Comportamentul de consum, la mâna schimbării stilului de viață

Adoptarea unui stil de viață și a unei alimentații sănătoase reprezintă una dintre tendințele care se remarcă la nivel de consum. Astfel, pentru aproximativ patru din zece români din mediul urban este foarte important să gătească mai des acasă sau să consume mai multe fructe și legume, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare Strategis RBC. Ce alte tendințe se remarcă la nivelul comportamentului de consum? Comportamentul de consum, la mâna schimbării stilului de viață

Consumatorii se îndreaptă către un stil de viață mai sănătos, bazat pe consumul de legume și fructe, 72% dintre românii din mediul urban declarând că obișnuiesc să mănânce mai multe fructe și legume în ultima perioadă. Interesul pentru această categorie de alimente se remarcă mai puternic în rândul femeilor (76% versus 69% în rândul bărbaților), dar și în segmentul de consumatori cu vârste între 40-69 de ani (circa 75%).

„Regimul alimentar echilibrat devine un deziderat pentru un număr tot mai mare de consumatori. Pentru că încep să fie predispuși la diverse boli și afecțiuni, grupele mature de vârstă încep să aibă mai multă grijă ce alimente consumă și cum le pregătesc. Astfel, aceștia consumă mai mult legume crude pe care le pregătesc în casă, mai mult sub formă de salate, dar și sub formă de sucuri. Iar în cazul femeilor vorbim despre o atenție sporită față de alimentație din două motive: sănătatea și creșterea în greutate”, a explicat Simona Ciurtin, Qualitative Research Director la Strategis RBC.

4 din 10 consumatori vor să reducă porția de carne

De asemenea, se remarcă faptul că tot mai mulți dintre consumatori adoptă o dietă mai săracă în proteine animale, încercând să înlocuiască consumul de carne cu produse bogate în proteine vegetale. Astfel, aproximativ patru din zece români consideră că este important și foarte important să mănânce mai puțină carne.

„Chiar dacă e mai gustoasă, mâncarea bogată în proteină animală poate cauza efecte nedorite în timp și, de aceea, cel puțin la nivel declarativ, mulți români se orientează spre ingrediente cu un aport proteic mai mare, cum ar fi fasolea, mazărea, ciurpercile sau cerealele integrale. Producătorii de pâine au exploatat această tendință și tot mai mulți au lansat pe piață pâine cu cereale integrale”, a mai precizat reprezentanta Strategis RBC.

În ceea ce privește pâinea, datele din studiul calitativ mai arată faptul că românii s-au orientat către pâinea preparată în casă și către produsele de panificație autentice. „Mulți dintre români și-au cumpărat mașini speciale pentru pâine, folosesc ingrediente integrale și își adaptează rețetele propriilor nevoi. Producătorii au îmbrățișat această tendință și au început să refacă și ei rețetele – specialitățile de pâine fiind disponible și în lanțurile mari de retail”, a completat Simona Ciurtin.

Produsele bio, o nișă de dezvoltare

Tot din dorința de a mânca mai sănătos, un număr tot mai mare de consumatori își declară interesul față de produsele bio. Românii au tendința de a considera bio tot ceea ce este de proveniență rurală, cultivat de țărani, în mod autentic. Astfel, consumatorii acordă mai multă atenție magazinelor de specialitate / tradiționale, circa unu din doi români considerând că este important și foarte important să cumpere produse din astfel de unități.

Potrivit datelor din studiu, interesul românilor față de produsele din această categorie este în creștere, însă consumatorii se informează mai mult și încep să pună la îndoială proveniența calificativului bio. „Pe piața de retail au apărut tot mai multe concepte care încearcă să răspundă acestei nevoi. Retailerii internaționali oferă deja raioane specializate, iar comercianții independenți dezvoltă concepte noi. Acestea sunt destul de căutate, însă un semnal de alarmă trebuie tras vizavi de calitatea produselor.”

Românii gătesc mai mult acasă

Un alt aspect interesant evidențiat de studiile Strategis RBC pe subiectul tendințelor de consum este faptul că, din dorința de a adopta un stil de viață mai sănătos, românii se orientează către mâncărurile gătite în casă. Circa opt din zece respondenți au declarat că obișnuiesc să gătească mai des acasă, un procent însemnat fiind remarcat atât în rândul femeilor (82%), cât și în rândul bărbaților (72%).
Interesul în creștere pentru produsele pregătite acasă este explicabil din două perspective: este mai economic și, în același timp, este un comportament care face parte dintr-un stil de viață mai sănătos și mai responsabil.

De asemenea, existența show-urilor culinare de la TV încurajează oamenii să încerce rețete noi, adoptând din ce în ce mai des rețete complexe din bucătăria internațională. „Pentru a susține această preocupare pentru rețete moderne, din bucătăria internațională, retailerii și-au adaptat sortimentația. Spre exemplu, Lidl desfășoară săptămânile tematice, iar retaileri precum Carrefour organizează târguri cu produse internaționale”, a exemplificat reprezentanta Strategis.

Studiul privind tendințele de consum a fost realizat de compania de cercetare și consultanță Strategis RBC în două etape. Cercetarea cantitativă s-a desfășurat în luna martie a acestui an, pe un eșantion de 800 de respondenți din mediul urban, iar cercetarea calitativă a fost realizată în perioada mai-octombrie 2015, în focus-grupuri.

Jovan Radosavljevic, Coca-Cola HBC România: Vom vedea cât de afectată va fi piața anul acesta
Jovan Radosavljevic, Coca-Cola HBC România: Vom vedea cât de afectată va fi piața anul acesta
Pentru Coca-Cola HBC România ultimii ani au atins puncte nevralgice în ceea ce privește predictibilitatea, legislația, impozitarea,...
Ramona Pârvescu, Unilever: Pe măsură ce așteptările consumatorilor continuă să crească, digitalizarea va fi un catalizator pentru creștere
Ramona Pârvescu, Unilever: Pe măsură ce așteptările consumatorilor continuă să crească, digitalizarea va fi un catalizator pentru creștere
Piața de retail și bunuri de larg consum din România va continua să fie influențată de tehnologie și digitalizare, consideră Ramona...
Șapte din zece români intenționează să arunce mai puțină mâncare la gunoi
Șapte din zece români intenționează să arunce mai puțină mâncare la gunoi
85% dintre români obișnuiesc să cumpere produse alimentare de câteva ori pe săptămână sau chiar zilnic/aproape zilnic, arată datele celui...
Ready meals, o categorie adaptată stilului de viață contemporan, cu un „potențial de creștere extraordinar”
Ready meals, o categorie adaptată stilului de viață contemporan, cu un „potențial de creștere extraordinar”
O categorie în continuă creștere, fie că vorbim despre valoare sau volum, produsele ready meals câștigă cotă de piață datorită noilor...