Auchan pariază pe schimbarea la față a formatului de hipermarket. Cum arată Auchan Berceni, magazinul de test al noului concept?
După ce în ultimii ani și-a focusat extinderea și investițiile pe formatul de proximitate și de supermarket, Auchan își întoarce fața către segmentul de hipermarket și testează un nou concept de magazin, locația de ”test” fiind magazinul Auchan Berceni. Vorbim despre un spațiu modern, cu universuri dedicate prin care Auchan încearcă să dea o nouă față conceptului de hipermarket, dar și să dinamizeze vânzările pe acest canal și să ducă lupta în retail dincolo de bătălia prețurilor.
”Oficial, magazinul și-a deschis porțile în anul 2008 sub sigla real, dar a fost remodelat sub conceptul Auchan după preluarea magazinelor real. Astfel, era pe lista noastă de priorități din perspectiva modernizării. De ce am ales să testăm aici acest concept? Cartierul Berceni este un mix între zona veche și cea nouă, în plină dezvoltare, cu foarte multă concurență. Am reunit toate aceste aspecte și considerăm că a fost o decizie inspirată”, a explicat Tiberiu Dănețiu, Director de Marketing Auchan Retail România.
O investiție de 5 mil. euro în noul concept de hypermarket Auchan
Magazinul este un format modern, care le oferă clienților o experiență de cumpărare simplă și funcțională, cu accent pe categoriile alimentare, punând în lumina reflectoarelor sortimentele locale și cele care intră generic sub umbrela „sănătate”. Astfel, clienții pot regăsi într-un univers comun produsele bio și vegane, dar și cele care răspund unor nevoi specifice, cum ar fi produse fără gluten, fără zahăr sau fără sare. În plus, universul ”sănătos”, este complementar zonei de piață, unde retailerul a acordat o vizibilitate mai mare produselor locale.
„Am renunțat la zona de electrocasnice mari, acestea fiind în continuare disponibile online, dar am regândit zona de produse pentru amenajarea casei și menaj, vedeta fiind brandul nostru propriu Actuel sub care am dezvoltat o gamă completă de produse”, a spus Laurențiu Furtună, Director de Concept Auchan România.
Mai mult, zona de produse sezoniere și promoțională sunt plasate chiar la intrarea în magazin, tocmai pentru a facilita accesul cumpărătorilor la aceste produse.
În ceea ce privește celelalte universuri, magazinul integrează o zonă de brutărie, pescărie, carmangerie unde se comercializează inclusiv preparate din carne afumate chiar în magazin și unde fiecare produs românesc este semnalizat corespunzător, sortimentația de carne românească acoperind atât zona de carne de pui și porc, dar și segmentul de vită, oaie și curcan.
”Inima” magazinului este însă crama, unde retailerul a grupat tot sortimentul de băuturi alcoolice, zona fiind gândită pentru a putea organiza degustări și evenimente cu producătorii. ”Este un concept nou pe care l-am testat în magazinul din Drumul Taberei, dar acum am venit cu el reinventat. Focusul este pe categoria de vinuri unde avem o selecție de crame românești extinsă și acoperim atât zona de vinuri premium, dar și partea de prim preț. Obiectivul nostru este să educăm clienții și avem o mulțime de informații pe care clienții le pot regăsi la raft, dar avem și somelieri care le povestesc clienților despre vinuri. Este o zonă unde îmbinăm produsul, cu zona de educație și experiența clientului”, a adăugat Laurențiu Furtună.
De asemenea, compania testează piața cu o zonă de mișcare și alimentație sportivă, o nișă de piață pe care o să o crească.
Având în vedere că spațiul a fost complet regândit și modernizat, investiția a fost și ea pe măsură. ”Am investit 5 milioane de euro în relansarea acestui magazin. Vorbim despre un hipermarket cu o suprafață de vânzare de 7.500 de metri pătrați, care are un trafic mediu de 5.000 de clienți pe zi și care oferă o sortimentație de peste 35.000 de SKU-uri și în care vrem să oferim clientului o experiență de cumpărare demnă de anul 2023”, a punctat Tiberiu Dănețiu.
Focus pe sustenabilitate și digitalizare în noul concept Auchan
În linie cu trendul din piață, magazinul Auchan Berceni are focus pe sustenabilitate. Astfel, tot sistemul de iluminat este led, obiectivul fiind să reducă consumul de energie electrică al magazinului cu mininum 40%. În plus, acoperișul hipermarketului a fost pregătit pentru montarea de panouri solare, proiectul urmând să fie finalizat până la finalul acestui an.
Complementar, ca și în celelalte magazine pe care retailerul le operează, cumpărătorii pot duce ulei uzat, fiind recompensați cu un detergent de vase sau cu o sticlă de apă plată. Până acum, din 2018 de când există serviciul, Auchan a colectat 1 milion de litri de ulei alimentar uzat. Și pe partea de servicii clienți au existat îmbunătățiri – a fost lansat serviciul de închiriere unelte, serviciul suport pentru persoanele cu dizabilități.
„În plus, renunțăm la hârtie și mergem într-o zonă de afișaj digital. Avem mai multe TV-uri care înlocuiesc afișajele promoționale, iar magazinul este echipat complet cu etichete electronice pentru a elimina erorile de diferențe de preț”, a mai spus Laurențiu Furtună.
Consolidare, cuvântul de ordine pentru Auchan
Chiar dacă în momentul de față noul concept de hipermarket este în fază de test, retailerul nu exclude extinderea conceptului. ”Primele rezultate arată foarte bine, vorbim despre un plus de 20% la nivelul numărului de clienți, ceea ce este clar un semnal pozitiv. Hipermarketul este un concept care a ajuns la maturitate și rămâne pe lista de priorități, chiar dacă nu din prisma expansiunii. Hipermarketurile generează în continuare cea mai mare parte din vânzările noastre și cu siguranță continuăm să investim în reinventarea acestui format”, a spus Tiberiu Dănețiu.
În paralel cu modernizările pe formatul de hipermarket, retailerul francez continuă investițiile pe supermarketurile de mari dimensiuni (n.r. 2.000 mp), pe 19 octombrie urmând să fie inaugurat un nou magazin în clădirea U Center din București.
„Avem marele avantaj că operăm mai multe formate și învățăm din cele mari. Conceptul de supermarket de 2.000 de metri pătrați este o linie principală de dezvoltare pentru noi. Formatul de hipermarket a ajuns la maturitate, deci putem vorbi despre extindere oportunistic. Însă le reinventăm. De asemenea, continuăm să dezvoltăm magazinele de ultra proximitate My Auchan și vizăm francizarea. Va fi o axă de dezvoltare importantă pentru noi. Online-ul rămâne un fir roșu conducător, având în vedere că noi gândim hipermarketul ca fiind omnichannel”, a mai spus Tiberiu Dănețiu.