Alfredo Seafood, vânzări de pește de 56 mil. lei la nouă luni

BistroMar la Timona, compania care deține marca Alfredo Seafood, anunță vânzări în valoare de 56,1 milioane lei pentru peștele bio, sălbatic și de acvacultură, în primele nouă luni din 2021 bifând un plus de 53% față de aceeași perioadă a anului precedent. Din punctul de vedere al volumelor, în perioada ianuarie-septembrie 2021 s-au comercializat 3.000 tone de pește și produse pe bază de pește.   Alfredo Seafood, vânzări de pește de 56 mil. lei la nouă luni

Până la finalul anului, reprezentanții Alfredo Seafoods estimează că piața de pește va crește în continuare, ajungând să depășească cu circa 5% valoarea înregistrată în 2020, până la pragul de 80 milioane lei.

”Evoluția se produce în contextul unui interes mai mare pe care îl manifestă românii pentru o dietă sănătoasă, din care face parte și peștele, odată cu discuțiile despre imunitatea organismului, din spațiul public, apărute pe fondul pandemiei”, spune Mihai Cristian Dărmănescu, fondator al Alfredo Seafood și director general al companiei BistroMar la Timona.

În prezent, în portofoliul de produse Alfredo Seafood, pe segmentul produselor refrigerate, peștele de acvacultură are cea mai mare pondere, în timp ce în categoria produselor congelate predomină peștele sălbatic.

„Una dintre gamele care se vând cel mai bine este peștele de acvacultură, dar ne bucură să vedem că și peștele sălbatic este pe o curbă ascendentă. Fiecare categorie de produse (acvacultură, bio sau organic și peștele sălbatic) vine cu beneficiile sale, iar noi ne dorim să aducem consumatorilor produse cât mai variate și curate, din punctul de vedere al provenienței sau modului de creștere, precum și al modului în care produsul este tratat pe tot lanțul logistic. Am observat, atât din vânzări, cât și din discuțiile cu clienții, că anul acesta oamenii au devenit mai atenți la ceea ce mănâncă. Tendința aceasta exista de ani, dar este evident că s-a accentuat”, a completat Mihai Cristian Dărmănescu.

Potrivit unei cercetări realizată de Technavio, companie internațională specializată în realizarea de studii de piață, piața locală de pește și fructe de mare se află pe o curbă ascendentă. Se estimează că în perioada 2021 – 2025, acest segment se va majora cu 681,6 milioane lei, având o rată anuală de creștere de 6%.

Brandul Alfredo Seafood a fost creat de Mihai Cristian Dărmănescu şi lansat în anul 2013. Produsele sunt distribuite în cele mai importante lanţuri de hypermarketuri şi supermarketuri din ţară. Pe lângă Alfredo Seafood, care reprezintă divizia de procesare și distribuție a peștelui și fructelor de mare, BistroMar la Timona include și Frigonet Logistics, dedicată serviciilor de logistică și transport național al produselor congelate și refrigerate și BistroMar, restaurant - pescărie pe bază de pește și fructe de mare.
 

Alfredo Seafood anunță noi planuri de extindere și inovație
Alfredo Seafood anunță noi planuri de extindere și inovație
Alfredo Seafood, brand românesc de top pe piața locală de pește și fructe de mare și lider pe categoria de pește proaspăt ambalat, anunță...
Produsele din pește, o categorie în care promoțiile luptă cu pragmatismul consumatorilor
Produsele din pește, o categorie în care promoțiile luptă cu pragmatismul consumatorilor
În condițiile în care cuvântul „economisire” reprezintă termenul definitoriu al acestui an, nu este deloc surprinzător faptul că din ce...
Alfredo Seafood: Vom închide 2023 cu vânzări de 100 de mil. lei în retail
Alfredo Seafood: Vom închide 2023 cu vânzări de 100 de mil. lei în retail
Alfredo Seafood, companie românească de top pe segmentele import, procesare, distribuție de pește și fructe de mare, estimează că va încheia...
Alfredo Seafood: Consumul de creveți pe piața locală a crescut cu 15% în T1
Alfredo Seafood: Consumul de creveți pe piața locală a crescut cu 15% în T1
Piața de creveți în România a continuat să crească cu aproximativ 15% în primul trimestru din 2023, față de aceeași perioadă a anului...
Proprietarul Alfredo Seafood, afaceri de 100 de milioane de lei în 2021
Proprietarul Alfredo Seafood, afaceri de 100 de milioane de lei în 2021
Bistromar la Timona, grupul care deține Alfredo Seafood, divizia de distribuție și procesare a peștelui și fructelor de mare, a încheiat 2021...
Piața de pește de acvacultură a atins 60.000 de tone
Piața de pește de acvacultură a atins 60.000 de tone
Piața locală de pește de acvacultură se ridică în prezent la circa 60.000 tone anual, respectiv 50% din totalul pieței de pește. Segmentul...