Profi dă managementul magazinelor pe mâna antreprenorilor

După modelul lansat de Mega Image pentru reţeaua de magazine de proximitate Shop&Go, retailerulProfi a lansat oficial programul Agent, prin intermediul căruia vrea să recruteze antreprenori care să administreze magazinele sale, în prezent fiind doar patru magazine care funcţionează în acest sistem. Profi dă managementul magazinelor pe mâna antreprenorilor

“Magazinele Profi se extind rapid, motiv pentru care căutăm forme prin care să eficientizăm şi mai mult activitatea lor. După teste care au durat mai mult de un an, am ajuns la concluzia ca această modalitate de administrare se dovedeşte a fi una de succes. În momentul de faţă funcţionează doar patru magazine agent”, a declarat, revistei Progresiv, Diana Stoica, coordonatorul proiectului.

Managerii care sunt recrutaţi pentru acest program pot administra, în primul an un singur magazin, iar dacă au rezultate bune pot prelua în că un magazin în al doilea an şi a treia unitate comercială în cel de-al treilea an.

”Agenţii propun în general magazine din proximitatea locuinţelor lor. Noi analizăm situaţiile respective şi, în funcţie de posibilităţi, alegem un magazin care să fie mulţumitor pentru ambele părţi”, susţin reprezentanţii Profi.

La fel ca în cazul reţelei Shop&Go, încasările magazinelor intrate în programul Agent sunt înregistrate pe firma Profi Rom Food. În schimb, angajaţii sunt transferaţi pe firma managerului.

Profi este al doilea retailer din România în funcţie de numărul de unităţi comerciale, cu o reţea de 280 magazine operate la nivel naţional.

Magazin Profi Super inaugurare
Profi continuă investițiile în mediul rural
Profi Rom Food, comerciant aflat pe locul trei în topul retailerilor din România, a inaugurat 14 locații noi în luna iunie, focusul fiind...
Magazin Profi Super inaugurare
Rețeaua Profi, extinsă cu 87 de locații în 2023
Profi, retailerul care ar urma să fie preluat de Ahold Delhaize până la finalul acestui an, a accelerat ritmul expansiunii în ultimele două...
Profi accelerează ritmul expansiunii după anunțul preluării de către Mega Image
Profi accelerează ritmul expansiunii după anunțul preluării de către Mega Image
Profi, retailerul deținut de fondul de investiții Mid Europa Partners, accelerează ritmul expansiunii pe final de an. După o medie de șase...
Profi va încheia 2023 cu 1.400 de magazine partener
Profi va încheia 2023 cu 1.400 de magazine partener
Profi a anunțat că până la finalul acestui an va atinge pragul de 1.400 de magazine partener. Astfel, de la 15%, cât reprezentau aceste...
Aplicația Profi ajunge la un milion de utilizatori
Aplicația Profi ajunge la un milion de utilizatori
Profi, retailerul cu cea mai extinsă rețea de magazine la nivel național, a atins pragul de un milion de utilizatori în aplicația pe care a...
Rețeaua Agent Profi ajunge la 400 de magazine
Rețeaua Agent Profi ajunge la 400 de magazine
Apărute experimental în urmă cu 8 ani, rețeaua de magazine franciză tip Agent Profi continuă să se extindă, la începutul acestei luni...