Bonduelle: cererea de produse este de trei ori mai mare în această perioadă
Conservele de legume sunt una dintre categoriile care s-au bucurat de evoluții pozitive mult peste media pieței în această perioadă. În cazul producătorului de conserve și legume congelate Bonduelle, cererea venită din partea retailerilor a fost de trei ori mai mare în luna martie versus media unei luni normale atât pentru conserve, cât și pentru produsele congelate.
”Consumatorii și-au schimbat radical comportamentul de consum și, fie că își fac stocuri de produse alimentare cu termen îndelungat, fie că gătesc mai mult acasă decât până acum, aceștia achiziționează legume în conserve sau congelate într-un ritm foarte alert. În IKA, în săptămâna 9 a acestui an avansul a fost de 69%. Atât noi, cât și partenerii noștri suntem în dificultate în a alimenta rafturile cu produse conform cu ritmul de cumpărare”, a declarat Monica Roșu, Marketing Director South-Eastern Europe & Caucasus Bonduelle.
În ceea ce privește topul celor mai căutate produse, mazărea ocupă prima poziție atât în categoria de conserve, cât și în cea de congelate. ”Dacă ne referim strict la conserve vorbim despre fasole boabe și păstăi, ciuperci și porumb, iar la congelate fasolea păstăi, spanacul și mixurile completează clasamentul”, mai punctează reprezentanta Bonduelle.
Cât despre disponibilitatea produselor la raft în perioada următoare, reprezentanții companiei se așteaptă să fie probleme, în special la cele cu rulajul cel mai mare. ”Materia primă este a noastră, prin producătorii locali cu care lucrăm. Însă în această situație, problema este disponbilitatea produselor. Pentru a asigura produsele la raft fără probleme de disponibilitate, se lucrează în baza unui forecast anual realizat în avans. Producția, inclusiv materia primă depinde de forecastul dat pentru fiecare produs/legume în parte. Acum ne aflăm în situația în care cererea este de trei ori mai mare decât normal, prin urmare estimăm că vom întâmpina probleme în perioada următoare”, subliniază Monica Roșu.
Bonduelle este unul dintre cei mai importanți jucători pe piața de legume de conserve și produse congelate, livrând anual pe piața locală aproximativ 8.000 de tone.