Cât de pregătiți suntem pentru un viitor în care AI ne face lista de cumpărături?
De ce cumpărăm mai puțin, dar mai calculat? Cum a ajuns promoția limbaj universal în retail? Și cât de pregătiți suntem pentru un viitor în care AI-ul ne face lista de cumpărături? În acest episod Progresiv Voices explorăm alături de Iulia Pencea, Market Leader NielsenIQ România, schimbările profunde din comportamentul de consum, cum pot brandurile să rămână relevante și dacă sunt pregătite să fie alese de algoritm.
În retailul românesc, prezentul este deja complicat. Trăim într-un context definit de suprapunerea mai multor straturi de criză: tensiuni geopolitice globale, presiuni economice la nivel european și un climat local marcat de incertitudine. Rezultatul? Un consumator mai prudent, mai calculat și mai greu de convins.
„Shopperul român este extrem de impactat de contextul geo-politic global și de situația economică. Toată Europa este pe roșu în ceea ce privește așteptările economice și românii nu fac excepție. Versus media, noi avem rezultate -22%, în linie cu Grecia, Italia, Franța. Doar Polonia, Cehia sunt puțin verzi. De ce atâta supărare? Pentru că și local avem o criză, se vede un picaj care a început de la jumătatea anului 2025, împreună cu anunțarea intrării în vigoare a noilor măsuri guvernamentale. Discutăm despre impactul psihologic asupra consumatorului care s-a reflectat imediat și în consum. Iar rezultatul a fost că la sfârșitul anului 2025 am avut pentru prima dată, după foarte mulți ani, un Q4 ușor negativ pe volum”, a explicat Iulia Pencea.
Dar dincolo de cifre, schimbarea reală este una de mindset. Profilul consumatorului s-a recalibrat vizibil în ultimii ani. „Shopperul român este CAR, prescurtarea de la: cautious, agile și resilient. Este mai prudent, mai calculat, dar în același timp se adaptează – merge în mai multe magazine, caută promoții și își optimizează coșul de cumpărături”, a mai spus Iulia Pencea.
În acest context, promoțiile au devenit omniprezente. „Preț, promo, preț, promo – acesta este refrenul pe care îl auzim de peste 18 luni, atât din partea shopperilor, cât și a companiilor. Cu toate acestea, aproape jumătate dintre promoții nu aduc incremental. Impactul diferă foarte mult în funcție de categorie, brand și execuție”, a punctat Iulia Pencea.
Cheia stă în utilizarea inteligentă a datelor și colaborarea dintre retaileri și producători. În acest ecosistem, programele de loialitate capătă un rol din ce în ce mai important.
„Shopperii reacționează la personalizare. Mesajele generice sunt ignorate, dar cele relevante, bazate pe date de loialitate, funcționează”, a adăugat executivul Nielsen IQ.
Schimbările nu se opresc la nivel de comportament, ci se reflectă și în structura pieței. Dacă în trecut România era un ,,teren al hipermarketurilor”, în prezent consumatorii își regândesc traseele de cumpărare.
„Consumatorii merg mai rar la cumpărături și încearcă să își controleze mai bine coșul. Vedem o scădere a numărului de tranzacții pe toate canalele. Online-ul rămâne un canal mic, dar crește accelerat, iar în marile orașe devine din ce în ce mai relevant”, a declarat Iulia Pencea.
Cea mai profundă transformare și care a început deja în SUA va ajunge inevitabil și în Europa. Vorbim despre mutarea deciziei de cumpărare din fața raftului în zona algoritmului. „Viitorul va însemna o restrângere a opțiunilor. În loc de zeci de mii de produse, consumatorul va primi câteva recomandări relevante, generate de AI. În acest context, atributele produsului vor deveni esențiale, iar optimizarea pentru inteligența artificială devine critică. Este o schimbare fundamentală în modul în care construim branduri. Probabil vom avea early adopters, dar schimbarea va veni mai repede decât ne așteptăm”, a concluzionat Iulia Pencea.








