Sortimentație, preț și experiența în magazin, trioul care susține creșterea Market Andreia
Pe o piață în care marii jucători din retail au câștigat tot mai mult teren, povestea Market Andreia confirmă faptul că „dacă vrei, poți”. La doi ani de la lansarea unui nou concept de magazin de proximitate, retailerul local a inaugurat cea de-a treia locație în Apahida, Cluj, o investiție de 200.000 de euro, iar planurile nu se opresc aici.






În ianuarie 2023, pe o piață aglomerată, un retailer mic, a cărui poveste începea în urmă cu 15 ani, își făcea curaj și inaugura un concept nou de magazin de proximitate, într-un spațiu modern, cu o sortimentație adaptată nevoilor clientului și prețuri corecte. La doi ani de la acel moment, Market Andreia a bifat o nouă deschidere, magazinul reprezentând cea de-a doua locație din Apahida, județul Cluj, și locația cu numărul trei din rețea. O investiție de 200.000 de euro, Market Andreia 3 a „venit ca un pas firesc în dezvoltarea businessului” și este o dovadă a faptului că există loc de dezvoltare și pentru micii comercianți.
„Începutul Market Andreia a fost unul timid. Am avut nevoie de mulți ani ca să-mi fac curaj să deschid cel de-al doilea magazin, dar rezultatele și feedbackul clienților noștri mi-au dat încredere. În plus, piața de retail de proximitate este într-o continuă evoluție, iar în Apahida am observat că există o nevoie clară în zonă pentru o locație de proximitate, așa că am ales să fructific această oportunitate și am deschis, în luna aprilie, cel de-al treilea magazin din rețea”, susține Andreia Timonea, antreprenoarea din spatele businessului.
Inaugurat pe strada Cojocnei, numărul 25 C, la doar doi kilometri distanță de cealaltă locație din Apahida, noul Market Andreia se remarcă printr-un spațiu mai generos, cu o organizare mai fluidă a raioanelor și un accent mai mare pus pe produsele proaspete. În plus, magazinul integrează un corner dedicat cu produse de panificație Panemar, Market Andreia fiind singurul retailer la nivelul Clujului care are un parteneriat de comercializare a produselor Panemar dincolo de magazinele proprii ale producătorului.
„Am construit sortimentația plecând de la experiența acumulată în cele două magazine deja funcționale și din cunoașterea profundă a cererii locale. Avem deja o bază solidă de date privind preferințele clienților și ritmul de consum, ceea ce ne-a permis să venim cu o selecție adaptată, echilibrată și bine calibrată pe nevoile reale ale comunității”, a explicat antreprenoarea.
În acest moment, la raft sunt listate 4.500 de SKU-uri, dar retailerul a lăsat spațiu la raft pentru produsele pe care clienții le vor. „Am construit sortimentația plecând de la experiența acumulată și de la topul de vânzare înregistrat pe cele două magazine deja funcționale. Însă eu sunt zilnic în magazin și am vrut să aflu care sunt produsele pe care ei își doresc să le găsească la raft ca să le putem lista”, a completat Andreia Timonea.
Tot la capitolul sortimentație merită menționat și faptul că, pe lângă categoriile de produse proaspete care se bucură de spațiu extins la raft, retailerul a luat decizia de a oferi și o gamă mai largă de produse non-food cu focus pe jucării și produsele de menaj și, dacă ne raportăm la faptul că 70% din jucăriile listate au fost vândute în primele zile, e un indicator clar al faptului că vorbim despre o decizie inspirată.
Bilanț inițial pe plus pentru Market Andreia
Deși este deschis într-o zonă în plină dezvoltare a localității, primele rezultate înregistrate de noul magazin Market Andreia sunt o dovadă a potențialului de creștere. Concret, în prima săptămână de la inaugurare, numărul de clienți a fost comparabil cu numărul de shopperi de la Market 2 în perioada deschiderii. „Sunt multe construcții noi în proximitatea magazinului, deci zona nu a ajuns încă la potențialul maxim din perspectiva traficului de clienți. Avem însă avantajul de a fi poziționați stradal, pe drumul care duce spre comuna Cojocna, astfel că mai atragem și clienți de tranzit, nu doar din proximitate. Cu toate acestea, mă aștept să dureze până la nouă luni – un an până când această locație va ajunge la nivelul celorlalte magazine”, a explicat Andreia Timonea.
Ce impact va genera însă această nouă locație la nivelul businessului? Antreprenoarea se așteaptă la un avans de 20-25% la nivelul cifrei de afaceri pentru anul acesta. „Contextul macroeconomic nu este cel mai prielnic, tocmai de aceea misiunea noastră nu este deloc ușoară. Consumatorii caută promoții și prețuri mici și am încercat să răspundem acestor nevoi prin oferte atractive și prin menținerea unor prețuri corecte și constante”, a punctat fondatoarea Market Andreia.
Cât despre ce urmează la nivel de business, antreprenoarea alege să privească cu încredere spre viitor. „Îmi doresc să continui dezvoltarea, însă pentru un jucător mic, fiecare pas în plus este atent calculat pentru că riscurile sunt mari și tocmai de aceea strategia noastră urmărește cartea prudenței”, a explicat Andreia Timonea.
Astfel, următorul pas va consta în remodelarea primului magazin Market Andreia, urmat de instalarea câte unei case self check-out în fiecare locație, dar și de deschiderea unei noi locații. „Dacă este un lucru pe care l-aș face diferit, ar fi să nu mai aștept atât de mult pentru a investi în expansiune. Cred că există potențial de dezvoltare în mediul rural și noi vom rămâne fideli acestor zone care au nevoie de concepte de proximitate updated, în care experiența de cumpărare este una plăcută și clienții sunt tratați cu respect și deschidere. Și eu cred că aceasta este rețeta care ne poate asigura continuitatea și nouă, retailerilor independenți – sortimentație, preț și experiența în magazin. Noi, cu siguranță, vom folosi lecțiile magazinelor pe care le operăm pentru a ne îmbunătăți constant modelul de business și pentru a rămâne relevanți într-o piață în care consumatorul este tot mai exigent și în care investițiile marilor lanțuri de retail nu sunt de neglijat”, a adăugat reprezentanta Market Andreia.








