Grupul canadian Couche-Tard, în discuții pentru preluarea Carrefour. Guvernul francez se opune

Grupul Alimentation Couche-Tard a inițiat discuții cu francezii de la Carrefour pentru o posibilă preluare, mișcare ce ar aduce împreună două companii cu valoare cumulată de peste 50 de miliarde de dolari. Potrivit Financial Times, surse din ambele companii au confirmat că discuțiile au început recent. Grupul canadian Couche-Tard, în discuții pentru preluarea Carrefour. Guvernul francez se opune

Pentru Couche-Tard, care deține brandul Circle K, tranzacția ar însemna creșterea prezenței în Europa și America Latină, precum și diversificarea portofoliului prin adăugarea formatelor de magazine mari. James Grzinic, analist la Jeffries, crede însă că există riscuri mari atașate unei posibile înțelegeri, așa cum ar fi reacția negativă venită din partea Franței în cazul în care o companie cu 100.000 de angajați ar fi preluată acum.

Guvernul francez s-a opus categoric acestei preluări, transmițând prin vocea ministrului de Finanțe că "securitatea alimentară a Franței trebuie păstrată". Astfel, Bruno Le Maire a declarat, potrivit Reuters, că achiziția Carrefour de către o companie străină ar reprezenta o mare dificultate pentru statul francez. "Securitatea alimentară stă la baza provocărilor strategice în cazul oricărui stat dezvoltat", a spus acesta. În urma anunțului de săptămâna trecută, atât acțiunile Carrefour, cât și cele ale Alimentation Couche-Tard au scăzut cu aproximativ 2,5%.
 
Couche-Tard, cu o valoare de piață estimată la 37 de miliarde de dolari, a urmat o strategie de creștere prin achiziții. În 2019, a încercat să cumpere Caltex Australia pentru 5,8 miliarde de dolari, renunțâmd însă după debutul pandemiei. Compania din Montreal, Canada operează peste 9.200 de magazine în America de Nord, având aproximativ 109.000 de angajați. În Europa, prezența Couche-Tard e mai discretă, numărul magazinelor deținute fiind de sub 3.000. La nivel de grup, Carrefour, cel mai mare lanț francez de retail, a încheiat primele nouă luni ale lui 2020 cu venituri de 57,84 de miliarde de euro, marcând o creștere organică de 7,8%. Retailerul opera la finalul trimestrului al treilea peste 12.700 de unități comerciale. Carrefour a încheiat această perioadă în România cu o cifră de afaceri de 1,67 miliarde de euro, raportând o creștere a vânzărilor organice de 5,3%.
2022, un nou an record pe segmentul industrial
2022, un nou an record pe segmentul industrial
Numărul retailerilor internaționali care au ales să implementeze și să consolideze hub-uri logistice în țara noastră se află pe un trend...
Carrefour ia în calcul vânzarea diviziilor din Polonia și Taiwan
Carrefour ia în calcul vânzarea diviziilor din Polonia și Taiwan
La doar un an de la momentul în care Carrefour a plătit aproape o sută de milioane de euro pentru 244 de magazine de proximitate în Taiwan,...
FINALIST PROGRESIV AWARDS: Kaufland lansează prima fermă regenerativă din România
FINALIST PROGRESIV AWARDS: Kaufland lansează prima fermă regenerativă din România
Institutul de Cercetare în Permacultură din România și Kaufland România lansează proiectul Sol și Suflet, primul Centru Permanent de Inovare,...
Pepsi, rezultate în creștere pe 2020 la nivel global
Pepsi, rezultate în creștere pe 2020 la nivel global
PepsiCo Inc a raportat rezultate pozitive pe trimestrul patru din anul trecut, finalizând 2020 cu cifre în creștere față de...
Cosmetic Plant estimează o cifră de afaceri de 13 milioane de lei în 2021
Cosmetic Plant estimează o cifră de afaceri de 13 milioane de lei în 2021
Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a încheiat anul precedent cu o cifră de afaceri de 11,3 milioane de lei...
Planul Nestlé EMENA pentru emisii nete zero până în 2050
Planul Nestlé EMENA pentru emisii nete zero până în 2050
Schimbările climatice prezintă un risc imens pentru viitorul alimentelor. În același timp, producția și consumul de alimente reprezintă o...