Cum arată primul concept britanic de retail alimentar importat pe piaţa locală

După 15 ani de prezenţă pe piaţa locală cu magazine de îmbrăcăminte, compania de origine britanică Marks & Spencer îşi face intrarea în retailul alimentar românesc prin inaugurarea primei sale unităţi Marks & Spencer Food. Aceasta deşi, în urmă cu doar un an, retailerul anunţa că nu intenţionează să-şi dezvolte divizia de food pe plan local în viitorul apropiat. Chiar dacă modul în care a evoluat piaţa românească de profil în ultimii ani arată că există premise de reuşită pentru această lansare, rămâne însă de văzut cum vor primi consumatorii români noul concept.

Decizia investiţiei. „La momentul actual, Marks & Spencer Food este prezent în peste 30 de ţări din întreaga lume. Decizia de a intra şi pe piaţa din România se datorează succesului diviziei de produse alimentare. Am făcut un efort în sensul aceasta şi am reuşit să deschidem primul magazin mai repede decât am estimat iniţial. În plus, la nivelul businessului, tendinţa consumatorilor a fost de a se îndrepta către această divizie. La nivel global, divizia de food a susţinut creşterea la nivel de grup. Astfel, am venit în întâmpinarea dorinţei consumatorului”, a explicat Sorin Stancu, Country Manager Marks & Spencer Balkans.
Până în acest moment, retailerul deţine deja două magazine Marks & Spencer Food în Capitală, în centrele comerciale Plaza România şi Mega Mall. „Planul iniţial era să inaugurăm primul magazin în centrul comercial Mega Mall, dar pentru că s-a amânat deschiderea mallului, am inaugurat mai întâi în Plaza România. Acesta este un shopping center mai vechi, în fază de reconstrucţie, însă atunci când ne-am decis în privinţa locaţiei am luat în considerare o serie de factori, precum amplasarea şi suprafaţa acesteia, împrejurimile, traficul, profilul consumatorilor, dar şi accesul şi competiţia”, a precizat managerul.

Conceptul de magazin. Conceptul de magazin alimentar Marks & Spencer Food adus pe piaţa românească nu se impune prin mărimea spaţiului de vânzare, dar iese în evidenţă la capitolul layout şi sortimentaţie. „Spre deosebire de unităţile comerciale din Marea Britanie, care ajung să deţină suprafeţe de vânzare de până la 1.000 de metri pătraţi, magazinele din România au o suprafaţă medie a sălii de vânzare de 60-70 de metri pătraţi”, a adăugat reprezentantul companiei.

În ceea ce priveşte conceptul de magazin, retailerul a translatat local, cu ajutorul unor designeri români, conceptul Marks & Spencer Food din Marea Britanie. Rezultatul? Un magazin care mizează pe simplitate, dar care te invită să intri şi să-l descoperi. Rafturile sunt o combinaţie modernă din metal şi lemn de culoarea fagului, iar tablourile aduc o pată de culoare în magazin. În plus, sistemul de iluminat a fost gândit astfel încât să evidenţieze cât mai bine produsele. 

„Singurul element prin care unităţile din România se vor diferenţia de cele din străinătate este sortimentaţia. În România selecţia ofertei s-a făcut în funcţie de spaţiul de vânzare. Cu toate acestea, magazinele pe care le vom deschide în România vor semăna destul de mult între ele, din punctul de vedere al suprafeţei de vânzare, dar şi din punctul de vedere al sortimentaţiei. În timp, acestea se vor diferenţia în funcţie de tipologia consumatorilor, fiecare dintre ele urmând să se poziţioneze în funcţie de ceea ce caută clienţii din zonă”, a explicat managerul.

Sortimentaţia ca element de diferenţiere. Sortimentaţia este unul dintre elementele prin care Marks & Spencer Food se diferenţiază de celelalte concepte de retail prezente pe piaţa locală. Aceasta este alcătuită în totalitate din produse M&S, fabricate de producători internaţionali exclusiv pentru retailerul britanic. De aceea, la raft găsim un număr mare de alimente tradiţionale englezeşti. Numărul categoriilor acoperite este însă destul de redus – vorbim doar despre categorii ambientale.

„La nivel internaţional, businessul Marks & Spencer Food este mult mai dezvoltat, din sortimentaţie făcând parte şi produsele congelate, cele proaspete, produsele de panificaţie, dar şi articole non-alimentare. Pe plan local, în definirea gamei de produse am mizat pe experienţa internaţională a colegilor noştri din Marea Britanie. Astfel, avem aproximativ 600 de SKU-uri, concentrându-ne momentan pe produsele ambientale”, a explicat Sorin Stancu.

Printre produsele prezente la raft se numără gama Best of British, care include produse tradiţionale britanice, precum fursecuri, gemuri, marmelade şi ceaiuri English Breakfast, produse de cofetărie şi cadouri, precum Percy pigs, batoane de ciocolată elveţiană şi trufe de ciocolată belgiană. De asemenea, la raft găsim şi produse de lux şi biscuiţi, aperitive, dar şi articole de băcănie şi vinuri.
Articolele de băcănie includ o selecţie extinsă de paste şi sosuri pentru paste, dressinguri pentru salate, condimente pentru mâncăruri exotice, supe şi conserve cu carne de vită, pui, ton şi somon, precum şi o diversitate de cereale pentru micul dejun. Produsele fiind importate în totalitate, până acum nu a fost necesară crearea unei echipe de achizitori pe piaţa din România.

„În ceea ce priveşte cele mai vândute produse din magazinul din centrul comercial Plaza România, rezultate foarte bune au înregistrat limonada cu merişoare «Cranberry Lemonade», ciocolata neagră cu 85% cacao, dar şi specialităţile de biscuiţi şi ceaiurile de fructe”, a menţionat managerul.

Deschiderea către oportunităţi. Deşi primul magazin a fost inaugurat de mai puţin de o lună, reprezentanţii companiei sunt deschişi la oportunităţile de dezvoltare ce s-ar putea ivi, existând resurse în cadrul grupului pentru finanţarea unei expansiuni mai rapide.

„În acest moment ne concentrăm pe cele trei locaţii pe care le vom opera până la sfârşitul anului. În afară de magazinele Marks & Spencer Food din Plaza România şi Mega Mall, în toamnă vom extinde unul dintre magazinele pe care noi le operăm în Bucureşti şi vom inaugura, în cadrul acestuia, a treia unitate Marks & Spencer Food. Însă noi analizăm orice posibilitate de dezvoltare, atât în ceea ce priveşte locaţiile, cât şi în ceea ce priveşte sortimentaţia şi canalele de vânzare.În privinţa deschiderii unui magazin alimentar în afara Bucureştiului, Constanţa reprezintă o variantă, însă este prematur să discutăm despre o posibilă locaţie în oraşul respectiv”, a mai precizat Sorin Stancu. De asemenea, reprezentantul companiei se aşteaptă ca zona de food să genereze aproximativ 5-7% din vânzările unui magazin (restul venind din vânzările de îmbrăcăminte), această pondere urmând să crească în funcţie de ritmul de dezvoltare.

În prezent, retailerul operează şase magazine de îmbrăcăminte, patru în Capitală şi câte unul în Iaşi şi Constanţa. Întrebat dacă Marks&Spencer ia în calcul achiziţia unei reţele de magazine active deja pe piaţa românească, Sorin Stancu a spus că nu există interes pentru o astfel de mişcare. Ca oportunitate pe plan local, retailerul analizează şi dezvoltarea segmentului de comerţ online. „În următorii trei ani ne-am propus să devenim lider internaţional multicanal şi este evident că online-ul face parte din strategia noastră de dezvoltare”, a conchis managerul.

Un business de 10 miliarde de lire. Fondat în anul 1884 de către Michael Marks şi Thomas Spencer, retailerul britanic Marks & Spencer deţine în prezent 798 de magazine în Marea Britanie şi 455 de unităţi la nivel internaţional în 54 de ţări din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia. În anul financiar 2014/2015, grupul a înregistrat vânzări de 10,3 miliarde de lire sterline, în creştere cu 2,7% comparativ cu anul precedent. Divizia de food reprezintă circa 55% din veniturile totale ale grupului, în 2014 vânzările de produse alimentare şi băuturi atingând 5,1 miliarde de lire sterline, potrivit raportului financiar al companiei. În următorii trei ani, retailerul intenţionează să-şi extindă reţeaua de magazine cu 250 de unităţi, focusul fiind pe pieţele din India, Rusia, Orientul Mijlociu şi Europa de Vest.

Retailerii ridică miza în proximitate și plusează la capitolul diversitate
Retailerii ridică miza în proximitate și plusează la capitolul diversitate
Chiar dacă vorbim de o oarecare încetinire a numărului de magazine inaugurate de retaileri în prima jumătate a acestui an comparativ cu perioada...
Lidl deschide un nou magazin în Târgoviște
Lidl deschide un nou magazin în Târgoviște
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în Târgoviște și depășește astfel pragul de 350 de unități...
Piața de retail și FMCG, față în față cu noul consumator
Piața de retail și FMCG, față în față cu noul consumator
Într-un mediu aflat în continuă schimbare, o strategie de business concentrată în jurul consumatorilor și a comportamentului acestora poate...
Marks&Spencer intră în parteneriat cu Foodpanda pe trei piețe din Asia
Marks&Spencer intră în parteneriat cu Foodpanda pe trei piețe din Asia
Retailerul britanic Marks&Spencer a semnat un parteneriat cu Foodpanda care va asigura livrarea produselor alimentare pe piețele din Hong Kong,...