Carrefour, peste 500 de magazine dintr-un foc la rețeaua din Italia
Carrefour Italia a semnat două parteneriate de francizare cu Apulia Distribuzione și Etruria Retail, mișcare prin care retailerul francez își extinde prezența în centrul și sudul Italiei. 
Acordul face parte din Planul de Transformare anunțat de Carrefour la începutul anului 2018. Astfel, retailerul francez are în plan învestiții de 400 de milioane de euro pe piața din Italia până în 2022, cu focus pe zona de e-commerce și extinderea rețelei de magazine de proximitate și supermarketuri.
Odată cu integrarea celor doi retaileri în franciza Carrefour, retailerul va adăuga 546 de magazine noi, dintre care 256 de locații în Puglia, Calabria și Basilicata și 290 în Toscana și Umbria.
Parteneriatul va aduce beneficii la nivel de achiziții, permițând Apulia Distribuzione și Etruria Retail să benefieze de condițiile de achiziție ale Carrefour Italia, dar și să comercializeze produse marcă proprie Carrefour.
Carrefour operează în prezent pe piața din Italia 1.085 de magazine. În ceea ce privește performanța financiară a companiei, Carrefour a raportat în regiunea Europei, excluzând Franța, venituri de 11,08 miliarde de euro, singurele piețe pe plus fiind România și Polonia. În Spania, Italia și Belgia, afacerile Carrefour au fost pe un trend descendent, cea mai mare scădere fiind raportată pe piața din Belgia (-3%).








