Jam Supermarket, retailerul care vrea să maximizeze plusul proximității

Într-o piață competitivă, retailerul argeșean Jam Supermarket pariază în continuare pe viitorul retailului independent, puterea relevanței fiind principalul pilon pentru o creștere sustenabilă pe termen mediu și lung. Concret, acest lucru se traduce prin investiții în expansiune și modernizarea magazinelor, adaptarea sortimentației la nevoile cumpărătorilor, dar și printr-un model de business bazat pe adaptabilitate și „umanitate”.

O afacere de familie începută în urmă cu 25 de ani, Jam Supermarket este un exemplu de rețea locală construită cu răbdare. Astăzi, retailerul numără nouă magazine în mediul urban administrate de Liviu Ionică, fondatorul rețelei, și cinci unități Jam Market în mediul rural, coordonate în cadrul familiei extinse, cele două formate generând anual o cifră de afaceri de aproximativ 30 de milioane de euro, prin două entități distincte. „Cele 14 magazine însumează o suprafață totală de vânzare de 1.900 de metri pătrați, din care sala de vânzare reprezintă 1.650 de metri pătrați. Cred că această structură reflectă echilibrul atent între extindere, eficiență și ancorare în realitățile locale”, susține antreprenorul.

Deși un susținător al dezvoltării în locații proprii, în luna mai a acestui an retailerul a pus la bătaie peste 200.000 de euro pentru deschiderea celui de-al șaselea magazin din municipiul Pitești și al doilea din cartierul Trivale, într-un spațiu în chirie. „Am intrat în cartierul Trivale în anul 2019 cu un format mare, gândit pentru achizițiile săptămânale. Practic, o destinație în sine. Magazinul este însă situat la ieșirea din cartier și am simțit tot mai mult nevoia unei locații de proximitate, care să vină în completarea primului punct de vânzare”, punctează Liviu Ionică. Astfel, atunci când a apărut oportunitatea de a prelua un spațiu comercial amplasat „în inima cartierului”, răspunsul a fost un da hotărât. „Într-un context în care eficiența și adaptabilitatea sunt esențiale, am mizat, încă de la început, pe un model solid, construit pe spații aflate în proprietate, ceea ce ne-a permis să menținem stabilitatea și să evităm presiunea costurilor de chirie. Cu toate acestea, magazinul Trivale 2 funcționează într-un spațiu în chirie. Am făcut acest compromis pentru că avem un contract pe termen lung, dar și pentru că ne doream să ne consolidăm prezența în comunitate”, adaugă proprietarul Jam Supermarket.

Un magazin pentru clientul din proximitate

Situat pe Bulevardul Libertății, numărul 10, magazinul are o suprafață de vânzare de 230 de metri pătrați și a fost gândit pentru clienții din proximitate. Concret, acest lucru se traduce printr-un spațiu modern și aerisit și o sortimentație adaptată. „Este cea mai mică locație pe care o deținem, drept urmare a fost nevoie să alegem cu atenție portofoliul de produse. Față de cealaltă locație din cartier, unde sunt listate 13.000 de SKU-uri, aici sunt prezente la raft în jur de 5.000 de produse, ponderea produselor alimentare fiind de 65%”, susține Andreea Ionică, manager de rețea și fiica antreprenorului.

Având în vedere spațiul limitat la raft, sortimentația a fost construită în jurul nevoii de achiziții de completare. „Avem în spate experiența celor 25 de ani de retail și faptul că reușim să fim aproape și să răspundem nevoilor clienților. Astfel, am prioritizat vârfurile de gamă și categoriile specifice retailului de proximitate, respectiv produse proaspete, băuturi, snackuri”, completează Andreea Ionică.
Deși este prematur să discutăm despre topul celor mai performante categorii, există un interes clar pentru produsele proaspete și băuturi, însă magazinul înregistrează rezultate bune pe toate categoriile, un aspect care a influențat dinamica pozitivă fiind și diversitatea la nivel de branduri, dar și de preț.

„Deși există categorii de cumpărători pentru care prețul rămâne cel mai important criteriu în decizia de achiziție, noi am ales să aducem în fața consumatorilor și produse premium. În plus, acordăm o atenție sporită inovațiilor pentru că ne adresăm și segmentului de consumatori tineri, iar pentru ei acest aspect este relevant”, adaugă managerul de magazin.

Cât despre rezultate, magazinul are în medie 600 de clienți pe zi, valoarea medie a bonului fiind de 41,50 lei. „Având în vedere că magazinul nu a ajuns la maturitate, pot spune că suntem mulțumiți de rezultate. Deși am luat în calcul o scădere a vânzărilor pentru celălalt magazin, locațiile se completează foarte frumos și cumpărătorii își aleg magazinul în funcție de nevoile pe care le au. Însă nu pot să nu remarc faptul că un criteriu care devine tot mai important, cel puțin pentru cumpărătorii tineri, este comoditatea, iar cel de-al doilea magazin răspunde acestei nevoi. În plus, un alt aspect care caracterizează acest magazin este faptul că în zilele de duminică, deși magazinul este amplasat pe un bulevard intens circulat, numărul de clienți este redus semnificativ față de restul săptămânii, dar și față de celelalte locații pe care le deținem.”

Un angajament pe termen lung

Cu o populație de circa 140.000 de locuitori, potrivit recensământului din 2021, Piteștiul este o piață aglomerată, cu 47 de locații operate de marii jucători, dintre care opt inaugurate în ultimele 12 luni. „Pentru jucătorii din comerțul independent și, implicit, pentru noi, provocările majore vin din creșterea costurilor operaționale, din presiunea exercitată de rețelele mari, dar și din schimbările continue în comportamentul consumatorilor. Mă aștept ca 2025 să fie un an tensionat, cu presiune semnificativă pe puterea de cumpărare, însă sunt sigur că vom găsi soluții pentru a face față contextului. Ne-am propus să rambursăm două linii de credit și un credit IMM Invest, cu o valoare totală de 10 milioane de lei, o decizie care ne va permite să funcționăm fără riscuri majore în această perioadă afectată de măsurile fiscale adoptate de noul guvern”, punctează Liviu Ionică.

În plus, retailerul se pregătește pentru deschiderea magazinului cu numărul 10 în mediul urban, consolidând astfel rețeaua și prezența în zonele în care brandul Jam Supermarket este deja recunoscut și integrat în comunitate. „Jam Supermarket a primit două oferte consistente de exit, una în 2024 și una în acest an. Ambele vizau vânzarea fondului comercial, cu posibilitatea de a păstra spațiile și de a rămâne în continuare pe contracte de închiriere. Familia noastră a decis însă să continue dezvoltarea afacerii, considerând că potențialul brandului nu a fost încă pe deplin valorificat. Privind spre viitor, ne bucurăm că afacerea noastră de familie are deja asigurată o direcție de continuitate. Am preluat cu responsabilitate rolul de manager al rețelei Jam, convinsă că pot duce mai departe ceea ce părinții mei au construit cu viziune și tenacitate”, a concluzionat Andreea Ionică.

analiza ika retail alimentar comert modern 2024 principalele lanturi de retail alimentar cumparaturi cum evolueaza retailul modern in romania. vezi pe revistaprogresiv.ro.
Anul reinventării în piața locală de retail
Dacă descriem piața de retail modern din 2024 într-un cuvânt, acesta ar fi reinventare – fie că vorbim de concepte și formate noi de...
Vremea creșterilor în retailul independent
Vremea creșterilor în retailul independent
Sunt deja câțiva ani buni de când se vorbește despre declinul retailului independent și, dacă din perspectivă numerică, anul trecut nu a...
Jam Supermarket și experiența unei piețe noi
Jam Supermarket și experiența unei piețe noi
2020 a fost anul provocărilor, dar și al oportunităților pentru majoritatea comercianților. Retailerul argeșean Jam Supermarket face parte din...
Jam Supermarket, retailerul care pariază pe reinventare
Jam Supermarket, retailerul care pariază pe reinventare
Sunt deja câțiva ani buni de când proximitatea nu mai este doar teritoriul jucătorilor independenți. Și dacă luăm în calcul și planurile de...