Războiul comercial dintre SUA și UE va afecta inclusiv exporturile românești

Tarifele pe care Statele Unite le pot impune Uniunii Europene ca urmare a subvențiilor ilegale acordate companiei Airbus vor avea efecte comerciale estimate la 1,5 miliarde de euro anual. Principalele piețe afectate sunt Spania și Italia, dar și exporturile agroalimentare românești vor avea de suferit, informează Reuters. Războiul comercial dintre SUA și UE va afecta inclusiv exporturile românești

Schimburile comerciale dintre România și SUA se ridică la aproape 3 miliarde de euro. 80% reprezintă exporturile românești către Statele Unite. Între ele, cele de lactate și carnea din porc.

Brânza italiană, vinul franțuzesc, whiskey-ul din Scoția, cafeaua și biscuiții din Gemania sunt pe lista produselor afectate de taxa de 25% pe care SUA vor să o impună bunurilor europene. Au fost exceptate de la taxare ciocolata, uleiul de măsline din Grecia, Franța și Portugalia, peștele congelat, homarul și vinul spumant. Potrivit Asociației Speciality Food, 14.000 de comercianți specializați și alți 20.000 de retaileri cu amănuntul de pe teritoriul SUA vor fi afectați de această decizie.

Administrației Americană susține că noile reglementări ar urma să intre în vigoare începând cu 18 octombrie. După calculele asociației spaniole de fermieri COAG, exporturile anuale către piața americană se ridică la un miliard de euro anual. Asta pentru că SUA reprezintă cea mai mare piață extracomunitară pentru produsele din Spania cum sunt vinul, măslinele, uleiul de măsline, brânzeturile.

Președintele Ambriola, Phil Marfuggi, unul dintre cei mai importanți producători de brânză din Italia și președintele Asociaţiei Importatorilor Americani de Brânzeturi, atrage atenția că firma pe care o conduce va avea costuri suplimentare de până la 70.000 de dolari pentru fiecare 12 containere care vor sosi în porturile americane după 18 octombrie, în condițiile în care nu va fi acordată o perioadă de grație.

Preşedintele Asociației Naționale a Importatorilor de Băuturi, Robert Tobiassen, complează nemulțumirile și spune că „aceste tarife vor devasta, poate chiar distruge multe afaceri de familie mici și mijlocii care importă aceste produse din UE”. Potrivit acestuia, sunt 12.000 de importatori americani.

Importurile de alimente, creștere de peste 20% la finalul lunii iulie
Exporturile României ar putea depăși valoarea de 100 de miliarde de euro în 2024
România are toate premisele să atingă, în acest an, pragul de 100 de miliarde de euro la capitolul exporturi. Cele mai multe bunuri exportate din...
Retailerii fac front comun în fața deciziei de plafonare a adaosului comercial pentru produsele românești
Retailerii fac front comun în fața deciziei de plafonare a adaosului comercial pentru produsele românești
Jucătorii din piața locală de retail fac front comun în fața deciziei de plafonare a adaosului comercial la toate produsele românești și cer...
România devine a 15-a piață de desfacere, la nivel mondial, pentru produsele agricole și agroalimentare din Italia
România devine a 15-a piață de desfacere, la nivel mondial, pentru produsele agricole și agroalimentare din Italia
România este a 15-a piață de desfacere a produselor agroalimentare italiene la nivel mondial, fiind depășită în Europa Centrală și de Est...
Agricola a început exporturile de Salam de Sibiu în SUA
Agricola a început exporturile de Salam de Sibiu în SUA
Grupul Agricola a început din luna martie exportul Salamului de Sibiu Agricola IGP pe piața americană, acesta devenind astfel primul aliment...
Susținerea producției naționale, strategia Penny pentru echilibrarea balanței comerciale a României
Susținerea producției naționale, strategia Penny pentru echilibrarea balanței comerciale a României
Penny și Academia de Studii Economice București anunță rezultatele studiului „Strategii pentru echilibrarea balanței comerciale a României...
Consumatorul, captiv într-o lume a inflației
Consumatorul, captiv într-o lume a inflației
În luna aprilie, rata inflației a încetinit și a ajuns la 11,2%, cu trei puncte procentuale sub cea din martie. Vorbim despre cea mai mare...