Carmangeria Meat Concept Store mai pune o locație pe harta expansiunii

La circa patru ani de la inaugurarea conceptului Meat Concept Store, Răzvan Harabagiu, tânărul care se află în spatele businessului, a deschis la începutul lunii octombrie a treia carmangerie. Magazinul este localizat tot în Iași, însă de data aceasta antreprenorul a încercat marile centre comerciale, noua carmengerie Meat Concept Store fiind inaugurată în Palas Mall. Carmangeria Meat Concept Store mai pune o locație pe harta expansiunii

”Celelalte locații sunt poziționate în cartiere, așa că am ales ceva nou pentru a treia carmangerie. Investiția s-a ridicat la aproximativ 80.000 de euro și, la fel ca și în cazului unității din Nicolina, am lucrat cu un arhitect. Diferența însă față de celelalte carmangerii constă în faptul că aici nu avem zonă de procesare și am inclus partea de cooking. Astfel, vorbim cumva despre un concept hybrid care nu se rezumă doar la actul de vânzare”, a precizat Răzvan Harabagiu.

În ceea ce privește sortimentația, antreprenorul a reunit produsele care performează cel mai bine în celelalte locații. ”Nu sunt schimbări majore. Vorim despre câteva sute de SKU-uri, toate produse care nu sunt disponibile și în marile lanțuri de magazine, însă a fost nevoie să fim eficienți tocmai pentru că spațiul total este de 100 de metri pătrați”, a mai spus acesta.

Astfel, pe lângă specialitățile de vită precum antricotul de Argentina, Noua Zeelandă sau Uruguai, New York steak-ul de Italia sau ceafa de Black Angus, clienții pot găsi la Meat Concept Store și o gamă variată de produse preparate chiar în carmangerie: hamburgeri, coaste de porc marinate, frigărui de vită, mici, cârnăciori, dar și brânzeturi, dulcețuri și siropuri. Pe categoria de băuturi alcoolice, antreprenorul a mizat pe bere artizanală și vinuri, în cazul acestora din urmă sortimentația fiind extinsă.

În ceea ce privește performanța magazinului, bilanțul primelor săptămâni de funcționarea arată bine. ”Avem în medie 150-200 de clienți pe zi, iar valoarea bonului de cumpărături este undeva la 30-40 de lei. Oricum, este mult prea devreme ca să îmi fac o părere, pentru că nu avem experiența marilor centre comerciale”, precizează proprietarul Meat Concept Store.

Cât despre planurile de viitor, Răzvan intenționează să ducă conceptul Meat Concept Store în afara Iașiului. ”Cred că odată cu a cea de-a treia deschidere am acoperit foarte bine orașul, astfel că, după ce vom stabili clar care sunt procedurile, ne gândim serios la noi orașe. Primul pe lista este București, urmat apoi de Suceava. Avem însă nevoie de puțin timp pentru că nu vreau să distrugem conceptul de băcănie”, spune acesta.
Mai multe detalii despre cum a luat naștere Meat Concept Store puteți citi într-un articol pe larg aici.

Dan Nistor, Nordic Group: Trebuie să resetăm modul în care gândim viitorul
Dan Nistor, Nordic Group: Trebuie să resetăm modul în care gândim viitorul
După un 2023 ca un roller-coaster, dar care în final s-a dovedit a fi un an bun pentru businessul Nordic Group, 2024 se anunță a fi un „mare...
Beyond Meat intră pe piața din România printr-un parteneriat exclusiv cu Nordic Food
Beyond Meat intră pe piața din România printr-un parteneriat exclusiv cu Nordic Food
Nordic Food, parte a grupului de firme Nordic Group, își extinde portofoliul și lansează pe piața locală produsele din portofoliul Beyond Meat,...
Auchan pariază pe schimbarea la față a formatului de hipermarket. Cum arată Auchan Berceni, magazinul de test al noului concept?
Auchan pariază pe schimbarea la față a formatului de hipermarket. Cum arată Auchan Berceni, magazinul de test al noului concept?
După ce în ultimii ani și-a focusat extinderea și investițiile pe formatul de proximitate și de supermarket, Auchan își întoarce fața...
Cât costă și de ce să deschizi o franciză Meat Concept Store
Cât costă și de ce să deschizi o franciză Meat Concept Store
Lansat în urmă cu nouă ani de către antreprenorul ieșean Răzvan Harabagiu, conceptul Meat Concept Store se pregătește de francizare după...
Carmangeria Meat Concept Store mai pune o locație pe harta expansiunii
Carmangeria Meat Concept Store mai pune o locație pe harta expansiunii
La circa patru ani de la inaugurarea conceptului Meat Concept Store, Răzvan Harabagiu, tânărul care se află în spatele businessului, a deschis...
 Carmangeria Meat Concept Store bifează o nouă deschidere
Carmangeria Meat Concept Store bifează o nouă deschidere
La doi ani de la inaugurarea primei carmangerii Meat Concept Store, Răzvan Harabagiu, tânărul care se află în spatele businessului, a deschis...