Retailerii fac front comun în fața deciziei de plafonare a adaosului comercial pentru produsele românești

Jucătorii din piața locală de retail fac front comun în fața deciziei de plafonare a adaosului comercial la toate produsele românești și cer autorităților să realizeze un studiu de impact înainte de a decide o nouă plafonare de acest fel, cea de-a șasea în ultimele zece luni. plafonare_adaos_comercial_la_produsele_romanesti

Poziția retailerilor vine ca urmare a declarațiilor lui Florin Barbu, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării, potrivit cărora toate produsele românești care sunt procesate cu materie primă de pe piața locală ar putea avea o plafonare de adaos comercial de maximum 20%.

„În momentul de față, plafonarea a fost prelungită de Parlamentul României până pe 31 decembrie. În acea ordonanță transpusă în lege se regăsesc 21 de produse pentru care adaosul comercial a fost plafonat la 20%. Iar dacă ne uităm peste datele INS, vedem scăderi pentru aceste produse cuprinse între 8 și peste 30%. În acest moment ne confruntăm cu o problemă privind produsele românești și aici avem și un exemplu – magiunul de Topoloveni -  care a fost introdus în această ordonanță de plafonare a adaosurilor comerciale. Acest produs pleca cu 9 – 10 lei spre retailer și ajungea pe raft undeva la 28 de lei. Ne dorim foarte mult ca toate produsele agroalimentare românești care sunt procesate cu materie primă din România să aibă o plafonare de adaos comercial de maximum 20%. Pe de o parte, ne dorim să protejăm aceste produse românești, să nu mai vedem adaos comercial pe produsele românești de 60-70%, iar cele care vin din import să aibă un adaos comercial de 15 – 18%”, a declarat Florin Barbu în cadrul unei emisiuni TV la Prima News.

„Credem că un studiu de impact înainte de luarea oricărei decizii privind o nouă plafonare extinsă la toate produsele românești este absolut necesară pentru a înțelege corect implicațiile în funcționarea pieței agroalimentare din România. Apreciem că în contextul în care Ministerul Agriculturii a comunicat în spațiul public despre intenția de a opera o a șasea plafonare mult mai extinsă față de toate celelalte și care privește toate produsele românești, devine critică necesitatea unui studiu de impact pentru a putea avea informații și evaluări clare, pentru toți operatorii economici din sectorul agro-alimentar, despre implicațiile pe care o astfel de decizie le poate avea, atât pe termen scurt, dar și în contextul pieței concurențiale comune. Acest studiu trebuie să arate clar oportunitățile, riscurile și responsabilitățile plafonărilor succesive pentru a nu intra cu toții într-o aventură cu final extrem de incert”, au comunicat retailerii parte din Asociația Comercianților Mici și Mijlocii din România și cei din Asociația Marilor Retaileri din România.

În prezent, cotele de adaos comercial pentru produsele alimentare de bază au fost stabilite la maximum 20% la procesator, faţă de costul de producţie al produsului, maximum 5% pe întreg lanţul de distribuţie, indiferent de numărul de „mâini“ prin care trece, și de maximum 20% la comerciant, faţă de preţul de achiziţie. Măsura este în vigoare începând cu luna august a anului trecut şi a fost legiferată în 2024.

Lista produselor include produse care se regăsesc în coșul de bază, precum: pâine, brânză, lapte, iaurt, făină, mălai, ouă, carne proaspătă de pui , legume și fructe vrac.

Retailerii sunt de părere că la această oră nu există niciun fel de evaluare sau aproximare asupra efectelor concrete în piață pentru consumatori, fermieri, producători sau comercianți și nici obiectivul pe care astfel de măsură l-ar putea urmări.

„Sperăm că domnul ministru va reuși să găsească un moment în care se va opri din elanul zelos al plafonărilor, precum și din multiplele activități în spațiul public pe care le-am putut remarca în ultima perioadă și își va putea face o imagine de ansamblu și va încerca sa aibă un dialog real cu toti participanții la lanțul agro-alimentar din România și astfel va înțelege nivelul de îngrijorare și de incertitudine privind echilibrul sectorului agroalimentar din țară”, au punctat retailerii.

Guvernul limitează adaosul comercial și pentru alimente importate
Guvernul limitează adaosul comercial și pentru alimente importate
Limitarea adaosului comercial pentru alimente a fost prelungită cu încă trei luni de către Guvernul României care a extins totodată și lista...
Plafonarea adaosului comercial, prelungită până în ianuarie 2024. Lista produselor va fi extinsă
Plafonarea adaosului comercial, prelungită până în ianuarie 2024. Lista produselor va fi extinsă
Guvernul României extinde cu trei luni perioada în care se aplică plafonarea adaosului comercial, până la finalul lunii ianuarie 2024. Potrivit...
Amenzi de 4 milioane de lei pentru nerespectarea marjelor de adaos comercial
Amenzi de 4 milioane de lei pentru nerespectarea marjelor de adaos comercial
În urma controalelor efectuate în București, inspectorii antifraudă au sancționat un operator economic, care activează în domeniul...
Amenzi de până la 2 mil. lei pentru comercianții, distribuitorii sau procesatorii care nu reduc adaosurile comerciale
Amenzi de până la 2 mil. lei pentru comercianții, distribuitorii sau procesatorii care nu reduc adaosurile comerciale
Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care se limitează adaosurile comerciale practicate în procesarea și comercializarea unor produse...