Natural Grocers, o afacere de familie care mizează pe bio

Tot mai multe magazine își adaptează oferta pentru a oferi consumatorilor variante bio, însă unele au adaptat o astfel de strategie încă de la momentul lansării. Un exemplu în acest sens este Natural Grocers, retailer american cu o vechime de 65 de ani, care continuă să inspire clienților un stil de viață sănătos.

Margaret și Philip Isely au fondat lanțul Natural Grocers în 1955, cu o investiție de doar 200 de dolari. Având încredere că nutriția va deveni un element tot mai important în viața americanilor, cei doi și-au construit planul de afaceri în jurul ideii de alimentație sănătoasă. Acest lucru este și astăzi evident din modul în care magazinele Natural Grocers sunt gândite, oferind un spațiu generos produselor proaspete și bio.

Natural Grocers este una dintre cele mai apreciate rețele de retail din SUA și cel mai mare lanț operat ca o afacere de familie. Dincolo de varietatea de produse organice și respectul față de mediu, compania s-a evidențiat și prin numeroasele programe destinate nutriției. Astfel, este un fapt obișnuit ca cei care trec pragul magazinelor să fie consiliați în ceea ce privește alimentația sănătoasă și stilul de viață echilibrat.

Compania a lansat la finalul lui 2018 și marca privată Natural Grocers by Vitamin Cottage Inc., promovând produse alimentare naturale și organice premium. Sub acest brand, retailerul comercializează produse precum sos pentru paste, ulei de măsline, conserve, pâine, oțet de cidru de mere, chipsuri de tortilla, roșii în conserve, fasole, conserve de legume, sirop de arțar, cafea sau fructe congelate.

Sustenabilitatea, element-cheie în procesul de dezvoltare

Magazinul din Green Valley Ranch este al 41-lea deținut de companie în Colorado, Statele Unite. Lansarea, programată inițial pentru martie, a avut loc în cea de-a doua parte a lunii mai. Unitatea are o suprafață de vânzare de 1.240 metri pătrați, iar consumatorii pot găsi aici numeroase produse organice, precum carne provenită de la animale crescute în mod sustenabil, ouă free-range și lactate provenite de la animale crescute la pășune sau în condiții similare. Selecțiile preambalate vrac nu conțin organisme modificate genetic, iar standardele companiei de produse alimentare exclud uleiurile hidrogenate și culorile artificiale, aromele, îndulcitorii și conservanții.

În cadrul magazinului se află și biroul unui nutriționist, ale cărui servicii sunt gratuite pentru comunitate, dovadă a angajamentului companiei față de sănătatea clienților.

Magazinul din Green Valley Ranch include inovații de economisire a energiei și materiale de construcție netoxice, având ca scop reducerea amprentei de carbon. Mai mult, pentru a se asigura că persoanele care trec pragul magazinului vor recicla ambalajele, compania a semnat un contract cu How2Recycle, start-up ce implementează sisteme standardizate de etichetare care „învață” clienții cum să depoziteze materialele ce pot fi reciclate.

Ideea alimentației sănătoase stă, fără doar și poate, la baza modului în care magazinul a fost amenajat. Rafturile cu legume și fructe proaspete sunt scoase în evidență, deasupra lor fiind afișate mesaje precum „Organic înseamnă fără GMO (organisme modificate genetic)! Sunt pur și simplu fructe sau legume care asigură sănătatea ta și a planetei!” sau „La Natural Grocers nu există riscul ca produsele oferite să fi fost contaminate prin amestecarea cu unele convenționale.”

Un trend profitabil

Natural Grocers ar urma să atingă, anul acesta, o capitalizare de piață de 1 miliard de dolari, după ce a reușit să deschidă șase noi magazine în ultimele trei luni ale anului trecut. În aceeași perioadă, vânzările nete au crescut cu 3,8% până la valoarea de 230 milioane de dolari. În anul fiscal 2018-2019, cifra de afaceri a Natural Grocers a fost de 903,6 milioane de dolari. În prezent, rețeaua numără 159 de magazine în 20 de state americane.

Lanțul de retail are toate premisele să își atingă ținta, în condițiile în care 20% dintre americani spun că au adoptat o dietă mai sănătoasă în timpul pandemiei decât în mod normal, deși au mâncat mai mult și au consumat cantități largi de produse din cămară sau din congelator. Studiul Food and Health realizat de International Food Information Council a evidențiat faptul că obiceiurile consumatorilor mai tineri au fost cele mai afectate de pandemie. Peste 40% dintre consumatorii sub 35 de ani spun că au avut mai multe gustări decât în mod normal, comparativ cu 26% dintre consumatorii cu vârsta de peste 50 de ani. De asemenea, consumatorii mai tineri sunt cei care au mâncat mai mult și mai nesănătos în perioada izolării.

Mai bine de jumătate dintre consumatorii care au luat parte la studiu au declarat că sănătatea contează mai mult decât în 2010. Însă atenția sporită asupra sănătății poate fi legată de un număr tot mai mare de persoane care apelează la diferite tipuri de diete. În 2020, 43% dintre consumatori au urmat o dietă specifică sau un regim alimentar, în creștere de la 38% în 2019 și 36% în 2018. ç

Silvia Sticlea, Nestlé România: Tabloul complex al consumatorului român ne obligă la foarte multă inovație
Silvia Sticlea, Nestlé România: Tabloul complex al consumatorului român ne obligă la foarte multă inovație
Pe o piață în continuă schimbare, Nestlé România pariază pe cartea adaptabilității, pregătindu-se întotdeauna cu mai multe scenarii pentru...
Mircea Moga, Mega Image: În viitor, mizăm pe redefinirea conceptului de proximitate
Mircea Moga, Mega Image: În viitor, mizăm pe redefinirea conceptului de proximitate
În ultimii 25 de ani, piața de retail și FMCG a trecut printr-o transformare continuă, iar Mega Image a avut o contribuție semnificativă la...
Jovan Radosavljevic, Coca-Cola HBC România: Vom vedea cât de afectată va fi piața anul acesta
Jovan Radosavljevic, Coca-Cola HBC România: Vom vedea cât de afectată va fi piața anul acesta
Pentru Coca-Cola HBC România ultimii ani au atins puncte nevralgice în ceea ce privește predictibilitatea, legislația, impozitarea,...
Ramona Pârvescu, Unilever: Pe măsură ce așteptările consumatorilor continuă să crească, digitalizarea va fi un catalizator pentru creștere
Ramona Pârvescu, Unilever: Pe măsură ce așteptările consumatorilor continuă să crească, digitalizarea va fi un catalizator pentru creștere
Piața de retail și bunuri de larg consum din România va continua să fie influențată de tehnologie și digitalizare, consideră Ramona...