Producătorul de prăjituri și produse de patiserie Senneville a încheiat anul trecut cu afaceri de 3,7 mil. euro

Producătorul de prăjituri și produse de patiserie din Timișoara Senneville a înregistrat o cifră de afaceri de 18,3 milioane de lei (3,7 milioane euro) în anul 2023, în creștere cu 81% față de nivelul din 2022, și își menține astfel trendul de dezvoltare din ultimii ani. Producătorul de prăjituri și produse de patiserie Senneville a încheiat anul trecut cu afaceri de 3,7 mil. euro

“Lansarea de noi produse și reinterpretarea rețetelor tradiționale reprezintă un factor distinctiv pe piața de deserturi, ceea ce atrage atenția clienților și dezvoltă portofoliul colaboratorilor noștri. De asemenea, adaptarea la preferințele consumatorilor ne-a ajutat să ne diferențiem într-un mediu concurențial volatil. Concret, am diversificat gama de produse în funcție de preferințele românilor pentru dulciuri tradiționale și am adus gustul de acasă mai aproape de cei din diaspora și amintindu-le celor din țară gustul dulce al copilăriei”, a declarat David Alb, CEO al companiei Senneville.

În plus, Senneville a continuat în 2023 investițiile în prezența companiei în mediul digital, dar și în activități offline de promovare la târguri și evenimente de profil, ceea ce a facilitat vizibilitatea companiei și a avut un impact direct asupra vânzărilor.

În prezent, Senneville are șase locații proprii, lucrează cu patru retaileri (Profi, Mega Image, Carrefour și Kaufland) și se află în discuții cu încă doua lanțuri de magazine în vederea începerii colaborării în prima jumătate a anului 2024. De asemenea, producătorul prăjiturilor Arca își va consolida colaborarea cu Monolith, un distribuitor care își desfășoară activitatea, la nivel național și internațional. Compania din Timișoara a ajuns la peste 50 SKU-uri listate în retail, iar 50% din business este generat de lanţurile de supermarketuri şi hipermarketurile din România în anul 2023, în contextul expansiunii rețelelor de magazine la nivel național, în timp ce a doua jumătate a veniturilor este obținută din rețeaua de magazine proprii și din evenimentele personale și de business.

În sectorul retail, una dintre tendințele anului 2023 a fost, potrivit Senneville, creșterea tehnologiei digitale și a comerțului electronic. Aceasta include o integrare mai profundă a tehnologiilor digitale în experiența de cumpărare, cum ar fi utilizarea aplicațiilor mobile pentru cumpărături, plata fără contact și personalizarea ofertelor bazată pe datele clienților. De asemenea, se observă o creștere în popularitate a platformelor de vânzare online și a serviciilor de livrare rapidă. Acest trend va continua cu siguranță, atât în relațiile dintre retaileri și clienți, cât și în relațiile dintre aceștia și colaboratori.

La finalul anului 2023, compania Senneville avea un număr de 65 de angajați, iar în prezent a ajuns deja la peste 70 de membri.

Compania Senneville din Timișoara se extinde în prezent și prin activități de export, principalele piețe de desfacere țintite fiind Italia, Spania și Germania.

 

Retailul a adus un plus de 38% pentru afacerile Senneville în 2024. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Retailul a adus un plus de 38% pentru afacerile Senneville în 2024
Producătorul de prăjituri Senneville, business antreprenorial lansat în Timișoara, a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 5,1 milioane de...
David Alb CEO Senneville 002 exporturi prajituri producator local investitii in exporturi. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Senneville mizează pe exporturi în Europa cu investiții de 14 mil. euro
Producătorul de prăjituri și produse de patiserie Senneville, business antreprenorial lansat în Timișoara, mizează pe o dezvoltare prin...
Feliciu Paraschiv, proprietariul lantului de retail independent Paco Supermarkets, despre industria de retail si tendinte. Afla mai multe pe revistaprogresiv.ro.
Feliciu Paraschiv, Paco Supermarkets: Digitalizarea este cu siguranță cheia
Într-o piață în care comerțul modern câștigă tot mai mult teren, Feliciu Paraschiv, proprietarul lanțului de retail independent Paco...
Producătorul timișorean Senneville: Lanțurile de retail generează 50% din businessul nostru
Producătorul timișorean Senneville: Lanțurile de retail generează 50% din businessul nostru
În contextul expansiunii rețelelor de magazine la nivel national, 50% din businessul companiei timișorene Senneville este generat de lanţurile de...