Guvernul vrea să oblige comercianții să semnaleze la raft produsele cu gramaj mai mic, dar preț nemodificat
După ce la nivel european au avut loc tot mai multe dezbateri privind fenomenul de „shrinkflation”, discuțiile au ajuns și în România. Premierul României Mircea Ciolacu a declarat că unii producători au redus gramajul produselor, dar prețurile la raft au rămas neschimbate.
„Consider că aceasta este o formă de înșelăciune împotriva consumatorilor. Este de fapt o scumpire camuflată și nejustificată economic sub un ambalaj foarte asemănător. Cer tuturor autorităților de control din România să intervină urgent. Iar în paralel, să pregătim o reglementare, pe modelul francez: producătorii să fie obligați să semnaleze vizibil pe ambalaj că au redus gramajul, dacă prețul produsului a rămas neschimbat. Și, evident, sancțiuni dure pentru nerespectarea acestei obligații”, a declarat premierul Mircea Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.
În Franța, măsura va intra în vigoare începând cu data de 1 iulie și prevede ca, după ce un produs al cărui gramaj a fost modificat ajunge la raft, acesta să fie însoțit de o etichetă clară care vor specifica acest lucru. Măsura vizează atât produsele de brand, cât și mărcile proprii și vizează magazinele a căror suprafață de vânzare este mai mare de 400 de metri pătrați. Noua regulă nu se aplică pentru produsele vrac.
Cei care nu respectă noile reglementări riscă amenzi de până la 15 mii de euro. Mai exact, administrația franceză a prevăzut sancțiuni de până la 3.000 de euro pentru persoane fizice și de până la 15 mii de euro pentru persoane juridice.
Totodată, Franța a înaintat Uniunii Europene o propunere care ar obliga toți comercianții cu amănuntul din Europa să desfășoare o astfel de campanie de etichetare, scrie The New York Times.
În ceea ce îi privește pe retaileri, Carrefour a decis voluntar încă din luna septembrie a anului trecut să marcheze la raft produsele care au o cantitate mai mică, dar preț nemodificat. Măsura a fost luată la acea dată pentru toate magazinele pe care gigantul francez le deține în Franța.
În România, alimentele au continuat să se scumpească în primele trei luni ale acestui an. Datele Institutului Național de Statistică arată că, în luna martie 2024, mărfurile alimentare costau cu 2,81% mai mult decât în martie 2023 și cu 2,34% peste valorile medii în înregistrate în luna decembrie a anului trecut. Au fost înregistrate scumpiri chiar și raportat la februarie 2024. Datele INS indică o creștere de 0,42% în martie față de februarie, în special din cauza scumpirii cartofilor, margarinei, cafelei și a băuturilor alcoolice.
Dacă ne raportăm la finalul anului trecut, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate în dreptul legumelor și conservelor de legume (+8,41%), fructelor proaspete (+8,81%), margarinei (+6,34%), preparatelor din carne (+1,79%), laptelui (+1,58%) și băuturilor alcoolice (+3,06%).