Eficientizare, rețeta de creștere pentru rețeaua Praxis

Deși are în spate o poveste de mai bine de 30 de ani pe piața de retail din județul Argeș, experiența nu mai este definitorie dacă vorbim despre un viitor sustenabil pentru rețeaua Praxis. Astfel, pentru 2023 retailerul mizează pe optimizarea și eficientizarea businessului, strategie care vine la pachet și cu „testarea” segmentului de proximitate.

Cu 11 magazine și o cifră de afaceri de peste 62 de milioane de lei fără TVA în 2022, Praxis este unul dintre cei mai importanți jucători independenți din retailul argeșean. Cu toate acestea, 2022 a fost un an dificil, în care presiunea pe preț și costurile în creștere au rescris lista de priorități a rețelei. „Am raportat un plus de 8% la nivelul cifrei de afaceri față de 2021 ceea ce nu e neapărat puțin, însă nu reprezintă un avans semnificativ în contextul în care inflația a ajuns până la 17%. Drept urmare, am mizat pe prudență și anul trecut nu am deschis nicio unitate comercială. În schimb, am ales să alocăm un buget de 200.000 de euro pentru modernizarea și schimbarea echipamentelor de frig în unele magazine, tocmai în contextul crizei energetice”, spune Florin Arsene, proprietarul rețelei.

Pe lista proiectelor de modernizare s-a aflat și una dintre cele două unități comerciale pe care retailerul le operează în cartierul Nord din Pitești. „Magazinul a fost deschis în 2005 și este locația cu cea mai mică suprafață comercială la nivelul rețelei. De-a lungul timpului, eu am crezut și am mizat pe puterea supermarketului și am prioritizat acest format atât din perspectiva expansiunii, cât și la nivel de investiții în remodelare. Drept urmare, magazinul avea nevoie de un facelift pentru că întotdeauna a fost lăsat pe locul doi”, adaugă antreprenorul.

Astfel, în luna noiembrie retailerul a redeschis magazinul, cu un aspect modernizat și o selecție riguroasă la nivel de sortimentație. „Având în vedere că aveam la dispoziție un spațiu de 100 de metri pătrați, am considerat că este extrem de important să avem sortimentația potrivită pentru un magazin de proximitate. Drept urmare am maximizat suprafața și am optat pentru rafturi mai înalte pentru a acomoda cât mai multe produse”, spune proprietarul Praxis.

Astfel, dacă în medie supermarketurile Praxis pun la dispoziția clienților în jur de 10.000 de SKU-uri, minimarketul are o sortimentație de 4.000 de produse. „Am încercat să acoperim cât mai bine nevoile clienților de proximitate și strategia a fost să concentrăm gama de produse în jurul produselor care generează cele mai bune vânzări la nivel de rețea pe fiecare categorie în parte. Știm cu toții că 20% din SKU-urile listate generează, în medie, 80% din vânzările totale așa că am făcut o selecție atentă a acestor produse”, precizează Florin Arsene.

În plus, în proximitatea magazinului funcționează un aprozar, așa că retailerul a decis să renunțe la categoria de legume și fructe, acordând un spațiu mai extins zonei de frig.

Rezultate după modernizare

Situat într-o zonă de blocuri, în apropierea unei stații de autobuz, magazinul Praxis Nord se bucură de un trafic ridicat, numărul mediu de bonuri zilnice oscilând între 500 și 600. „Avem avantajul notorietății fiind prezenți de peste 17 ani în zonă, dar și al faptului că nu avem în imediata apropiere niciun competitor din categoria marilor lanțuri de retail. În plus, întotdeauna abordarea noastră a fost prietenoasă așa că o bună parte dintre clienții magazinului sunt cumpărători fideli”, spune antreprenorul.

Și pentru că în principal clienții sunt din segmentul familiilor și al adulților din segmentul de vârstă +65, retailerul este extrem de atent la prețuri, sacrificând adaosul pentru a putea oferi un preț competitiv. „Sunt categorii de produse unde facem achizițiile centralizat, avem și importuri și am mers foarte mult pe stocuri. Întotdeauna am fost atent la prețuri și, anul acesta, remarc o atenție mai mare și a clienților la bugetul pe care îl alocă cumpărăturilor. Astfel, consumatorii au început să caute produse cu preț mai mic, achiziționează volume și ambalaje mai mici în încercarea de a securiza bugetul”, spune antreprenorul.

Cu toate acestea, după remodelare, Praxis Nord este cea mai performantă locație raportat la vânzarea pe metru pătrat. Concret, vânzările au raportat în luna noiembrie un plus de 20% față de lunile anterioare. „Înainte de modernizare, magazinul era pe ultima poziție în topul vânzărilor la nivel de rețea și acum a urcat două poziții, depășind locații cu suprafață de vânzare de patru ori mai mare”, spune antreprenorul.

Astfel, contrar crezului său de a investi în formatul de supermarket, rezultatele raportate l-au făcut pe proprietarul Praxis să-și schimbe viziunea, dând o șansă și magazinelor de proximitate. „Cu siguranță, dacă va apărea oportunitatea, voi deschide și alte locații pe acest format”, adaugă Florin Arsene.

Eficientizare, cuvântul cheie pentru 2023

Deși lunile ianuarie și februarie au reprezentat întotdeauna o provocare pentru jucătorii din piața de retail, proprietarul Praxis este rezervat și în ceea ce privește rezultatele anuale. „Cu siguranță avem în față un an greu, spre exemplu, în ianuarie am bifat un plus de 5% față de ianuarie 2022, ceea ce este destul de puțin, tocmai de aceea țința noastră de creștere este una modestă, de 1-2%. Și chiar și pentru acest rezultat va fi nevoie de mult efort și o strategie clară”, spune Florin Arsene.

Astfel, pentru anul acesta retailerul pariază pe cartea eficientizării și optimizării de costuri, iar acest lucru se traduce atât prin reduceri de personal, cât și prin diminuarea spațiului de vânzare pentru două locații.

„Este vorba despre magazinele din localitatea Ștefănești și cartierul Tudor Vladimirescu (orașul Pitești n.r.) unde operăm parter plus etaj. În contextul costurilor extrem de mari am decis să renunțăm la zona de etaj și să maximizăm potențialul parterului printr-o analiză mai riguroasă a sortimentației”, spune acesta.

Cât despre reducerile de personal, Florin Arsene spune că este o decizie grea, însă necesară în contextul dat. „Costurile salariale au crescut și au crescut și pretențiile salariale, justificate într-adevăr și de criză, dar nu de rezultate. Însă obiectivul meu este reducerea volumului de muncă și în sensul acesta voi reduce programul de lucru pentru a avea suprapunere pe ture și pentru majoritatea locațiilor am renunțat la vitrina asistată”, precizează acesta.

Din strategia de optimizare face parte și sortimentația și, la acest capitol, proprietarul Praxis menționează reducerea numărului de SKU-uri, dar și delistarea unor furnizori unde produsele nu performează sau cu care contractele nu mai sunt win-win. „Este o luptă din ce în ce mai grea și eu nu vreau ca la final să spun că am supraviețuit. Îmi doresc să raportăm rezultate sustenabile pe termen mediu și lung și atunci prudența e cuvântul cheie pentru anul acesta”, concluzionează Florin Arsene.

Rețeaua Magazine DIANA face pasul de la local la regional
Rețeaua Magazine DIANA face pasul de la local la regional
Cu o prezență de peste 32 de ani pe piața retailului independent și 68 de magazine operate în șase județe, rețeaua Magazine Diana face...
Vremea creșterilor în retailul independent
Vremea creșterilor în retailul independent
Sunt deja câțiva ani buni de când se vorbește despre declinul retailului independent și, dacă din perspectivă numerică, anul trecut nu a...
2022, anul „remodelării” comerțului modern
2022, anul „remodelării” comerțului modern
Dacă sintetizăm în câteva cuvinte 2022 pentru retailul modern, acestea sunt continuarea trendului de expansiune, dar și o atenție tot mai mare...
Praxis și secretele unui business local cu o istorie de 28 de ani
Praxis și secretele unui business local cu o istorie de 28 de ani
Nu este niciun secret faptul că intrarea retailerilor internaționali pe piața locală le-a dat bătăi de cap jucătorilor locali și, de-a lungul...