Exporturile României ar putea depăși valoarea de 100 de miliarde de euro în 2024

România are toate premisele să atingă, în acest an, pragul de 100 de miliarde de euro la capitolul exporturi. Cele mai multe bunuri exportate din România sunt destinate piețelor din Germania, Italia, Polonia, Slovacia, Republica Cehă şi Ungaria, arată o analiză realizată de Moneycorp România. Importurile de alimente, creștere de peste 20% la finalul lunii iulie

Potrivit datelor statistice, anunțate de INS, în primele cinci luni din acest an, exporturile firmelor românești au însumat 38,5 miliarde de euro, iar perspectivele arată că, la finele primului semestru, valoarea ar putea ajunge la 50 de miliarde de euro. Cele mai multe exporturi au fost cele de mașini și echipamente de transport (47,1%) și alte produse manufacturate (29,6%).

72,7% dintre exporturi au mers către țările Uniunii Europene, valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri fiind de 28 miliarde de euro. În țările din afara Uniunii Europene, România a exportat bunuri și servicii de 10,537 miliarde de euro, reprezentând 72,7% din total exporturi.

„Chiar dacă exporturile și-au temperat evoluția cu 2,9% față de primele cinci luni din anul trecut, tendința este una pozitivă și arată că economia s-a adaptat provocărilor generate de noile modificări fiscale și mai ales de inflație, cea mai mare din UE în acest an. Evoluția exporturilor românești va depinde, în principal, de modul în care principalii noștri parteneri comerciali din Europa, Germania, Italia şi Franța vor depăși problemele generate de inflație, de restructurarea economiei în contextul efectelor războiului din Ucraina și a reconfigurării lanțurilor de producție și aprovizionare. Premisele sunt încă în zona incertitudinii însă, având în vedere nouă politică economică pe care Bruxelles-ul își dorește să o pună în practică pentru relansarea economiei europene, perspectivele se anunță a fi pozitive”, afirmă Cosmin Bucur, Managing Director Moneycorp România.

Pentru România, spun experții de la Moneycorp, următoarea perioadă va aduce o serie întreagă de oportunități în condițiile în care, din punct de vedere al raportului preț-calitate, produsele românești se află într-o zonă atractivă, de la materiale de construcții la produse agroalimentare, textile și mașini.

„Dacia, principalul exportator al României, vine cu noi modele de automobile, la fel și Ford, industria software continuă să marcheze o evoluție pozitivă, iar exporturile de produse chimice se află pe plus. Restructurarea economică post-pandemică începe să își arate efectele pozitive, mare parte dintre firmele producătoare din România optimizându-și costurile și lansând noi game de produse și servicii, adaptate noii realități economice”, adaugă managerul Moneycorp.

Produsele „Made in România”

Principalele produse de export ale României au fost, în ultimul an, mașinile și dispozitivele electrice, mijloacele de transport, mobilier, materiale de construcții și alte produse, produsele agroalimentare, produsele chimice și mase plastice, produsele metalurgice, textile, confecții, pielărie, încălțăminte și produsele minerale.

În 2023, România a exportat de 93 de miliarde de euro (+1,3% față de anul anterior), însă perspectivele lui 2024, stimulate și de efectele inflației, indică atingerea bornei de 100 de miliarde de euro.

Principalele destinații ale exporturilor românești au fost Germania (21,3%), Italia (10,7%), Franța (6,8%), Ungaria (6,6%), Bulgaria (4,1%), Polonia (3,7%), Turcia (3,5%), Cehia (3,3%), Olanda (2,9%) și Marea Britanie (2,9%).

„După ce anul trecut deficitul balanței comerciale s-a îmbunătățit cu 5,1 miliarde față de 2022 (-15,1%), la 28,9 miliarde euro, sperăm că trendul se va menține și în acest an. După primele cinci luni, asistăm, din păcate, la o creștere a deficitului balanței comerciale (FOB/CIF) la 12,288 miliarde de euro, mai mare cu 1,230 miliarde de euro (+11,1%) față de perioada similară din 2024. Există însă șanse ca, pe fondul unei creșteri semnificative a exporturilor de produse agricole și mașini, în toamnă, datele privind deficitul să se îmbunătățească”, arată analiza Moneycorp.

Potrivit analizei Moneycorp, evoluția exporturilor românești va depinde, într-o măsură semnificativă, de modul în care autoritățile vor sprijini relansarea economiei.

„România are un potențial foarte mare în privința relocării activităților de producție, cu focus pe exporturi. Eforturile de extindere a autostrăzilor și a rețelei de cale ferată, alături de investițiile tot mai ample în parcurile logistice, fac din România o destinație interesantă pentru investitori. Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 3,230 miliarde de euro, în primele patru luni din acest an, în creștere cu 34,14% comparativ cu 2,408 miliarde de euro, în perioada similară din 2023, iar trendul este unul în continuare pozitiv, în pofida provocărilor generate de inflație și mai ales de cadrul fiscal instabil”, arată analiza.

Potrivit unui studiu Frames, Romania are toate șansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic, al producției și al serviciilor transfrontaliere, investițiile preconizate pentru anii următori depășind 10 miliarde de euro.

Cheia investițională o reprezintă dezvoltarea infrastructurii de parcuri industriale, cu oferte integrate de depozite, spații de producție, servicii, transport și conectivitate. Cele mai atractive zone investiționale sunt Portul Constanța, București/Ilfov și regiunea Centru.

„Faptul că avem o economie pe plus, cu un curs valutar EUR/RON stabil, că nu avem turbulențe majore pe scena politică și că, din punct de vedere al siguranței, avem umbrela NATO, toate aceste elemente reprezintă un garant ca România este «open for business»”, afirmă Cosmin Bucur.

Într-o Europă în care toate țările vor concura pentru a atrage investiții, România, cu un cost operațional redus în comparație cu țările din regiune, are șanse să reprezinte o destinație importantă pentru investitori, însă trebuie să facă mai mult pentru a atrage capitalul străin.

Dezvoltarea unor programe de stimulare a producției, cu fonduri UE sau de la bugetul de stat, este de natură să ofere un impuls semnificativ economiei, mai ales în sectorul IT&C, în contextul celei de-a patra revoluții industriale, Industry 4.0, la care și România va trebui să adere.

Digitalizarea, robotizarea și noile tehnologii reprezintă un domeniu care trebuie să devină strategic pentru România, un domeniu cu potențial excelent de export.

„Este nevoie de un efort susținut al mediului de afaceri și al statului către o reconstrucție economică pe baze sustenabile si predictibile, care să ofere o alternativă la importuri și o ofertă competitivă la exporturi”, susține Cosmin Bucur, Managing Director al Moneycorp România.

Potrivit experților, într-un mediu valutar volatil și a presiunilor economice generate de criză, mediul de afaceri trebuie să ia în calcul tot mai mult folosirea unor produse și strategii de hedging.

„În momente de criză și incertitudine, cum este perioada pe care o traversăm acum, se observă o creștere a volatilității cursului de schimb pentru majoritatea perechilor valutare. Această volatilitate are efecte directe asupra marjei comerciale. Cred că orice companie își dorește o diminuare a volatilității și o creștere a predictibilității, cel puțin pe termen scurt și mediu”, menționează Sebastian Bacioiu, Head of Dealing al Moneycorp România.

Potrivit acestuia, cel mai de bază și eficient produs de hedging (acoperirea riscului valutar) este tranzacționarea la termen (Forward). Acesta presupune fixarea cursului de schimb la care o companie poate cumpăra sau vinde o valută la un moment viitor.

Diferența nivelului de dobândă, între euro/dolar/liră sterlină pe de o parte și leu pe cealaltă parte, face ca un forward să fie foarte atrăgător în special pentru exportatori (companiile care vând valută și cumpără lei) datorită unui nivel al cursului de schimb superior față de cel oferit „la vedere” în momentul încheierii tranzacției. Aceasta reduce costul asociat unei astfel de tranzacții și rămâne un produs pur de acoperire a riscului valutar.

Prezentă din 2016 în România, Moneycorp este cea mai mare instituție de plăți din Europa. În 2022, compania a tranzacționat la nivel global peste 86 miliarde de euro și a efectuat plăți către peste 190 de țări. În România, Moneycorp lucrează cu peste 1.000 de companii Corporate si IMM-uri, din domenii diverse precum IT&C, Asigurări, Echipamente Industriale, FMGC sau Medical.

Importurile de alimente continuă să crească deși comerțul exterior al României a fost în scădere
Importurile de alimente continuă să crească deși comerțul exterior al României a fost în scădere
Companiile din România au importat alimente și animale vii în valoare de 5,53 miliarde euro în prima jumătate a acestui an și, potrivit...
Susținerea producției naționale, strategia Penny pentru echilibrarea balanței comerciale a României
Susținerea producției naționale, strategia Penny pentru echilibrarea balanței comerciale a României
Penny și Academia de Studii Economice București anunță rezultatele studiului „Strategii pentru echilibrarea balanței comerciale a României...