Degusteria Francesca inaugurează cea de-a doua locație [GALERIE FOTO]

La trei ani de deschiderea primului magazin Degusteria Francesca, un business gourmet specializat în produse italienești, antreprenoarea Laura Lupu a inaugurat cea de-a doua locație, pe strada Eminescu, din Capitală. Am stat de vorbă cu aceasta cum se văd lucrurile după primele zile de la deschidere și ce așteptări are de la business pentru finalul lui 2015.

Care au fost motivele care v-au determinat să deschideți o a doua locație?
Laura Lupu:
În principal am avut două argumente pentru a deschide un al doilea magazin. Precum poate știți, prima unitate este situată în Pipera, o zonă unde, deși am un potențial foarte mare, mă confrunt în prezent cu o mare problemă: drumul pe care este amplasat nu a fost niciodată practicabil din cauza traficului îngreunat, ba mai mult, în prezent strada este complet blocată și cred că va mai dura o periodă.

Cel de-al doilea motiv pentru care am deschis acest magazin este că, după experiența din Pipera, am înțeles că să operezi un asemenea business de nișă, într-o locație ușor izolată de marele public, e prematur pentru piața din România. Consumatorul nu este încă atât de educat culinar încât să meargă într-un magazin destinație. Tocmai de aceea am ales de această dată o zonă cu adevărat centrală, unde se poate parca ușor – un aspect esențial acestui tip de business), o locație mare și luminoasă.
Dacă ar fi să o iau de la capăt aș începe invers: primul magazin în oraș, într-o zonă circulată, care să creeze awarness, și apoi unul într-o zonă rezidențială precum este Pipera.


Citește și: 


La cât s-au ridicat investițiile de data aceasta?

Laura Lupu: Cred că vorbim de circa 60.000 de euro, incluzând în această sumă amenajarea spațiului, primul stoc de marfă și echipamentele.

Ați mers pe același concept de magazin ca și în Pipera sau există elemente noi, diferențiatoare?
Laura Lupu:
Per total, am vrut să păstrez aceeași imagine, pentru a avea recunoaștere în rândul celor care ne-au vizitat deja, dar există și lucruri diferite pentru că vorbim de un spațiu urban și trebuia să existe elemente potrivite unei locații în oraș. Dacă vreți o comparație, vorbim de un aer mai modern versus unul mai intim, mai prietenos, în Pipera. În noua locație avem de asemenea mese și vom avea și un serviciu de bucătărie rece. Vom servi panini, salate, platouri și vom avea și o opțiune pentru micul dejun, ceva simplu și la îndemână. Vom folosi doar produsele noastre și asta va fi punctul nostru forte. Consumatorii vor putea mânca un panini adevărat, cu produse naturale, italienești, probabil ceva mai scump decât ce mai există pe piață dar în mod cert diferența va fi explicată prin gust și prin calitatea ingredientelor.

Cum a fost traficul în prima săptămână de la inaugurare?
Laura Lupu:
Diferența față de experiență din Pipera este extraordinară: în Eminescu avem circa 25 – 30 de clienți pe zi versus 10-12 în Pipera. În prima zi, am avut 14 clienți. Pe de altă parte, valoarea bonului de casă este mai mică cu circa 25-30%, însă este compensat prin faptul că avem un număr mai mare de clienți. În plus, distribuția traficului este mai uniformă pe tot parcursul zilei, în timp ce în locația din Pipera majoritatea clienților ne treceau pragul seara. Și profilul cumpărătorului este diferit: aici avem clienți mai tineri, interesați de mai multe categorii de produse, mai educați din punct de vedere culinar și deschiși să încerce lucruri noi. Iar dacă oamenii sunt interesați de ceva ce nu avem, le putem aduce cu următorul import, adică următoarea săptămână.

Pentru moment locația din Pipera este închisă. Ce planuri aveți pentru acest magazin?
Laura Lupu:
Îl vom redeschide odată cu reînceperea traficului, lucru care sperăm noi să se întâmple în cel mult o lună. Nu vrem să pierdem ce am creat acolo în ultimii ani. Până atunci de focusăm atenția pe noua locație.

Mare parte din businessul companiei este reprezentat de divizia de cadouri. Vă așteptați ca lucrurile să se schimbe odată cu inaugurarea noii locații?
Laura Lupu:
Este prematur să ne pronunțăm, dar cred că divizia de cadouri își va păstra ponderea importantă pentru că sunt tot mai mulți clienți corporate care apelează la noi. Magazinul online este în ușoară creștere și datorită implicării noastre mai mari, iar faptul că locația din Pipera a fost blocată în ultimele luni ne-a determinat să folosim mai mult acest canal de promovare. Și am reușit să supraviețuim.

Prin urmare există premise de dezvoltare foarte bună pe toate cele trei diviziii, însă cred că ponderea va fi: 60% pentru magazine, 30% pentru cadouri și 10% pentru online. Avem câteva proiecte online în derulare și sperăm să ne aducă volume mai mari acest canal pentru că potențial este. Să nu uităm totuși că vânzarea de produse gourmet online în România este în stadiu de pionerat, în ciuda faptului că noi facem asta deja de 3 ani. Faptul că marile rețele au introdus vânzările online pe noi ne-a ajutat enorm pentru că a grăbit procesul de educare în ceea ce privește achiziția online.

Ce alte planuri mai aveți pentru viitor, poate o nouă locație sau poate transformarea conceptului într-o franciză?
Laura Lupu:
Despre o nouă locație cred că putem discuta doar după ce își confirmă potențialul cele două existente și ajung centre de profit reale. Referitor la franciză, cred că este destul de complicat să mergem în această direcție. Avem un portofoliu de circa 700-800 de produse, multe dintre ele proaspete, iar ideea de franciză înseamnă pe lângă marketing și imagini frumoase și aceeași calitate de produse și aceleași standarde la nivel de servicii. Asta nu înseamnă că nu poate fi un proiect demn de luat în calcul pe viitor.

Adina Craciunescu, DIANA: Frontierele dintre online și offline se estompează, iar clienții caută o experiență integrată
Adina Crăciunescu, DIANA: Frontierele dintre online și offline se estompează, iar clienții caută o experiență integrată
Personalizarea experienței de cumpărare va deveni din ce în ce mai importantă, iar companiile vor trebui să utilizeze datele și tehnologiile...
Albert Davidoglu, Macromex: Cred că de acum începe consolidarea pieței locale de retail
Albert Davidoglu, Macromex: Cred că de acum începe consolidarea pieței locale de retail
Deși ultimii 25 de ani au fost marcați de o evoluție spectaculoasă pentru piața FMCG, atât din punctul de vedere al dimensiunii pieței, dar...
Cum își securizează Laura Baldini, un business de peste opt milioane de euro, dezvoltarea pe termen lung
Cum își securizează Laura Baldini, un business de peste opt milioane de euro, dezvoltarea pe termen lung
Cu o experiență de trei decenii în lumea antreprenoriatului, Laura Baldini, fondatoarea brandului cu același nume, reușește să se plieze pe...
Ionuț Ardeleanu, CEO Auchan: Creșterea în retail este garantată dacă există o strategie bună
Ionuț Ardeleanu, CEO Auchan: Creșterea în retail este garantată dacă există o strategie bună
După cinci ani de transformare și regândire a businessului, Auchan România pariază pentru acest an pe trei proiecte strategice – intrarea pe...