Ioanna Christopoulou, managerul pentru care viteza bate perfecțiunea
Cu o carieră internațională construită în peste două decenii în cadrul L’Oréal, Ioanna Christopoulou conduce astăzi operațiunile din România cu o filozofie clară: viteza bate perfecțiunea, iar oamenii sunt principalul activ al companiei. De la criza economică din Grecia la piețele din Orientul Mijlociu și Țările Nordice, fiecare etapă profesională a adăugat un strat nou unui leadership bazat pe curaj, adaptabilitate și growth mindset. 
La 21 ani, când mulți alți studenți își căutau direcția, Ioanna Christopoulou își alesese deja ritmul, acceptând un internship full-time, în paralel cu studiile universitare, decizia având la bază dorința pentru o experiență reală, nu doar teoretică. „Era un job full-time în timp ce studiam, ceea ce era destul de neobișnuit. Am acceptat această provocare pentru că mi s-a părut mult mai interesantă învățarea la locul de muncă decât într-o sală de curs”, povestește Ioanna.
Acea alegere timpurie anunța cumva parcursul viitor, unul intens, rapid și orientat către acțiune. „M-aș descrie ca fiind o persoană foarte determinată și un «activator» prin natură. Sunt foarte entuziastă și prefer să fac lucrurile repede, mizând mai degrabă pe puterea lui acum, decât pe puterea lui mai târziu. Nu îmi place să amân lucrurile, prefer să profit de oportunități atunci când apar. Mai mult, sunt motivată de multă curiozitate și cred că acesta este motivul pentru care am ajuns în FMCG”, mai spune CEO-ul L’Oréal România.
Prima „școală serioasă de business” a fost Kimberly-Clark, unde Ioanna a ocupat timp de doi ani poziția de brand manager, experiență urmată de o perioadă similară petrecută în cadrul producătorului de băuturi spirtoase Pernod Ricard, unde a învățat disciplina execuției și atenția la detalii. Însă adevărata aventură profesională începea odată cu intrarea în L’Oréal, din acel moment și până în prezent trecând peste două decenii. Un detaliu care, în contextul prezent, când fluctuația în companii este una ridicată, poate părea neobișnuit.
„Este o companie în care nu am avut sentimentul că mă plictisesc nici măcar pentru o zi. L’Oréal este un mix extraordinar între un lider global, cu capabilități puternice și orientate spre viitor, și spiritul unui start-up. Ai libertatea să creezi, să inovezi, să depășești responsabilitățile formale, să fii învestit cu încredere de la început. Există oportunități multiple, patru divizii diferite, prezență în multe țări și un ritm foarte alert. Cred că această cultură și spiritul L’Oréal m-au făcut să rămân atât de mult timp în companie. Iar piața de beauty are un scop foarte puternic și un potențial mare de creștere”, explică executivul.
Recunoaște franc faptul că fiecare pas în cariera sa – marketing, poziții de management sau mobilitate internațională – a adus o nouă provocare și, în același timp, un disconfort asumat.
Criza care a definit leadershipul
Ioanna crede cu tărie că atunci când începi să te simți confortabil într-o poziție, trebuie să îți acorzi șansa de a schimba. Astfel, chiar dacă, de-a lungul timpului, de cele mai multe ori s-a simțit în elementul ei, au existat multiple situații aflate la polul opus. Spre exemplu, la 32 de ani devenea prima femeie care ocupa funcția de General Manager al diviziei de produse de larg consum în Grecia. În plus, era însărcinată, iar Grecia traversa una dintre cele mai severe crize economice din istoria recentă. „A fost o dublă provocare. Am rămas în această funcție timp de cinci ani, deși contextul de business a fost unul foarte solicitant. Însă a fost o perioadă foarte interesantă din viața mea, care m-a modelat foarte mult”, își amintește Ioanna. Fiecare țară în care a lucrat a adăugat un strat nou stilului său de leadership, Ioanna însușindu-și pe rând adaptabilitatea culturală, claritatea și curajul decizional. După Grecia, au urmat Dubai și coordonarea regiunii Orientului Mijlociu, o experiență complet în afara zonei sale de confort. „A trebuit să mă adaptez la o cultură nouă, să decodez lucruri cu care nu eram obișnuită”, detaliază managerul.
Apoi a venit capitolul Franța, la sediul central, unde Ioanna a lucrat cu 15 țări simultan. „În cadrul echipei din Franța am învățat puterea inteligenței colective. Cele mai bune idei apar când creezi un mediu în care oamenii pot vorbi deschis și pot construi împreună”, punctează executivul. Pe de altă parte, Țările Nordice au venit cu lecția simplității. Ioanna a văzut cum încrederea și transparența sunt fundamentele unei culturi în care oamenii pot înflori.
Astăzi, la conducerea subsidiarei din România, spune că se simte cultural mai aproape de țara sa de origine. „Simt că românii și grecii sunt mult mai apropiați în termeni culturali și au multe în comun: căldură, energie, dorință de a construi”, spune Ioanna Christopoulou.
Totuși, rolul actual a însemnat o nouă ieșire din zona de confort: coordonarea întregii organizații, cu patru divizii și funcții corporate. Astfel, primele luni de mandat le-a dedicat ascultării și cunoașterii oamenilor din echipă. „Mă consider un lider foarte conectat. Cred că un lider bun este un lider conectat, care simte pulsul echipei. Prin urmare, primul lucru pe care am vrut să îl fac odată ajunsă în România a fost să mă întâlnesc cu toată lumea, nu doar cu echipa mea directă”, menționează executivul.
Aceasta adaugă la autocaracterizarea sa atribute precum determinare și pasiune, Ioanna fiind prototipul managerului care impulsionează lucrurile care vor avea un impact pozitiv în viitor.
Însă poate cea mai importantă transformare pe care i-au adus-o cei peste 20 de ani de experiență profesională a fost trecerea de la un „contributor individual” la „unul de echipă”. „În copilărie, am fost foarte timidă și eram implicată în sporturi individuale, foarte competitive. Odată cu intrarea în business, am lucrat cu echipe mari, cu funcții diferite, iar acest lucru m-a transformat într-un jucător de echipă”, adaugă managerul.
Cu un pas înainte
De altfel, există o schimbare clară între Ioanna de la începutul carierei și liderul de astăzi. Dacă la început era orientată către analiză detaliată și perfecțiune, acum vorbește despre viteză. „Filosofia de business pe care o susțin cu tărie este că viteza bate perfecțiunea. Și asta pentru că, într-un mediu atât de rapid, în care digitalul crește accelerat și avem capabilități noi în fiecare zi, trebuie să poți să menții ritmul și să fii cu un pas înainte atunci când vrei să faci o schimbare. Nu a fost mantra mea de la început, și asta pentru că am petrecut mult timp supra-analizând lucrurile”, afirmă Ioanna.
De asemenea, managerul crede în puterea învățării rapide, chiar dacă greșelile fac parte din proces. Prin urmare, Ioanna încurajează inițiativele din care înveți. „Pentru mine, greșelile sunt cel mai bun mod de a învăța lucruri. Și aș prefera să văd o persoană sau o echipă care învață rapid dintr-o greșeală, decât să celebrăm un succes prea târziu”, completează executivul.
Un alt sfat pe care l-a oferit echipei sale ține de adoptarea unei mentalități care are în centru „creșterea”. Pentru că nu poți controla contextul, dar cu siguranță poți controla deciziile. „Mizez pe a nu căuta probleme, ci soluții și pe a nu rămâne blocat într-o situație dificilă, ci mai degrabă pe identificarea de oportunități. Schimbarea vine din a încerca ceva diferit în fiecare zi”, mai spune Ioanna.
Feedbackul, odinioară dificil de primit, este acum perceput diferit de către managerul L’Oréal România. „Înainte, luam personal feedbackul negativ și mă simțeam intimidată când primeam feedback pozitiv. Pe măsură ce am crescut, am învățat să apreciez feedbackul drept un cadou și am înțeles că a oferi feedback oamenilor este spre binele lor și îi face mai buni, mai puternici și mai adaptați”, consideră executivul L’Oréal.
Fără schimbări de dragul schimbării
Pe plan local, rolul Ioannei nu este de a bifa schimbarea cu orice preț, ci mai degrabă de a continua dezvoltarea businessului având ca fundament ceea ce funcționează deja. „Obiectivul meu este să construiesc următoarea frontieră de creștere într-o piață care devine mai matură și să identific care sunt noile pârghii strategice pe care trebuie să le deblocăm pentru a ne continua dezvoltarea. Cel puțin în categoria de beauty, o astfel de oportunitate este o mai bună reprezentare la punctul de vânzare. Am vizitat și alte piețe, unde brandurile erau expuse într-un mediu de retail care crea un nivel aspirațional diferit la punctul de vânzare. Deci cred că o oportunitate se află în zona colaborării cu partenerii noștri din retail pentru a crea o experiență mai elevată a frumuseții la punctul de vânzare”, declară Ioanna Christopoulou.
Pe de altă parte, pentru managerul L’Oréal performanța nu înseamnă doar rezultate financiare, ci și impact. Compania pe care o conduce în România investește în educație – formează anual mii de hairstyliști și colaborează cu profesioniști din zona medicală și farmaceutică. Mai mult, pe lista de priorități se află și promovarea refill-urilor pentru reducerea plasticului. „Vrem să ne educăm partenerii și consumatorii să treacă de la sticla de plastic la un ambalaj refill, prin care este economisit până la 60% din plastic. Dacă fiecare dintre noi face un gest mic, impactul devine colectiv. Frumusețea poate fi și responsabilă”, crede Ioanna.
Cât despre „moștenirea” pe care vrea să o lase la finalul mandatului său în România, răspunsul său nu este despre cifre sau cotă de piață, ci despre oameni. „Această companie a avut în ultimii ani o evoluție fantastică. Îmi doresc să continui această poveste de succes și vreau să las o echipă mai dezvoltată, mai încrezătoare și pregătită pentru viitor. Și o companie care să fie o forță a binelui în România”, conchide Ioanna Christopoulou.








