Brandurile superpremium au urcat vânzările Diageo aproape de pragul de 19 mld. euro
Diageo, lider global pe piața băuturilor alcoolice, a raportat pentru primul semestru al anului o creștere de 21,4% a vânzărilor nete, până la circa 19 miliarde de euro, rezultat generat de creșterea organică puternică.
Evoluția reflectă redresarea continuă a cererii de consum din zona on-trade (baruri, pub-uri etc.), reziliența cererii de consum pe canalele off-trade (retail) precum și creșterea cotei de piață și a fost susținută de tendința de creștere a ponderii băuturilor spirtoase în ansamblul băuturilor alcoolice și de premiumizare.
O dinamică pozitivă s-a înregistrat în majoritatea categoriilor de produse, cu performanțe semnificative în mod special pe segmentele scotch, tequila și bere. Brandurile super premium au contribuit cu 57% din vânzările nete raportate și au determinat 71% din creșterea organică a vânzărilor nete.
Compania Diageo a fost deosebit de activă în ultima perioadă, fiind în centrul mai multor tranzacții. Producătorul a vândut recent marca Picon grupului italian Campari pentru 119 milioane de euro. Dincolo de creșterea cotei de piață în Franța, achiziția permite grupului Campari să își extindă portofoliul în materie de aperitive și la nivel internațional.
O altă tranzacție în care a fost implicată compania a fost cea prin care a fost vândută unitatea de producție Guinness din Camerun către francezii de la Castel Group pentru suma de 458 de milioane de euro. În urma acestei tranzacții Castel preia, pe lângă unitatea de producție, și distribuția la nivel național a brandului Guinness în Camerun. Tranzacția urmează să fie finalizată în prima jumătate a anului fiscal 2023.
Diageo are un portofoliu de branduri de renume precum whisky-urile Johnnie Walker, Crown Royal, J&B, Buchanan's și Windsor, vodca Smirnoff, Cîroc şi Ketel One, dar şi Captain Morgan, Baileys, Don Julio, Tanqueray şi Guinness. Produsele sunt comercializate în peste 180 de ţări din întreaga lume. Compania este listată atât la Bursa din Londra (DGE), cât şi la Bursa din New York (DEO).