Franța a închis din nou magazinele neesențiale timp de o lună
În contextul noului val al pandemiei de Covid-19, Franța a luat măsuri drastice și a intrat într-un nou lockdown. Restricțiile din anumite regiuni au fost extinse la nivel național și au dus la închiderea a circa 150.000 de magazine neesențiale.
Noile măsuri adoptate de guvernul francez pentru a stopa creșterea alarmantă a cazurilor de Covid-19 au inclus închiderea magazinelor nealimentare din întreagă țară, precum și a restaurantelor. Restricțiile erau deja în vigoare în 19 departamente, în principal în regiunea Parisului.
Cu excepția câtorva companii precum magazinele alimentare, farmaciile, benzinăriile și librăriile, unitățile considerate neesențiale sunt închise pentru o perioadă de patru săptămani.
Noul blocaj costă guvernul francez aproximativ 11 miliarde de euro, potrivit RetailDetail, sumă ce vizează costurile legate de indemnizațiile de șomaj și scutirile de la contribuțiile de asigurări sociale.