Cartierele rezidențiale, noul test de expansiune pentru rețeaua August
După mai bine de 14 ani în care a mizat pe locații cu trafic stradal, retailerul bucureștean August a inaugurat recent primul său magazin într-un cartier rezidențial. Deschiderea marchează un nou pariu strategic: testarea unor zone cu acces limitat la retail, unde proximitatea devine principalul avantaj competitiv. Cu aproximativ 3.500 de locuitori „captivi” și fără competiție directă în imediata apropiere, noua locație funcționează ca un laborator pentru extinderea viitoare a rețelei.






Pe 17 martie retailerul August deschidea porțile magazinului August Ghencea, prima sa locație dintr-un cartier rezidențial. Ce a stat la baza acestei decizii? „Piața din Capitală lasă tot mai puțin loc pentru dezvoltare și asta pentru că retailul modern a progresat extrem de mult în ultimii ani și investește activ în expansiune. Astfel, e greu să găsești spații libere bune în zone cu trafic stradal, motiv pentru care am ales să facem un pas în lateral și să testăm aceste zone rezidențiale noi care atrag tot mai mulți locuitori”, explică Gabriel Sandu, Director General al rețelei.
Situat pe strada Prelungirea Ghencea nr. 45, noul magazin funcționează în spațiul unei foste locații Albinuța, ceea ce îi oferă un punct de plecare favorabil din perspectiva clientelei. „Noi am preluat spațiul în luna decembrie a anului trecut. Magazinul avea o suprafață de vânzare de 60 de metri pătrați, însă noi am extins-o până la 100 de metri pătrați și am extins sortimentația astfel încât să reușim să acoperim nevoile cumpărătorului din proximitate”, explică proprietarul August.
Cine este totuși cumpărătorul din proximitate? Antreprenorul vorbește despre aproximativ 3.500 de clienți „captivi”. „Spun captivi pentru că din toată zona aceasta de blocuri există o singură stradă de acces. În plus, dacă mă raportez la competiție, cel mai apropiat magazin este la 800 de metri și vorbim despre un magazin de proximitate. Altfel, la intrarea în cartier sunt prezenți mai mulți jucători, însă este un drum de mai bine de 10 minute pe jos. Și acum timpul este tot mai prețios”, susține Gabriel Sandu. De altfel, tocmai în încercarea de a „vinde timp”, conceptul de magazine August a fost gândit astfel încât procesul de achiziție să nu dureze mai mult de trei-cinci minute.
Adaptarea locală, avantajul competitiv al August
Retailerul a venit cu o gamă de produse construită în jurul feedbackului clienților din zonă. Din cele 2.600 de SKU-uri listate, 90% sunt alimente și băuturi, însă la raft și-au găsit loc și produse pentru îngrijire personală și pentru îngrijirea locuinței.
Descris drept un magazin cu mijloc de gamă, noua locație August pune la dispoziția clienților produse pentru „cumpărăturile mici”, cu focus pe băuturi și snackuri. „Cu toate acestea, am creat și o zonă de legume și fructe, avem și lactate și mezeluri, dar și produse congelate, desigur produse din categoria de «completare»”, precizează antreprenorul. În plus, în magazin a fost creată și o zonă gastro, dar și un corner de cafea.
„Experiența de peste zece ani ne-a învățat că în retail nu funcționează conceptul copy-paste. Cumpărătorii sunt diferiți și atunci noi încercăm să fim flexibili și să oferim libertate de decizie șefilor de magazin în construirea sortimentației. Astfel, într-o piață în care lupta pentru diferențiere prin preț devine tot mai acerbă, noi mizăm pe adaptarea la profilul local ca avantaj competitiv”, adaugă Gabriel Sandu.
Iar rezultatele raportate vin să confirme strategia. Astfel, la două săptămâni de la deschidere, magazinul a ajuns la o medie de 500-600 de clienți pe zi, cu o valoare a bonului de cumpărături de 25 de lei. „Deși este ansamblu rezidențial, mulți cumpărători vin doar pentru o pâine, un pachet de țigări sau o sticlă de apă sau bere. Însă faptul că am depășit nivelul de vânzări al magazinului care a funcționat anterior în acest spațiu este o primă reușită”, punctează proprietarul August.
Expansiunea, în fruntea listei de priorități
După o investiție de 60.000 de euro în cel de-al 12-lea magazin din rețea, August și-a propus să facă din 2026 un an de dezvoltare accelerată. „Suntem deja în discuții pentru preluarea a trei spații comerciale, deci vom încheia anul cu cel puțin 15 magazine. Recunosc că mi-ar plăcea, însă, să ajungem la 20 de locații până la finalul anului, cu obiectivul de a atinge pragul de 100 de magazine, pe termen lung”, explică Gabriel Sandu.
După inaugurarea magazinului din Prelungirea Ghencea, retailerul vrea să extindă modelul și în alte cartiere rezidențiale în încercarea de a ajunge cât mai aproape de cumpărătorul de proximitate. În ceea ce privește bugetul de investiții, pentru cele trei magazine retailerul a alocat un buget de 200.000 de euro. „Dar suntem flexibili. Dacă vom identifica alte oportunități și vom reuși să deschidem opt locații, cel mai probabil vom ajunge la 500.000 de euro. Dar în valoarea finală a investiției contează mult și starea locației”, adaugă proprietarul August.
Cât despre rezultate, retailerul spune că începutul de an a fost modest, cu un avans de doar 6% la nivelul cifrei de afaceri, însă investițiile în expansiune ar trebui să asigure un avans de cel puțin 15% la rezultatele anuale. „Eu sunt un antreprenor optimist, însă fluctuațiile prețurilor, instabilitatea fiscală și legislativă sunt o provocare reală și continuă. Prețul la motorină este îngrijorător, știrile din mediu bancar ridică și ele semne de întrebare, deci e greu să faci un buget riguros”, susține Gabriel Sandu.
Cu toate acestea, retailerul mizează pe rapiditatea cu care se poate adapta oricărei schimbări. „Noi încercăm să ne loializăm clienții prin servicii și adaptabilitate. Ar fi greu să intrăm într-o luptă de preț cu ceilalți retaileri activi în piață, mai ales în contextul în care nu avem încă un depozit propriu. Deci aș spune că din punctul acesta de vedere noi suntem mai predispuși la volatilitatea pieței. Încercăm să fim partenerul la care cumpărătorul de proximitate găsește produsele de care are nevoie. Știm că există un focus pe preț și promoții și, în acest moment, undeva la 10% din ce vindem este la promoție. Însă obiectivul nostru nu este să concurăm prin preț, ci prin disponibilitate la raft”, concluzionează Gabriel Sandu.








