David Alb, CEO Senneville: Creșterea producției locale, o soluție pentru reducerea deficitului
România are un deficit comercial agroalimentar în creștere, iar dulciurile fac parte din top 5 produse cu cel mai mare deficit, alături de carne, lactate, pește și produse de panificație, potrivit producătorului de prăjituri Senneville, business antreprenorial lansat în Timișoara. 
Pe termen scurt și mediu, ar putea exista, totuși, mai multe posibilități de reechilibrare a deficitului de produse alimentare, în special dacă se încadrează în contextul unei strategii economice mai ample.
“România are nevoie o strategie națională privind deficitul comercial - care se traduce prin faptul ca exista cerere neacoperită în piaţă, dar ceea ce înseamnă o oportunitate pentru producători și retaileri. Acest plan economic ar trebui să aibă ca obiectiv creşterea domeniului de producţie local, printr-o colaborare între retaileri, producători şi mediul public”, a declarat David Alb, CEO Senneville.
Cele mai noi date de la Institutul Național de Statistică arată că deficitul comercial al României continuă să crească semnificativ, pe fondul unor importuri mai mari decât exporturile. Astfel, după primele 6 luni, deficitul comercial a depășit 16,7 miliarde de euro, cu aproximativ 10% mai mare decât în perioada similară a anului trecut, arată datele statistice oficiale. Deficitul comercial, alături de deficitul de cont curent și de cel bugetar, reprezintă indicatori importanți ai economiei.
Potrivit Senneville, producția locală se numără printre soluțiile principale pentru această problemă sistemică: „Când România construiește, toata lumea câștigă. Economia românească are nevoie de investiții noi în unități de 'producție în domeniul alimentar pentru reducerea dependenței de importuri”.
Echilibrarea deficitului comercial import-export reprezintă una dintre cele mai mari nevoie structurale ale economiei românești, transmite David Alb. Astfel, noile investiții în producție din domeniul alimentar au loc într-un context comercial complicat, în care retailerii ar putea să accelereze inițiativele proprii de dezvoltare care au la bază misiunea de a susține producătorii români.
Senneville a deschis recent o nouă unitate de producție în județul Hunedoara, unde produce o gamă extinsă, prăjituri tradiționale românești și produse europene, spre exemplu prăjituri ecler și tiramisu. Fabrica de la Călan este dotată cu echipamente provenite de la producători europeni, cu tehnologie suedeză pentru coacere controlată, cu eficiență energetică ridicată, tehnologie germană pentru mixare precisă și stabilitate în proces și tehnologie italiană pentru glazurare și decorare automată. Capacitatea nouă de producție oferă posibilitatea companiei să se dezvolte și pe segmentul produselor private label care continuă să câștige teren în retailul românesc.
Producătorul de deserturi Senneville a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 5,1 milioane de euro, în creștere cu 38% față de nivelul din 2023. Creșterea business-ului de anul trecut a fost generată în principal de extinderea companiei Senneville în rețelele de magazine la nivel național.








