Glovo România?
Este foarte importantă. Pentru un business precum Glovo, dacă execuți bine, reușești să scalezi în mod organic și atunci ai recurența de care ai nevoie pentru a fi în top aplicații pentru utilizatori. După care urmează o maturitate și te poți axa pe industrii complementare, dar care au o recurență foarte mare. În zona de quick commerce noi includem și groceries și shops, adică parteneriatele cu retaileri precum Douglas, Decathlon. Încă din pandemie am început parteneriatul cu unul dintre cei mai importanți jucători din industrie, Kaufland. În momentul acesta, noi am reușit să facem clientul să înțeleagă că Glovo nu este despre restaurante, ci suntem o multiapp category. Quick commerce are o pondere double digit din total business. Vorbim despre o cotă semnificativă, o realizare în această industrie. Ținta noastră este să creștem în zona de retail și ne propunem să ajungem la un share de 45%-55% quick commerce vs HoReCa, dar este mult de investit până acolo. Pentru noi, 2023 este despre educarea consumatorului în această zonă și despre a replica în quick commerce ce am făcut în HoReCa.
Din tot ce înseamnă quick commerce pentru Glovo, cât reprezintă lanțurile mari de retail și de unde vin cele mai multe comenzi?
Este clar că procentul cel mai mare îl au rețelele mari de retail, hypermarketurile, și e normal așa, pentru că începi cu parteneriate mari pe care oamenii le știu și le caută direct în aplicație și te ajută să crești. Apoi am adăugat magazinele de proximitate, de la colțul străzii. Avem nevoie de acești parteneri pentru a schimba comportamentul clienților. Am semnat destul de multe parteneriate atât în București, cât și în țară și avem supermarketuri, minimarketuri locale. Și pentru ei este o creștere de business listarea pe Glovo, poate nu la scara unui hypermarket, dar una substanțială. În momentul de față colaborăm cu aproape toate marile lanțuri de retail, Kaufland, Carrefour, Auchan, cora și Penny. Cât despre comenzile înregistrate la nivelul fiecărui partener, acestea depind la nivel de multe alte componente, precum numărul de magazine, numărul de SKU-uri, etc. Am lansat de curând parteneriatul cu Carrefour, încă nu suntem prezenți în toate locațiile lor și atunci este foarte greu de comparat, de exemplu, cu Kaufland, care are peste 100 de locații.
Aveți în plan alte astfel de parteneriate și cu alți jucători mari, cum ar fi Lidl, de exemplu?
Nu spunem nu, e clar că asta e direcția în momentul în care vrei să ai un content diversificat. Ne dorim să lucrăm și cu ei și am început discuțiile. Mai mult, în lista de discuții deschise se înscrie și Mega Image. Este doar o chestiune de timp. Așa cum în HoReCa la nivel de lanțuri internaționale de restaurante nu este niciunul care să nu fie prezent pe Glovo și pe zona de retail vom avea parteneriate cu toți marii jucători din retail. Mi-aș dori să lansăm parteneriatul cu unul dintre cei doi – Lidl și Mega Image – până la finalul anului viitor.
Cum arată coșul de cumpărături și ce s-a schimbat în ultimul an?
În zona de quick commerce coșul de cumpărături poate fi influențat de sortimentația retailerului, de câte SKU-uri sunt listate pe Glovo sau de limitări tehnice. Pe măsură ce am îmbunătățit zona tech am observat că poate să crească coșul mediu de cumpărături, iar în prezent acesta este aproape dublu față de coșul mediu din zona HoReCa. Coșul este substanțial mai mare pentru cei cu SKU-uri mai multe. Dacă ai o gamă limitată, utilizatorul își cumpără țigări, banane, apă și pleacă. Față de începutul anului, valoarea medie a coșului de cumpărături a crescut cu aproximativ 5%, dar asta poate fi influențat și de ajustările la prețuri pe care fiecare retailer listat pe Glovo le-a realizat în ultimele luni. Per total, cele mai comandate produse din zona de groceries prin intermediul Glovo sunt baxurile de apă plată, pâinea, bananele, precum și alte fructe și legume.
Care sunt orașele unde se fac cele mai multe comenzi pe zona de groceries în cadrul Glovo?
Aceste orașe sunt cumva în funcție de populație, cu cât ai mai mulți locuitori, cu atât poți avea un număr de comenzi mai mare. Pentru noi, cele mai mari orașe sunt București, Cluj, Timișoara, Iași, Constanța, Brașov, Craiova. Ne uităm atent: numărul de locuitori vs clienți unici și ce penetrare avem în total populație. Urmărim atent ce penetrare avem în total populație: numărul de locuitori vs clienți unici. Ne uităm la cât de bine am acoperit piața dintr-un anumit oraș: număr de parteneri și densitatea lor. Aceștia sunt indicatorii după care ne măsurăm performanța. Până la începutul anului, Bucureștiul era orașul cel mai mare din tot Glovo din punctul de vedere al numărului de comenzi. Clujenii sunt printre cei mai obișnuiți cu serviciile de livrare din toată Europa, iar la nivel de penetrare în oraș vs comenzi în toate aplicațiile vs populație, Cluj-Napoca este pe locul 1 în România.
Cum vezi competiția din zona de online groceries odată cu lansarea proiectelor axate strict pe zona aceasta și ce va conta pentru utilizatorul român?
Cred că este loc pentru fiecare dintre acești jucători din piața de online groceries. Ce se întâmplă acum în zona de online groceries este similar cu ce s-a întâmplat în retailul fizic, odată cu extinderea retailerilor internaționali. Glovo practic a deschis drumul în industria de quick commerce, alături de alți câțiva jucători. Acum, fiind mai mulți, nu facem decât să ducem și mai departe mesajul către consumatori pentru a impulsiona cumpărăturile online. Ce cred că se va întâmpla este că utilizatorul le va testa pe toate, dar în final vor rămâne jucătorii care vor fi consistenți în ceea ce promit, fie că este vorba despre preț, servicii, valoare adăugată. Cine execută mai bine în zona aceasta pe termen lung va avea de câștigat.
Care sunt planurile de dezvoltare ale Glovo în perioada următoare?
Investim cu încredere în România, deoarece este o piață foarte importantă pentru noi, iar mare parte dintre aceste investiții se regăsesc în core-business. Totodată, vom continua planul de extindere atât în ceea ce privește zona de parteneri, fie că vorbim de food sau groceries, extinderea în alte orașe sau Glovo Express. Avem în acest moment 12 Glovo Express, centre de micro fulfillment, atât în București, cât și în marile orașe. Ne uităm la oportunități în continuare. Plănuim să mai deschidem câteva locații anul viitor, încă investigăm unde anume.