Cifra de afaceri a reţelei Profi s-a majorat cu 27% anul trecut

Profi Rom Food, compania care operează magazinele de proximitate Profi, a înregistrat o cifră de afaceri de 1,84 miliarde de euro (415 milioane de euro) pe 2014, în creştere cu 26,6% faţă de anul anterior. Cifra de afaceri a reţelei Profi s-a majorat cu 27% anul trecut

Profitul net al companiei a crescut anul trecut cu aproape 2%, la 27,3 milioane de lei (6,15 milioane de euro). In acelasi timp, numărul de salariaţi ai companiei a crescut cu peste 1.200 de persoane, ajungând la 5.672 de angajaţi.

Compania, a doua reţea din România în funcţie de numărul de magazine, a deschis anul trecut în jur de 70 de magazine, ajungând la 274 de unităţi comerciale, iar până la finalul acestei luni va ajunge la 300 de magazine operaţionale, odată cu deschiderea unei unităţi comerciale în Timişoara - oraş unde se află şi sediul central al Profi.

Reţeaua Profi, deținută de un fond de investiții administrat de compania poloneză Enterprise Investors.

Magazin Profi Super inaugurare
Profi continuă investițiile în mediul rural
Profi Rom Food, comerciant aflat pe locul trei în topul retailerilor din România, a inaugurat 14 locații noi în luna iunie, focusul fiind...
Gaetan Pacton, Profi: Continuăm să investim în expansiune și remodelări
Gaetan Pacton, Profi: Continuăm să investim în expansiune și remodelări
Deși se află în perioada de așteptare a deciziei Consiliului Concurenței privind preluarea de către grupul Ahold Delhaize, Profi continuă să...
Magazin Profi Super inaugurare
Rețeaua Profi, extinsă cu 87 de locații în 2023
Profi, retailerul care ar urma să fie preluat de Ahold Delhaize până la finalul acestui an, a accelerat ritmul expansiunii în ultimele două...
Profi accelerează ritmul expansiunii după anunțul preluării de către Mega Image
Profi accelerează ritmul expansiunii după anunțul preluării de către Mega Image
Profi, retailerul deținut de fondul de investiții Mid Europa Partners, accelerează ritmul expansiunii pe final de an. După o medie de șase...
Rețeaua Profi, extinsă cu șase locații noi în luna octombrie
Rețeaua Profi, extinsă cu șase locații noi în luna octombrie
Profi, retailerul deținut de fondul de investiții Mid Europa Partners, continuă investițiile în expansiune și a adăugat șase noi locații...
Profi ajunge la 1.200 de magazine Partener
Profi ajunge la 1.200 de magazine Partener
Profi își extinde rețeaua de magazine Partener, ajungând în prezent la 1.200 de magazine operate de parteneri. Obiectivul retailerului este ca...