Profi își adjudecă peste 50% din deschiderile din primul semestru

Ritm de extindere mai lent, concepte noi și schimbări în topul celor mai expansivi retaileri – așa ar putea fi descris, în câteva cuvinte, primul semestru din 2015 din punctul de vedere al evoluției lanțurilor internaționale de retail prezente pe piața locală. Surpriza a venit din partea rețelei de magazine Profi, care a bifat peste 50% din inaugurările de magazine din intervalul analizat. Profi își adjudecă peste 50% din deschiderile din primul semestru

Primele șase luni din 2015 au marcat un ritm mai lent de expansiune în segmentul IKA, fiind inaugurate în total 73 de unități comerciale, cu 9 locații mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Liderul detașat în topul celor mai expansivi retaileri este Profi care a deschis 40 de magazine. Poziția a doua în clasament este ocupată de Mega Image cu 17 inaugurări. Cei doi retaileri sunt urmați, în ordine des­crescătoare (în funcție de numărul de deschideri), de Carrefour, Lidl, Auchan, Kaufland, Billa și Penny Market.

Profi s-a remarcat printr-un ritm de expansiune mult mai agresiv, inaugurând cu 14 unități mai multe decât în perioada ianuarie – iunie 2014 și reușind astfel să bifeze mai mult de jumătate dintre magazinele deschise de rețelele internaționale de retail în primul semestru. Prin aceste proiecte noi, rețeaua controlată de fondul de investiții Enterprise Investors a depășit pragul de 300 de unități comerciale. Spre deosebire de Profi, Mega Image a trecut pe poziția a doua în clasament, adăugând doar 16 locații noi la rețeaua de magazine.

Din perspectiva dinamicii canalelor de vânzare, se remarcă faptul că cele mai multe proiecte au fost dezvoltate în segmentele de magazine de proximitate și supermarket. Comparativ cu primele șase luni ale lui 2014, când se constată supremația canalului de proximitate, anul acesta există un echilibru între cele două segmente (33 versus 32). În cazul hypermarketurilor, ritmul de expansiune a rămas constant comparativ cu primul semestru din 2014, fiind inaugurate tot 3 magazine noi. În ceea ce privește rețelele de discount, ritmul de expansiune a fost mai lent în acest an, fiind inaugurate doar 4 unități comerciale în primul semestru, la jumătate față de cele 8 proiecte noi de expansiune înregistrate în intervalul ianuarie-iunie 2014.

Nu în ultimul rând, retailerii s-au concentrat și asupra eficientizării businessului, dovada acestui fapt fiind numărul de magazine închise în Sem. I din 2015: cinci unități Mega Image și un hypermarket Cora. Mega Image a închis toate supermarketurile pe care le opera în Pitești, dar și un magazin de proximitate în Capitală. Ieșirea din orașul Pitești pune sub semnul întrebării capacitatea companiei de a-și adapta conceptul de retail pentru comerțul din provincie. Pentru Cora, renunțarea la locația din Arad, în care opera din 2011, reprezintă primul pas înapoi făcut pe piața românească. Rețeaua de hypermarketuri a pus în stand-by investițiile în expansiune, nefiind anunțată nicio inaugurare pentru 2015.

Concepte noi și alte proiecte notabile

Deși Mega Image a avut un ritm de expansiune cu mult sub nivelul primului semestru din 2014, retailerul a plusat la capitolul inovație și concepte noi. Astfel, la începutul lunii ianuarie, Mega Image a inaugurat un nou concept corner specializat, Equilibrium Health & Wellness. Cu o suprafață de 130 mp, acesta este integrat în magazinul concept store din Piața Sudului (București) și listează o gamă care include 2.500 de produse alimentare și nealimentare pentru un stil de viață echilibrat, sănătos și cât mai natural. Este cel de-al doilea proiect de acest tip inaugurat de Mega Image, după ce la finalul anului trecut rețeaua lansa Wine Gallery – un concept corner dedicat iubitorilor de vinuri.

O altă inovație adusă de Mega Image în comerțul local este reprezentată de primul magazin dedicat unei mărci proprii, Gusturi Românești. Mai multe informații despre acest concept de retail puteți citi aici.

Anul 2015 a marcat, totodată, intrarea primului retailer britanic pe piața locală de comerț alimentar: Marks & Spencer Food (poza 2). În prezent, noua rețea operează deja două locații, iar până la finalul anului urmează să fie inaugurat încă un magazin sub acest brand. Conceptul de magazine este similar celui dezvoltat de retailerul britanic la nivel internațional, singurele elemente de diferențiere fiind suprafața și sortimentația. Spre deosebire de unitățile comerciale din Marea Britanie, care ajung să dețină suprafețe de vânzare de până la 1.000 de metri pătrați, magazinele din România au o suprafață medie de vânzare de 60-70 mp. În plus, sortimentația este unul dintre elementele prin care Marks & Spencer Food se diferențiază de ceilalți retaileri alimentari prezenți pe piața locală, fiind alcătuită în totalitate din produse fabricate de producători internaționali exclusiv pentru Marks & Spencer.

Anul acesta Billa a reluat expansiunea la finalul lunii, după circa opt luni de pauză. Noul magazin este unul dintre cele mai interesante proiecte dezvoltate anul acesta în retailul modern, datorită amplasării. Supermarketul Billa (poza 3) se află într-unul dintre locurile cu cel mai mare trafic de clienți – Gara de Nord din București. Retailerul și-a adaptat conceptul la specificul locației, supermarketul având o suprafață mică, de 350 mp, și o sortimentație bazată pe produsele de tipul „food-to-go”.

În ultimii doi ani, Billa a avut un ritm de expansiune mult mai redus, lucru ce poate fi pus pe seama deciziei de a vinde rețeaua din România. Potrivit unor surse din piață, Rewe Group este foarte aproape de semnarea contractului de vânzare a rețelei Billa către Carrefour.

Planuri de dezvoltare până la finalul anului 2015

În următoarele șase luni, dacă ținem cont de planurile anunțate de marile lanțuri de magazine, dar și de tendința ultimilor ani de a concentra inaugurările spre final de an, ar trebui să vedem un ritm de expansiune mult mai alert în segmentul IKA. Printre proiectele care ar trebui să se concretizeze până la sfârșitul anului
se numără:

  •  Inaugurarea, în toamnă, a primului hypermarket Carrefour din Timișoara. Pe segmentul de supermarketuri, retailerul declara la începutul anului că va menține ritmul de expansiune, având în plan 20 de unități noi Market. Astfel, până la finalul lui 2015 ar trebui să mai fie deschise încă 14 supermarketuri;
  •  Opt hypermaketuri Kaufland, dintre care două în Capitală. Celelalte orașe vizate de retailer sunt Bacău, Brăila, Arad, Timișoara, Sibiu și Râmnicu Vâlcea. Prin aceste deschideri, rețeaua va ajunge la 111 unități operate la nivel național;- Opt magazine Lidl, atât în țară, cât și în București;
  •  Mega Image are în plan deschiderea celui de-al patrulea concept store care va fi, totodată, cel mai mare magazin al său, cu o suprafață de vânzare de 2.000 mp. Unitatea comercială va fi situată în Băneasa. De asemenea, reprezentanții Mega Image declarau recent că până la sfârșitul anului rețeaua va depăși pragul de 500 de unități operaționale. Rămâne de văzut însă dacă acest lucru se va concretiza, având în vedere faptul că până la finalul lunii iunie au fost inaugurate doar 16 unități Mega Image și Shop&Go. În plus, un alt aspect care trebuie avut în vedere este fuziunea dintre Delhaize și grupul olandez Ahold, anunțată la final de iunie.
SL-B-gr-01
Retailerii ridică miza în proximitate și plusează la capitolul diversitate
Retailerii ridică miza în proximitate și plusează la capitolul diversitate
Chiar dacă vorbim de o oarecare încetinire a numărului de magazine inaugurate de retaileri în prima jumătate a acestui an comparativ cu perioada...
27 de deschideri bifate de marile rețele de retail pe plan local în luna august
27 de deschideri bifate de marile rețele de retail pe plan local în luna august
Jucătorii prezenți pe piața locală de retail și-au continuat investițiile în expansiune, în luna august fiind inaugurate 27 de unități...
Proximitatea, cheia dezvoltării pieței locale de retail
Proximitatea, cheia dezvoltării pieței locale de retail
186 de magazine noi au apărut pe harta retailului local în prima jumătate a acestui an, proximitatea fiind punctul central al retailerilor...
Ritm constant de expansiune pentru marile rețele de magazine în iunie
Ritm constant de expansiune pentru marile rețele de magazine în iunie
Retailerii internaționali și-au continuat investițiile în expansiune și în luna iunie, bifând 34 de noi deschideri. Ritmul de dezvoltare a...