Piața berii revine pe un trend ascendent, +3,8% în primul semestru

Piața berii din România revine pe plus după după doi ani consecutivi de scădere, vânzările de bere înregistrând în primele șase luni ale anului o creștere de 3,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Asociației Berarii României. Astfel, în primul semestru al lui 2015 volumul vânzărilor de bere a ajuns la 7,6 milioane de hectolitri. Piața berii revine pe un trend ascendent, +3,8% în primul semestru


Citește și


“După doi ani consecutivi de scădere a consumului, iată că piața berii ne oferă primele semne de revenire. Contextul favorabil creat la nivelul întregii țări, printr-o evoluție pozitivă a indicatorilor economici ai României, și-a pus amprenta în mod clar asupra vieții de zi cu zi a românilor, implicit asupra deciziilor lor de consum. Deși încă timidă, sperăm ca această creștere a pieței berii să fie reconfirmată și de rezultatele finalului de an. Astfel, s-ar putea constitui o bază validă pentru dezvoltarea durabilă viitoare a sectorului berii, ce poate debuta în 2016, odată cu intrarea în vigoare a noului cod fiscal.”, a declarat Lucian Ghinea, Președinte Asociația Berarii României.

Asociația Berarii României reuneşte companiile Bergenbier, Heineken România, United Romanian Breweries Bereprod, Ursus Breweries și Martens, alături de microberăria Clinica de Bere. Cele cinci companii membre ale Asociației asigură peste 4.000 de locuri de muncă în cadrul celor unsprezece fabrici de bere, dintre care două microberării. Unitățile de producție ale membrilor Asociației sunt situate în Ploieşti, Constanța, Craiova, Miercurea Ciuc, Târgu-Mureş, Pan¬telimon, Timişoara, Buzău, Braşov și Galați, iar cele două microberării sunt situate în Cluj-Napoca și Timișoara.

Începând cu anul 2008 Asociația Berarii României a devenit parte a organizației Berarii Europei, fondată în 1958, la Bruxelles.
 

bere
Berarii și triunghiul inflație, fiscalitate, vânzări în scădere
După ce 2023 a reprezentat al doilea an consecutiv în care volumele pieței berii s-au contractat, începutul lui 2024 oscilează între un...
Julia Leferman preia mandatul de Secretar General al Berarilor Europei de la 1 august
Julia Leferman preia mandatul de Secretar General al Berarilor Europei de la 1 august
Viitorul mandat de Secretar General al Berarilor Europei, organizație care reprezintă peste zece mii de producători de bere de pe continent, va...
 Zăganu și Bere Sibiu se alătură asociației Berarii României
Zăganu și Bere Sibiu se alătură asociației Berarii României
Zăganu și Bere Sibiu, doi producători importanți de bere artizanală, se alătură asociației Berarii României. Astfel, asociația Berarii...
Scădere de 9% pentru piața locală de bere în primele cinci luni ale anului
Scădere de 9% pentru piața locală de bere în primele cinci luni ale anului
Piața berii din România raportează o scădere de 9% în primele cinci luni din 2023 față de aceeași perioadă a anului anterior. Rezultatele...
Piața berii din România s-a întors în 2022 la volumele înregistrate cu șase ani în urmă
Piața berii din România s-a întors în 2022 la volumele înregistrate cu șase ani în urmă
Volumul pieței berii din România a înregistrat o scădere de 5% în 2022 comparativ cu anul anterior, însemnând 15,8 milioane hl, nivel similar...
Piața berii, evoluție modestă a volumelor în 2020
Piața berii, evoluție modestă a volumelor în 2020
Volumul pieței berii a înregistrat o evoluție de +0.5% în volum, ajungând la 16,75 milioane hl la nivelul anului trecut, potrivit datelor...