Transformarea magazinului de la țară, în era retailului modern

Chiar dacă ponderea canalului tradițional de vânzare scade de la an la an, tot mai mulți antreprenori au identificat în mediul rural o zonă cu potențial de creștere. Un astfel de exemplu este cel al soților Petrescu, care au investit peste 120.000 de euro în remodelarea magazinului pe care îl dețin în Dragomirești Deal, județul Ilfov, miza fiind transformarea acestuia în hypermarketul satului. De Alina Stancu.

Magazinul Supermarket Deal Dragomirești, din localitatea Dragomirești Deal, a fost deschis inițial în anul 2000, însă anul trecut a trecut printr-o transformare completă, fiind practic reconstruit de la zero. „Magazinul pe care îl operam era un magazin de sat, cu o suprafață de vânzare foarte mică. Și, pentru că ne-am dat seama de potențialul pe care l-ar avea un supermarket bine aprovizionat, am hotărât să demolăm spațiul vechi și să construim unul nou”, povestește Adina Petrescu, proprietara magazinului.

Reconstrucția a durat aproximativ trei luni, supermarketul Deal Dragomirești fiind inaugurat anul trecut, cu o săpămână înainte de Paște. O modificare notabilă a fost creșterea suprafeței de vânzare de la 15 metri pătrați la 200 de metri pătrați. În dezvoltarea noului concept de magazin, cei doi antreprenori au încercat să se diferențieze prin sortimentație, politica de preț, dar și prin calitatea serviciilor oferite, iar rezultatele s-au văzut încă din prima zi. „Prin comparație, traficul de clienți a înregistrat o creștere de circa 70%. Acum avem zilnic aproximativ 600 de clienți, ceea ce înseamnă destul de mult pentru un magazin din zona rurală”, susține Adina Petrescu.

De altfel, un rol important în creșterea traficului de clienți l-a avut și poziționarea. Magazinul este situat pe strada principală din Dragomirești Deal, ceea ce îi conferă un vad comercial bun. „Avem avantajul de a fi poziționați foarte bine. Centura Capitalei este foarte aproape de noi, ceea ce ne generează un număr important de clienți, pe de-o parte fiind voba de persoanele care sunt în trecere prin zonă, iar pe de altă parte sunt muncitorii care lucrează la reabilitarea și extinderea centurii. De asemenea, centrul satului este aproape de noi, astfel că majoritatea locuitorilor vin și se aprovizionează de la noi. În plus, zona este în continuă extindere, ceea ce este un lucru bun pentru noi, având în vedere faptul că muncitorii își fac cumpărăturile aici”, precizează proprietara.

Concurența și strategii de diferențiere. În ceea ce privește competitorii, magazinul Godac este singura amenințare mai importantă din zonă, în rest fiind vorba despre trei-patru buticuri. „În zona aceasta nu mai sunt alte magazine. Într-adevăr, mai există câteva supermarketuri mai mari în Chiajna, dar oamenii nu merg până acolo, mai ales că prin sortimentație am încercat să acoperim cam toate nevoile lor”.
De altfel, chiar dacă vorbim despre o concurență modestă, cei doi antreprenori au încercat să se diferențieze de celelalte magazine din zonă prin gama de produse. „Fiind producători, cei de la Godac mizează în principal pe carne proaspătă și preparate din carne. Noi am ales să nu aducem în magazin carne proaspătă, însă pe partea de mezeluri avem o gamă foarte variată de produse și lucrăm cu producătorii mari: Caroli, Agra’s, Cris-Tim, Aldis, Ifantis. Per ansamblu, am încercat să avem un mix corect de produse, de pe toate palierele de preț, focusul nostru fiind alimentele”, explică antreprenoarea.

În acest moment clienții pot găsi la Supermarket Deal Dragomirești o sortimentație variată, circa 80% din numărul  total de articole fiind alimente. Categoriile vândute cel mai bine în magazin sunt berea și băuturile răcoritoare, care se remarcă prin volume mari în sezonul cald, acestea fiind urmate de mezeluri și fructe și legume. Chiar dacă decizia de a vinde fructe și legume într-un magazin de la țară ar putea fi considerată cel puțin îndrăzneață, având în vedere ponderea mare a autoconsumului, cei doi antreprenori sunt mulțumiți de evoluția categoriei. „Într-adevăr, autoconsumul este mai mare în această perioadă, dar vânzările nu au scăzut. Ne aprovizionăm zilnic ca să fim siguri că produsele sunt proaspete și arată bine pe raft. În plus, am extins sortimentația cu produse de sezon: caise, nectarine, piersici. De asemenea, pentru a impulsiona vânzările, la casa de marcat am plasat un coșulet cu banane, ceea ce a dus bananele în topul vânzărilor de fructe”, susține antreprenoarea.

„Clientul nostru, stăpânul nostru”.Un rol foarte important în stabilirea sortimentației magazinului Supermarket Deal Dragomirești l-au avut și îl au în continuare clienții. „Ei sunt cei care vin și ne spun dacă sunt produse pe care și-ar dori să le găsească la raft, iar noi încercăm, pe cât posibil, să le aducem în magazin. Spre exemplu, avem un client care fumează Rothmans și care ne-a cerut să aducem brandul acesta de țigări pentru că nu îl găsește nicăieri în zonă, iar noi l-am adus. De asemenea, am renunțat să mai aducem produse de patiserie de la Vel Pitar pentru că ne-au spus clienții că le preferă pe cele de la producătorul Onix. Suntem foarte receptivi la nevoile și preferințele celor care ne trec pragul pentru că, până la urmă, clientul nostru este și stăpânul nostru.”

Totodată, retailerul este foarte deschis și la propunerile furnizorilor care lansează produse noi în portofoliu. „Noi întotdeauna vrem să aducem produse noi pentru clienți pentru că prin asta ne diferențiem de concurenții noștri. În plus, multe dintre produsele noi au avut o evoluție foarte bună în vânzări, un exemplu fiind cidrul. În acest moment avem la raft circa zece sortimente de cidru pentru că a existat o cerere foarte mare din partea clienților”, precizează Adina Petrescu.

În ceea ce privește strategia de fidelizare a clienților, soții Petrescu au mizat în primul rând pe prețul la raft. „Avem prețuri bune și nu o spun eu, ci clienții. Acesta a fost unul dintre lucrurile tratate cu foarte mare atenție. Înainte să redeschidem magazinul am mers să vedem și ce politică de preț au competitorii noștri. Cu siguranță nu avem prețul cel mai mic la toate produsele, pentru că acest lucru depinde și de prețul pe care îl obținem de la furnizori, însă încercăm să menținem un nivel cât mai redus”, mai spune antreprenoarea.

Punct și de la capăt.Cu vânzări zilnice cuprinse între 6.000 și 7.000 de lei după reinaugurare, soții Petrescu sunt mulțumiți de evoluția magazinului. În plus, aceștia și-au stabilit deja și câteva proiecte de viitor, vizând în primul rând extinderea suprafeței de vânzare a magazinului, și implicit a sortimentației. „Prioritatea numărul 1 este să extindem magazinul și la etaj, unde vom muta categoriile de non-food. Evident, acest proiect implică investiții suplimentare, însă marea problemă pe care o avem este să găsim angajați. În acest moment ne împărțim sarcinile în familie pentru că avem o singură angajată”, precizează Adina Petrescu.

În plus, pe termen lung,  cei doi antreprenori nu exclud varianta de a deschide un nou magazin, zonele cu potențial, din punctul lor de vedere, fiind Chiajna și Mogoșoaia.

Retailul independent, o piață a contrastelor. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Retailul independent, o piață a contrastelor
Imprevizibil, dar dinamic, dificil, dar cu oportunități de creștere pentru jucătorii care au găsit mixul potrivit între prudență și...
Daniel Gross CEO PENNY retea de magazine discounter grup german Rewe ceo conducerea penny romania. vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro.
Daniel Gross, PENNY: Experiența clientului este cea care va decide magazinul viitorului
Cu o rețea de peste 400 de magazine, PENNY mizează pe o politică de prețuri adaptată nevoilor clienților, chiar dacă acest lucru are...
Magazine DIANA locatie din Odobesti Dambovita, detalii pe www.revistprogresiv.ro
Dâmbovița, zonă strategică în planul de expansiune al Magazine DIANA
Expansiunea continuă, îmbunătățirea experienței de cumpărare și adaptarea sortimentației pentru clienții din mediul rural se află în...
Rețeaua Magazine DIANA face pasul de la local la regional
Rețeaua Magazine DIANA face pasul de la local la regional
Cu o prezență de peste 32 de ani pe piața retailului independent și 68 de magazine operate în șase județe, rețeaua Magazine Diana face...