Carrefour ia în calcul vânzarea diviziilor din Polonia și Taiwan

La doar un an de la momentul în care Carrefour a plătit aproape o sută de milioane de euro pentru 244 de magazine de proximitate în Taiwan, preluate de la grupul Dairy Farm, retailerul francez reevaluează businessul pe această piață, alături de operațiunile din Polonia. Carrefour ia în calcul vânzarea diviziilor din Polonia și Taiwan

Potrivit informațiilor apărute în presa franceză, Carrefour a apelat la serviciile KPMG pentru evaluarea portofoliului, iar decizia ar fi luată în contextul în care grupul Alimentation Couche-Tard a inițiat discuții pentru o posibilă preluare a retailerului francez, mișcare ce ar aduce împreună două companii cu valoare cumulată de peste 50 de miliarde de dolari.

Această posibilă preluare l-ar fi determinat pe Alexandre Bompard, CEO Carrefour, să ceară o analiză clară asupra operațiunilor de pe piețele externe. O vânzare a celor două filiale ar aduce retailerului francez 1,5 miliarde de euro, potrivit informațiilor din presa franceză.

Totodată, sursele citate susțin că retailerul ia în calcul și vânzarea operațiunilor din Italia și Argentina, două piețe în care nu a reușit să devină profitabil. La nivel de grup, Carrefour a încheiat primul trimestru al acestui an cu venituri de 18,56 de miliarde de euro, marcând o creștere organică de 4,2%. Retailerul opera la finalul trimestrului al treilea per total 13.595 de unități comerciale, dintre care 571 deschise în ultimul trimestru.

Pe piața din România, Carrefour a raportat pentru primul trimestru al acestui an o cifră de afaceri de 540 de milioane de euro, în scădere cu 1,1% față de aceeași perioadă din 2020. În termeni like-for-like (excluzând vânzările magazinelor deschise în ultimele 12 luni n.r.) declinul a fost de 1,8%, rezultat care plasează România într-un top cinci al țărilor cu cea mai slabă performanță la nivel de grup.

Carrefour
Carrefour, în fața unei achiziții de aproape 800 mil. euro în Spania
Retailerul francez Carrefour ia în considerare achiziția distribuitorului spaniol Uvesco Group, care deține și rețelele de magazine BM...
carrefour hipermarket, magazin Romania, categoria de legume si fructe, fotografie publicata in Revista Progresiv
România conduce creșterea Carrefour în Europa în primul trimestru
Retailerul francez Carrefour a raportat pe piața din România o cifră de afaceri de 725 de milioane de euro (incluzând TVA), pentru primul...
Carrefour România, pe podiumul creșterii la nivel de grup în 2023
Carrefour România, pe podiumul creșterii la nivel de grup în 2023
Carrefour România a încheiat 2023 pe plus, bifând o cifră de afaceri de 2,9 miliarde de euro, în creștere de 7% prin comparație cu anul...
România rămâne în topul celor mai performante țări pentru Carrefour în S1
România rămâne în topul celor mai performante țări pentru Carrefour în S1
Retailerul francez Carrefour a încheiat primele șase luni ale acestui an cu o cifră de afaceri de 1,32 de miliarde euro, în creștere cu 11,3%...
Carrefour se retrage din Taiwan
Carrefour se retrage din Taiwan
Retailerul francez a semnat un acord de vânzare a participației sale de 60% din capitalul social al Carrefour Taiwan către Uni-President,...
Carrefour începe 2021 pe minus pe piața din România
Carrefour începe 2021 pe minus pe piața din România
Retailerul francez Carrefour a raportat pentru primul trimestru al acestui an o cifră de afaceri de 540 de milioane de euro, în scădere cu 1,1%...