Cât costă și de ce să deschizi o franciză Meat Concept Store

Lansat în urmă cu nouă ani de către antreprenorul ieșean Răzvan Harabagiu, conceptul Meat Concept Store se pregătește de francizare după succesul înregistrat de cele cinci locații din rețea. Proprietarul businessului a detaliat pentru Progresiv condițiile în care poți deveni francizat al acestui concept de carmangerie. Cât costă și de ce să deschizi o franciză Meat Concept Store

Dacă ne uităm la Meat Concept Store putem spune că noua generație de antreprenori abordează retailul specializat într-un mod modern, diferit și relaxat. Răzvan Harabagiu a decis în anul 2014 că aceasta poate fi abordarea potrivită pentru carmangeria pe care o deschidea în Iași, iar pariul s-a dovedit unul câștigător dacă luăm în calcul ritmul de creștere a afacerii care a ajuns să numere în prezent cinci locații.

Cea mai recentă deschidereeste carmangeria Meat Concept Store din proiectul comercial Family Market Miroslava, inaugurată în luna iulie în urma unei investiții de aproximativ 200.000 de euro. În general, atunci când spui carmangerie, nu te gândești neapărat la un spațiu prietenos, modern, cu o sortimentație exclusivă, în care omul din spatele tejghelei nu este doar vânzător, ci și consultant culinar. Însă, în momentul în care s-a hotărât să investească într-un business în retailul specializat, Răzvan și-a propus să aibă o abordare cu totul diferită de cea a locațiilor tadiționale, mai ales că avea exemplul părinților săi care au fost nevoiți să renunțe la supermarketurile pe care le operau în Iași din cauza competiției acerbe din piață generate de descinderea rețelelor de hypermarketuri în interiorul orașelor.

Aceeași abordare se regăsește și în locația din Family Market Miroslava, unde amenajarea spațiului a durat o lună și jumătate tocmai din grija pentru detalii. Spre exemplu, corpurile de iluminat au fost realizate manual de o echipă de meșteri din Harghita, în timp ce faianța provine din Italia. Spre deosebire de locația din Palas Mall, unde clienții beneficiază de un spațiu limitat, cu o capacitate la interior de doar opt locuri, carmangeria din Miroslava ocupă o suprafață de 35 de locuri în interior, respectiv 40 de locuri pe terasă, cumpărătorii având acces și la live cooking. Suprafața totală este de 150 mp, iar oferta de produse este susținută de aceeași furnizori cu care antreprenorul colaborează și în celelalte locații. “Facem acest lucru pentru a menține aceeași calitate a produselor, fiind producători locali pe care noi i-am validat în decursul celor nouă ani de colaborare. Avem peste 1.000 de SKU-uri”, a punctat Răzvan.

Pe lângă specialitățile de vită precum antricotul de Argentina, Noua Zeelandă sau Uruguai, New York steak-ul de Texas, Japonia și Canada sau ceafa de Black Angus, clienții pot găsi la Meat Concept Store și o gamă variată de produse preparate chiar în carmangerie: hamburgeri, coaste de porc marinate, frigărui de vită, mici, cârnăciori, dar și brânzeturi, dulcețuri și siropuri. Pe categoria de băuturi alcoolice, antreprenorul a mizat pe bere artizanală și vinuri, în cazul acestora din urmă sortimentația fiind extinsă.

meatconcept

Costuri și condiții pentru franciza Meat Concept Store

Decizia de a franciza conceptul de carmangerie a venit în urma multiplelor cereri din partea celor interesați de o astfel de afacere. “Am lucrat cu cei de la Francize.ro, am realizat manualul francizorului și celor care vor să facă un business ca al nostru le punem la dispoziție tot know-how-ul. Am decis să francizăm acest concept după ce au început să apară cereri, din Cluj, București, Constanța, Suceava și Rădăuți. Din Rădăuți avem chiar două cereri. Nu este un business care să targeteze marea masă, este un business mai de nișă. Îi invităm pe cei interesați să vină să discutăm, îi asigurăm că vor beneficia de toate cunoștințele noastre astfel încât să nu mai aibă anii aceștia pe care i-am pierdut noi, greșind și învățând. Noi din 2014 tot facem asta”, a explicat Răzvan.

De anul trecut, când a fost realizat manualul francizorului, și până în prezent costurile pentru franciză au crescut cu 15-20%. Așa se face că, în momentul actual, pentru a deține o franciză Meat Concept Store trebuie să aloci un buget de circa 200.000 de euro.

„Anul trecut, când am făcut manualul francizorului, erau niște prețuri, care trebuie updatate la noile condiții de piață. Acum costurile s-au majorat cu 15-20%. Vom avea două tipuri de franciză – un concept store care să fie doar magazin, care ajunge la 150.000 de euro, și varianta în care să aibă inclus și un steak house care ridică costurile peste 200.000 de euro. Văzând ce se întâmplă la Miroslava cred că cea mai bună opțiune este store-ul cu steak house, pentru că îți acoperă și momentele din timpul zilei când traficul este scăzut în carmangerie”, a mai spus antreprenorul.

Printre condițiile pe care viitorul francizat trebuie să le respecte se numără validarea listei de furnizori cu francizorii și respectarea manualului de brand. “Francizatul trebuie să valideze cu noi producătorii locali pe care vrea să îi aducă în magazin. Noi punem la dispoziție partea de materie primă undeva la 60-70%, însă promovăm foarte mult și partea de producători locali. Automat fiecare zonă are specificul ei, au producători de pâine artizanală, beri, prăjituri”, a punctat Răzvan.

Potrivit acestuia, o locație Meat Concept Store ar trebui să intre pe profit după un an și jumătate de la deschidere.“La nivel de plusuri ale unei francize, vorbim de timpul pe care francizatul îl câștigă, pierderile pe care le evită și confortul unei echipe de management care îi oferă tot timpul suport. Vom veni în permanență cu suport și upgrade pe tot ceea ce facem noi nou în locațiile proprii. Iar la nivel de provocări, în ceea ce ne privește este prima francizare pe care o vom face. De acolo vom învăța și noi ce înseamnă franciza, nu doar la nivel teoretic. Prin acest manual am încercat să minimizăm pe cât posibil neprevăzutul”, a concluzionat Răzvan.

Franchwise: Antreprenorii români se tem să-și extindă afacerile în alte țări
Franchwise: Antreprenorii români se tem să-și extindă afacerile în alte țări
Brandurile românești ar avea un succes răsunător în alte țări, dar încă cei mai mulți antreprenori au rețineri în a-și extinde afacerile...
Auchan pariază pe schimbarea la față a formatului de hipermarket. Cum arată Auchan Berceni, magazinul de test al noului concept?
Auchan pariază pe schimbarea la față a formatului de hipermarket. Cum arată Auchan Berceni, magazinul de test al noului concept?
După ce în ultimii ani și-a focusat extinderea și investițiile pe formatul de proximitate și de supermarket, Auchan își întoarce fața...
Proprietarul Meat Concept Store investește 200.000 euro într-o nouă locație
Proprietarul Meat Concept Store investește 200.000 euro într-o nouă locație
Conceptul Meat Concept Store, lansat în urmă cu circa nouă ani de către antreprenorul Răzvan Harabagiu, se extinde cu o nouă locație, în...
Carmangeria Meat Concept Store mai pune o locație pe harta expansiunii
Carmangeria Meat Concept Store mai pune o locație pe harta expansiunii
La circa patru ani de la inaugurarea conceptului Meat Concept Store, Răzvan Harabagiu, tânărul care se află în spatele businessului, a deschis...