Încrederea românilor în economie este pe un trend ascendent

Așteptările românilor privind starea economiei au crescut în anul 2014, iar așteptările privind veniturile au înregistrat cea mai ridicată valoare din ultimii șapte ani, potrivit  rezultatelor sondajului GfK Climatul de consum Europa realizat în 14 țări europene. Astfel, în a doua jumătate a anului trecut, încrederea într-o creștere economică susținută s-a consolidat treptat, indicatorul ajungând în luna decembrie de la 9,3 la 17,7 puncte.

Consumatorii români se arată optimiști și în ceea ce privește veniturile. Pe parcursul celei de-a doua jumătăți a anului, așteptările acestora privind veniturile au crescut semnificativ, de la -0,7 în luna iunie la 15,7 în decembrie, urcând la cea mai ridicată valoare înregistrată din octombrie 2008.

Acest lucru nu a influențat încă în mod semnificativ dorința de cumpărare. Indicatorul a rămas sub zero pe tot parcursul anului. Cea mai coborâtă valoare, -14 puncte, a fost înregistrată în iunie, indicatorul atingând valoarea maximă, -3,8 puncte, în decembrie. Cu toate că dezvoltarea economică este extrem de pozitivă și șomajul rămâne la un nivel foarte coborât, de 6,5 procente, consumatorii români au nevoie de tot venitul disponibil pentru cheltuielile de zi cu zi. Deocamdată, aceștia au foarte puțini bani rămași pentru cumpărături majore.

Conflictele și evoluția economică au afectat încrederea europenilor

Din punctul de vedere a dezvoltării economice a țărilor UE și a stării de spirit a consumatorilor în 2014, anul poate fi împărțit în două părți distincte. În prima jumătate a anului, economiile tuturor țărilor europene au evaluat practic în mod pozitiv, consumatorii devenind mai încrezători că în următoarele luni criza financiară și economică va deveni în de domeniul trecutului. Între aprilie și iunie, indicatorii pentru așteptările privind starea economiei și veniturile, precum și pentru dorința de cumpărare au atins valori record aproape peste tot. Indicele climatului de consum pentru UE 28 se situa la 9,1 puncte în iunie, cea mai ridicată valoare înregistrată din aprilie 2008.

Însă în perioada verii și a toamnei, nesiguranța a început să crească, nu numai în rândul consumatorilor, ci și la nivel de economie. Acest lucru se datorează mai multor motive, precum conflictul din Ucraina -declarațiile făcute de președintele rus, Vladimir Putin, au cauzat nesiguranță în majoritatea țărilor est-europene, conflictul dintre Israel și Palestina, dar și avansul grupului militant Statul Islamic au captat atenția lumii. De asemenea, epidemia de Ebola a atras atenția globală în Africa de Vest.

ReTech & Digital - Conference & Expo, eveniment Progresiv, solutii si inovatii IT, digitale si automatizare din retail & FMCG, editia cu numarul 2, Unleash the Power of Digital, data evenimentului 12 septembrie, la Ramada Bucharest
ReTech & Digital revine cu o nouă ediție, pe 12 septembrie
ReTech & Digital - Conference & Expo, evenimentul Progresiv dedicat integral tehnologiilor, soluțiilor IT și inovațiilor digitale din...
Partener și Lider Retail & Consumer Markets PwC România
Promoțiile, principalul motiv pentru care consumatorii aleg să schimbe brandul cumpărat
Adaptarea la schimbările în comportamentul cumpărătorilor și presiunea de a menține prețurile la un nivel acceptabil, concomitent cu...

În ceea ce privește situația economică, condițiile-cadru s-au deteriorat și ele. În multe țări, creșterea produsului intern brut (PIB) a fost mult mai lentă decât se anticipase. Unele țări au înregistrat chiar o scădere. Situația a fost afectată și de o rată a inflației extrem de scăzută. Țările sud-europene, cum ar fi Spania, în special, au luptat împotriva deflației. A existat de asemenea riscul unei evoluții negative a prețurilor la nivel de UE. Rata inflației pentru țările membre a fost de -0,1 procente în decembrie, în timp ce rata din zona euro a fost și mai mică, respectiv de -0,2 procente. Acest lucru s-a datorat în primul rând prăbușirii prețurilor la energie.

Toate aceste evenimente contribuie la o creștere clară a anxietății în rândul consumatorilor europeni. Valorile indicatorului au scăzut peste tot spre sfârșitul verii și în toamnă, în unele cazuri destul de accentuat. Cu toate acestea, în trimestrul al patrulea, un nou sentiment de optimism s-a făcut simțit din nou în majoritatea țărilor. Deși mulți indicatori rămân sub zero, aceștia înregistrează o tendință ascendentă practic în toate țările.

Această situație este reflectată și în indicele climatului de consum GfK pentru țările membre UE. În contextul stării de spirit optimiste din toate țările UE, indicele a urcat la 9,1 puncte în iunie, atingând cea mai ridicată valoare din aprilie 2008. În septembrie, acesta a scăzut la 4,2 puncte. Până la sfârșitul anului, indicatorul își revenise ușor, ajungând la 5,5 puncte în decembrie.

Rezultatele sondajului GfK Climatul de consum Europa au la bază un sondaj al consumatorilor efectuat, la însărcinarea Comisiei Europene, în toate țările Uniunii Europene. Sunt sondate lunar aproximativ 40.000 de persoane din 28 de țări, reprezentând populația adultă din UE.

Ratele ridicate ale dobânzilor și incertitudinea politicilor publice își pun amprenta asupra creșterii economice
Ratele ridicate ale dobânzilor și incertitudinea politicilor publice își pun amprenta asupra creșterii economice
Reducerea avansului economic în unele dintre economiile mari ale lumii, coroborată cu stimuli reduși în alte economii, ar putea duce la o...
Lidl deschide un nou magazin în Târgoviște
Lidl deschide un nou magazin în Târgoviște
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în Târgoviște și depășește astfel pragul de 350 de unități...
Un sector rezilient în fața provocărilor
Un sector rezilient în fața provocărilor
Piața logistică din România a depășit cu succes provocările pandemiei, reușind să obțină rezultatele pozitive chiar și în condițiile în...
Mondelēz, din nou pe drumul cel bun după rezultatele din T2
Mondelēz, din nou pe drumul cel bun după rezultatele din T2
Mondelēz, unul dintre cei mai importanți jucători din piața de dulciuri, a revenit pe drumul cel bun după rezultatele raportate pentru...