Care sunt tendințele de pe piața sucurilor 100% conținut de fructe și legume

Majoritatea consumatorilor din întreaga lume consideră că sucurile cu 100% conținut de fructe și legume (numite pe scurt sucuri 100%) sunt sănătoase, naturale și gustoase, potrivit unui nou studiu internațional comandat de producătorul de ambalaje Tetra Pak. De asemena, studiul mai arată că inovația din acest domeniu captează atenția consumatorilor, generând creștere în categorie.Care sunt tendințele de pe piața sucurilor 100% conținut de fructe și legume

Potrivit studiului comandat de Tetra Pak, piața sucurilor 100% la nivel mondial este în prezent foarte dinamică, în sensul că producătorii au început să devină mult mai creativi și inovatori și răspund cererii cu produse noi. De exemplu, pe lângă legume sau plante, nuca de cocos a fost introdusă ca și ingredient de bază în multe produse din această categorie.

Ce vor și ce cred consumatorii

Sucurile 100% NFC (Not From Concentrate – care nu au la bază concentrat) câștigă cotă de piață de la sucurile pe bază de concentrat (numite şi sucuri „reconstituite”), reflectând o tendință clară pentru produse naturale, mai puțin procesate. Segmentul premium are o performanță deosebit de bună, atât din punctul de vedere al volumelor cât și al valorii totale a pieţei, consumatorii fiind dispuși să plătească mai mult pentru produsele care le oferă ceea ce caută, mai ales din perspectiva beneficiilor pentru sănătate și stare de bine. Așa cum arată studiul care a stat la baza acestui raport, „sănătos”, „natural” şi „gustos”  sunt  atribute proeminente asociate cu sucul 100%.

Consumatorii cred în continuare cu tărie în beneficiile pentru sănătate ale sucului 100%, ceea ce se asociază cu macrotendinţa globală din piaţa alimentelor și băuturilor în general. Studiile arată că 63% dintre respondenţi consideră consumul alimentelor sănătoase/nutritive ca fiind foarte important, un procent care se ridică la 71% în țările emergente,  iar 51% spun că acordă o atenție deosebită ingredientelor din alimente și băuturi.

Generația Millennials, cea mai râvnită

Acest lucru este cu atât mai adevărat pentru generația Millennials, cea mai mare și mai influentă generație de consumatori de până acum.
Aceștia sunt tineri, aspiraționali și exigenți – și cheltuiesc aproximativ 600 miliarde dolari anual.  Această categorie de consumatori este râvnită de marile branduri și reprezintă o forță semnificativă pentru industria alimentelor şi băuturilor.

Deși Millennials recunosc că există ocazii în care își pot face mici plăceri, aceștia sunt în general conștienți și atenți la sănătatea lor, 51% dintre ei evitând în mod activ mâncarea de tip fast food. Aceștia sunt conștienți de necesitatea de a se concentra pe anumite ingrediente și sunt mai preocupați de deficiența de vitamine, de aditivi și de faptul că nu pot mânca mese regulate din cauza lipsei timpului.

Sucurile, la pachet cu puțină distracție

Studiul arată faptul că majoritatea consmatorilor caută constant nu doar produse noi, ci și experiențe noi. Aceștia sunt obișnuiți să fe implicați și activați emoțional de branduri. Vor să fie surprinși, distrați și amuzați. Această activare se face și prin intermediul tehnologiei, precum coduri QR pe ambalaje, care îi direcționează pe consumatori către website-uri dedicate, sau realitate augmentată, folosind soluții de la furnizori precum Blippar, care numește această abordare drept „marketing vizual”.

„Verde” în interior, dar și la exterior

Globalizarea și preocupările legate de protecţia mediului au generat un sentiment de eco-sensibilitate în rândul consumatorilor, care sunt conștienți de faptul că o planetă mai sănătoasă înseamnă că ei înşişi sunt mai sănătoşi. Ei își doresc produse “verzi” pe interior – în sensul că sunt complet naturale, fără aditivi, dar și pe exterior, cu amprentă de carbon redusă, în ambalaje reciclabile și regenerabile.

Produsele on-the-go, noua provocare

Studiul arată că vieţile consumatorilor devin tot mai ocupate, ceea ce pune presiune asupra tiparelor tradiționale de consum. La nivel global, 73% dintre consumatori iau gustări în afara meselor principale,  uneori chiar înlocuind mesele principale, în special micul dejun. Aceasta reprezintă o provocare pentru categoria de suc 100%, deoarece micul dejun este în continuare principala ocazie de consum a acestor produse, însă pe de altă parte reprezintă și o oportunitate pentru dezvoltarea de produse on-the-go, în ambalaje pentru porții individuale, mai convenabile şi resigilabile. Pauzele pentru gustări oferă de asemenea oportunități.

Cum arată industria în prezent

Megatendințele precum creșterea demografică și dezvoltarea clasei de mijloc continuă să determine creșterea categoriei de suc 100% în piețele emergente, în pofida climatului economic difcil din ultima perioadă. Alături de încetinirea declinului și creșterea segmentelor de nișă în piețele mature, aceste tendințe vor stabiliza piața sucurilor pe mai departe. Pe baza informaţiilor de la consumatori, au fost identificate trei tendințe cheie în materie de produs în momentul de față, respectiv Sucurile 100% „îmbogățite”, Sucurile complet naturale și Nutriția vegetală.

În ceea ce privește tendința sucurilor 100%, consumatorii caută produse funcționale care reduc riscul de îmbolnăvire și/sau promovează o stare bună de sănătate: 61% dintre consumatorii de la nivel global spun că sunt interesați de produse cu beneficii medicale dovedite pentru sănătate , iar trei din zece sunt interesați de băuturi răcoritoare premium cu beneficii funcționale care reduc stresul. Produsele funcționale cu beneficii pentru sănătate înregistrează o creștere clară: numărul lansărilor de noi produse pe acest segment a înregistrat o rată anuală compusă de creștere (CAGR) de 31% între 2012 și 2015. În 2015, aceste lansări au vizat o mare varietate de domenii: imunitate (22%), sănătatea inimii (12%), digestie (11%), sănătatea oaselor (8%), sănătatea cerebrală (6%) și beneficii pentru frumusețe (4%). În categoria de produse ”îmbogăţite” (CAGR în creștere cu 6%), variantele cu plus de vitamine/minerale au fost liderul de necontestat (69%).

Produsele îmbogățite cu vitamine au fost considerate şi cele mai interesante din studiul nostru (locul 3 la nivel global, cu 55%). Alte studii sugerează că aproape 28% dintre consumatori sunt „foarte dispuși” să plătească mai mult pentru aceste produse, consumatorii tineri și cei din piețele emergente având o pondere mai mare.

piata sucurilor

În categoria sucurilor complet naturale există o tendință clară către produse complet naturale, lucru dovedit de faptul că sucurile 100% NFC câștigă cotă de piață în detrimentul variantelor reconstituite, în pofida prețului lor mai ridicat. În sondajul realizat de Tetra Pak, categoria „all natural” (suc complet natural) a primit cel mai mare scor, fiind produsul cel mai interesant (cu 67%).  Regiunile unde această tendință este cea mai pronunțată sunt America Latină (64%) și Orientul Mijlociu/Africa (53%). Menţiunile pe ambalaj privind atributele naturale ale produsului  sunt tot mai numeroase în noile lansări de produse (CAGR +25%). Este vorba în special de mențiunea „fără aditivi/fără conservanți”. Alte mențiuni populare pe produsele nou lansate includ „organic” (27%) și fără OMG (organisme modificategenetic) (9%).

Băuturile din categoria nutriției vegetaledevin tot mai populare la nivel mondial, mai ales în piețele mature, unde sunt amestecate cu suc pentru a reduce conținutul natural de zahăr și pentru a oferi beneficii suplimentare pentru sănătate. Drept urmare, amestecurile de legume și roșiile se află acum printre principalele 10 arome la nivel global și încep să câștige din cota de piață a aromelor tradiționale de fructe. Mixurile de legume şi fructe s-au clasat pe locul 8 în acest sondaj, cu 18%, iar roșiile pe locul 10, cu 17%. Lansările de noi băuturi care au ca ingredient legumele au înregistrat o rată CAGR de 43% în perioada 2012 – 2015.

Roxana Manolescu, Caroli Foods Group: Investițiile, esențiale în perioade de criză
Roxana Manolescu, Caroli Foods Group: Investițiile, esențiale în perioade de criză
Pe o piață marcată de impredictibilitate, Caroli Foods Group, companie cu venituri anuale brute de peste o sută de milioane de euro, a mizat anul...
Piața FMCG și bătălia pe noul consumator
Piața FMCG și bătălia pe noul consumator
Fără îndoială, evenimentul definitoriu pentru industria de retail & FMCG în 2022 a fost creșterea fără precedent a inflației. Piața de...