Businessul ECLAR, ambiții noi după revenirea la linia de start
Lansat oficial în 2020, după investiții majore și mai bine de trei ani de dezvoltare, ECLAR a intrat pe piața detergenților cu obiectivul de a construi un brand românesc puternic într-o categorie dominată de multinaționale. Cinci ani mai târziu, în urma unei repoziționări majore a businessului, compania a fost nevoită să revină practic la linia de start, mizând de această dată pe dezvoltarea brandului propriu, distribuție multicanal și ambiții noi de creștere pe termen lung. 
Businessul ECLAR a pornit ca rezultatul unui mix între dorința de independență financiară a fondatorilor, dorința acestora de a se întoarce în țară și de a pune în practică ce au învățat în cei 10 ani de muncă în Italia, dar și nevoia de a identifica un detergent eficient, care să fie și blând cu pielea. „Acum 19 ani, alături de soțul meu, Laurențiu, am plecat în Italia cu dorința de a ne construi independența financiară. Am muncit mult, uneori chiar în două locuri în paralel, și am trecut prin toate etapele și provocările de care se lovesc mulți români plecați în străinătate. Fiind primii antreprenori din familia noastră, atât eu, cât şi soţul meu, am fost nevoiţi să construim totul de la zero, pas cu pas. Cei zece ani petrecuți peste hotare au constituit fundamentul nostru antreprenorial”, susține Ramona Ungureanu.
Povestea lor antreprenorială a început în anul 2014, fiind marcată de importul unor produse de curățenie din Italia, urmat apoi de deschiderea unui magazin fizic în Băilești, pe care l-au operat de la distanță și unde comercializau detergenți la dozator. Doi ani mai târziu au luat decizia să se întoarcă acasă, iar în 2017 au început să construiască ceea ce astăzi este ECLAR. „Am închiriat o hală din Băilești, localitatea noastră natală din județul Dolj, și timp de aproape doi ani am investit 150.000 de euro în amenajare, echipamente și, mai ales, în dezvoltarea rețetei. În 2019, am înființat compania, prin completarea investiției inițiale cu o finanțare europeană în valoare de 40.000 de euro, obținută prin programul Diaspora Întreprinzătoare”, explică fondatoarea ECLAR. Deși puseseră practic la bătaie toate economiile realizate de-a lungul anilor petrecuți în Italia, cei doi antreprenori s-au bazat pe experiența acumulată în Italia, unde Ramona lucrase în domeniul producției de detergenți, dar și pe ideea de „trebuie să reușim”. „Am lucrat aproape trei ani la rețetă, alături de profesioniști în industria chimică, timp în care am testat produsul pe diverse tipuri de pete, țesături și programe de spălare, însă cel mai important test a fost pe hainele noastre și ale celor trei copii care, între timp, completaseră familia”, adaugă antreprenoarea.
Provocări în parcursul de creștere
Producţia a început abia în aprilie 2020, după finalizarea şi stabilizarea completă a rețetei detergentului. Inițial, detergentul a fost lansat în flacoane PET de cinci litri în ideea de a continua conceptul cu care inauguraseră magazinul din Băilești. „Deși obiectivul nostru a fost de a oferi consumatorului un detergent premium la un cost accesibil, acest concept era, și încă este, mult prea avangardist pentru piața locală. În paralel, debutul nostru a coincis cu perioada pandemiei, ceea ce a îngreunat și mai mult accesul la piață și dezvoltarea canalelor de vânzare. Astfel, a fost nevoie să ne reorientăm rapid și să ne adaptăm strategia pentru a găsi soluțiile potrivite de distribuție”, punctează Ramona Ungureanu.
Iar soluția pe care au ales-o a fost de a dezvolta un parteneriat de business prin care au comercializat detergentul produs de ECLAR ca private label sub brandul ,,Farmacia de Detergent”, în mediul online. Patru ani mai târziu, din cauza unor viziuni diferite, proiectul a luat sfârșit, iar businessul a trecut printr-un proces de reașezare.

Din nou la linia de start
„2025 a fost un an important, pentru că am fost practic puși în fața unui nou început. Am ales să ne raportăm la acest moment ca la o etapă de repoziționare și am luat decizia de a consolida notorietatea brandului ECLAR și să ne concentrăm pe dezvoltarea brandului propriu și pe controlul direct nu doar la nivel de producție, ci și din perspectiva vânzărilor și a distribuției”, susține Ramona.
Deși aveau fabrica și rețeta, relansarea businessul a fost o provocare reală, întrucât brandul ECLAR nu se bucura de notorietate. „A fost nevoie de timp și comunicare constantă pentru a reuși să depășim această barieră. Fabrica ECLAR a funcționat și după încheierea parteneriatului. Produsul era acolo, formula era aceeași. Ceea ce lipsea în primele trei luni de la încheierea parteneriatului era un flacon propriu și un canal de vânzare dedicat, astfel că primul pas a fost să lansăm magazinul online familiaeclar.ro,
o investiție care s-a ridicat la aproximativ 50.000 de euro”, adaugă antreprenoarea. În plus, experiența anterioară le-a arătat celor doi antreprenori importanța de a avea o strategie de distribuție multicanal. „Odată ce magazinul online a fost lansat, pasul numărul doi a fost să dezvoltăm noi canale de vânzare și primul partener a fost Freshful. Ulterior, ne-am dorit să listăm produsele și în magazinele fizice, pentru că, odată ce clientul vede produsele la raft și are mai multe puncte de interacțiune cu produsul, nivelul de încredere crește”, explică Ramona.
Deși în anul 2020 listarea în marile lanțuri de retail i se părea o misiune imposibilă, acum, Ramona descrie procesul ca fiind unul natural și fără prea multe piedici. „În mai puțin de 12 luni am reușit să colaborăm cu dmdrogerie markt, Carrefour, Farmacia Tei, Bebe Tei, ceea ce a marcat trecerea la o strategie multi-channel. Pentru consumator contează să vadă produsul la raft, să simtă mirosurile și să citească ingredientele și beneficiile. Cred că acestea au reprezentant un atu și în procesul de listare. Și important a fost și faptul că suntem producător local, iar interesul consumatorilor pentru produsele românești este în creștere”, adaugă cofondatoarea ECLAR. Cu toate acestea, trecerea de la un model bazat pe un singur canal de vânzare la o strategie multicanal a fost un proces complex, care a presupus o capacitate constantă de producție, standarde clare și alinierea la cerințele unor parteneri mari. „Am investit în certificări, în testarea produselor și în optimizarea fluxurilor interne tocmai pentru a putea susține acest demers. În plus, pentru că ambalajul de cinci litri nu reprezenta o opțiune validă pentru retailul fizic, a fost nevoie să dezvoltăm și un ambalaj mai mic, de 1,5 litri, care să nu ocupe mult spațiu la raft”, mai punctează aceasta.
Direcții pentru viitor
Deși activează pe o piață în care cei mai importanți cinci producători generează mai mult de 50% din vânzările valorice în categoria de detergenți, Ramona și Laurențiu Ungureanu rămân fideli filosofiei cu care au pornit acest business. „În continuare cred că nimic nu este imposibil dacă îți dorești ceva cu adevărat și muncești pentru el. În toată această perioadă a fost nevoie să învățăm constant cum funcționează producția, cum să gestionăm relația cu clienții și cum să adaptăm strategia în funcție de feedbackul din piață. Acum, prioritățile noastre sunt consolidarea brandului ECLAR, extinderea canalelor de vânzare, dezvoltarea de produse noi și pregătirea pentru scalare, susținută de capacitatea de producție deja triplată prin investițiile din 2022”, explică Ramona.
Din punct de vedere financiar, producătorul își dorește să ajungă anul acesta la rezultatele din 2024, când a raportat o cifră de afaceri de peste 16 milioane de lei și un profit net de 4,7 milioane de lei.
„Astăzi, fabrica produce aproximativ 3,6 milioane de litri de detergent anual, ceea ce ne permite să răspundem atât cererii din piața locală, cât și planurilor de extindere în retail și pe piețe externe. În acest moment, ponderea vânzărilor se împarte în mod egal între magazinul nostru online și retailerii parteneri. Retailul ne oferă vizibilitate și volum, iar online-ul ne oferă control și apropiere de client. 2026 a început cu un plus de 45% pentru canalul de retail, ceea ce ne dă încredere că ne vom atinge targetul”, punctează antreprenoarea.
În ceea ce privește portofoliul, planul pentru următorii cinci ani include dezvoltarea de noi produse, dar şi extinderea în noi pieţe, atât din România, cât și internaţional. „Recent, am lansat un nou produs, ECLAR detergent de vase, în varianta la cinci litri, și pregătim noi produse în viitorul apropiat”, susține Ramona Ungureanu.







