Hochland trece la distribuția directă din 2016

Hochland România, liderul pieței de brânzeturi pe plan local, va prelua distribuţia produselor sale de la partenerul actual, Whiteland Import Export SRL începând cu data de 1 ianuarie 2016. Compania îşi va dezvolta propria forţă de vânzări în teritoriu şi va lucra direct cu retailerii din toată ţara. Hochland trece la distribuția directă din 2016

“Timp de două decenii am colaborat cu succes cu partenerul nostru, Whiteland Import Export SRL, în sistem de distribuţie indirectă. De la începutul anului viitor intrăm într-o nouă etapă, aceea a distribuţiei directe. În fapt, este vorba despre un nou model de business. Acesta include dezvoltarea echipei de vânzări proprii Hochland România şi menţinerea cooperării cu Whiteland pe componente de servicii (logistică, merchandising şi BTL)”,a declarat Sorin Timuş, general manager Hochland România.

“Ambele companii sunt mulţumite de noul model de business şi sunt încrezătoare că parteneriatul va funcţiona cu acelaşi succes ca şi până acum. Este scenariul pe care l-am pregătit din timp, scenariul care a dus la modelul de business actual al Whiteland, axat pe servicii distincte de vânzare, logistică, BTL, IT şi suport ”, a declarat George Ştefănescu, general manager Whiteland Import Export SRL.

Hochland este lider pe piaţa brânzeturilor, marca Hochland fiind prezentă pe piaţa locală de 20 de ani.  Filiala locală a fost deschisă în 1998, iar producătorul deţine două fabricii proprii, la Sighişoara şi Sovata. În 2014, Hochland România a înregistrat o cifră de afaceri de 217,6 milioane lei.

 

Sorin Brînzan, Julius Meinl: „Succesul vine când ești înconjurat de oamenii potriviți”
Sorin Brînzan, Julius Meinl: „Succesul vine când ești înconjurat de oamenii potriviți”
„Oricât de bun ai fi, ai nevoie întotdeauna ca cineva să aibă încredere în tine”, spune Sorin Brînzan când se gândește la lecțiile pe...
Parteneriat între Hochland România și GXO Logistics pentru activități de depozitare și transport cu temperatură controlată
Parteneriat între Hochland România și GXO Logistics pentru activități de depozitare și transport cu temperatură controlată
GXO Logistics, Inc. (NYSE: GXO), cel mai mare furnizor de logistică contractuală din lume, va gestiona o parte din activitățile specifice de...
Whiteland mizează pe un nou model de business pentru a-și securiza creșterea în 2022
Whiteland mizează pe un nou model de business pentru a-și securiza creșterea în 2022
Whiteland Import Export se bazează pe un model nou de business și o structură teritorială nouă și flexibilă, ușor de recalibrat indiferent...
Parteneriat între Whiteland și BFC Highest Consulting pentru distribuirea produselor Ploo-N Gură la nivel național
Parteneriat între Whiteland și BFC Highest Consulting pentru distribuirea produselor Ploo-N Gură la nivel național
Whiteland Import Export distribuie  brandul „Ploo-N Gură” către jucătorii din comerțul tradițional pe categoriile de mezeluri, brânzeturi...
Erik Hageleit, Hochland România: „Pandemia schimbă radical mindsetul consumatorului”
Erik Hageleit, Hochland România: „Pandemia schimbă radical mindsetul consumatorului”
După un 2019 foarte bun, în care Hochland România și-a depășit țintele propuse, înregistrând o cifră de afaceri de 442 milioane lei și un...
Afacerile Hochland în România, avans de două cifre în primul semestru
Afacerile Hochland în România, avans de două cifre în primul semestru
Hochland România, unul dintre principalii jucători pe piața locală de brânzeturi, și-a majorat afacerile în primul semestru cu peste 10%...