2026, un an de „consolidare inteligentă” pentru Magazine DIANA
Într-un an marcat de incertitudine, Magazine DIANA a continuat investițiile, bifând pragul de 100 de magazine, și a accelerat procesele de eficiență operațională. Care sunt pașii în 2026? Decizii fundamentate pe date și tranziția de la expansiune accelerată la consolidare inteligentă, susține Adina Crăciunescu, Managing Partner Grup DIANA. 
2025 a fost un an cu multe schimbări fiscale neașteptate, cu impact direct asupra comportamentelor de consum. Care a fost impactul resimțit la nivelul rețelei Magazine DIANA?
Anul trecut am înțeles încă o dată că stabilitatea și disciplina sunt avantaje competitive. Fiecare decizie pe care am luat-o a fost susținută de date concrete, de scenarii, de o analiză a impactului atât pe termen mediu, cât și pe termen scurt. Astfel, am reușit să menținem businessul pe creștere, chiar dacă evoluția nu a mai fost double-digit. Singurul lucru bun din acest context complicat a fost că ne-a obligat să devenim mai disciplinați, mai eficienți și mai atenți la fundația businessului: proceduri, standarde, procese. Ne-am concentrat pe eficiență și pe excelență operațională. Pentru retail, anul trecut a fost mai puțin despre creștere spectaculoasă și mai mult despre reziliență, disciplină și decizii asumate.
Concret, cum a arătat bilanțul pentru Magazine DIANA la finalul anului 2025?
Am încheiat 2025 cu o creștere de 5% a cifrei de afaceri. Însă, în contextul economic actual, nu cred că ideea este să bifezi doar cifre. Contează și cum le atingi, cât de stabil este businessul. În plus, profitabilitatea este sub presiune, mai ales când investițiile se fac din fonduri proprii. Pentru noi, focusul rămâne pe dezvoltare sănătoasă și stabilă, nu pe bifarea unor cifre pe termen scurt. Iar într-un an ca 2025, nu am oprit investițiile, din contră. A fost anul în care rețeaua Magazine DIANA a ajuns la o sută de locații, după ce am inaugurat 14 magazine noi. Nu am oprit nici remodelările. Pe lângă deschiderile deja menționate, am remodelat cinci magazine.
Ce buget de investiții ați alocat pentru expansiune? Se menține cifra și în acest an?
Anul trecut, bugetul pentru expansiune a fost de 2,5 milioane de euro. Este important însă de menționat că, pentru noi, atingerea pragului de 100 de magazine a fost un milestone important, dar nu o linie de finiș. Reprezintă o validare a modelului nostru de business: retail de proximitate, ancorat în comunități, construit pe termen lung. Mai mult, am lucrat intens la personalizarea experienței de cumpărături, la optimizarea sortimentației în funcție de zone și tipologia de client. Nu a fost doar o replicare de format. Este un proces extrem de complex – fiecare articol trebuie analizat, poziționat într-o ierarhie de preț și alocat unor clustere de magazine. De altfel, această direcție este una strategică pentru anii următori. Bilanțul nu este doar unul numeric pentru noi, ci și unul de maturitate. Am crescut atât în perioade foarte bune pentru piață, cât și într-un context economic dificil, cu presiuni pe costuri și incertitudine fiscală. Important este că am crescut controlat, cu atenție la profitabilitate și la sustenabilitatea fiecărei locații. Pentru acest an, bugetul de investiții va fi de 1,5-2 milioane de euro pe an, pentru că ne dorim ca 2026 să fie un an de consolidare inteligentă.
Ce presupune această consolidare inteligentă din perspectiva dezvoltării rețelei de magazine?
Pe parcursul acestui an, și nu numai, ne vom concentra pe formatele care funcționează și pe zonele unde Magazine DIANA este deja un reper. Va fi mai mult despre calitate decât despre cantitate. În 2025 am deschis 14 magazine, în acest an probabil că vom deschide 10-11 locații noi. Dar, chiar dacă numeric vom fi sub nivelul anului trecut, ne interesează să avem locații performante, echipe stabile care să asigure o experiență de cumpărături corectă. Iar dacă 2026 va fi cel puțin la fel de interesant ca 2025 din perspectiva comportamentelor de consum, este clar că va trebui să lucrăm foarte mult la detalii pentru a ne păstra competitivitatea.
Ce s-a modificat semnificativ în 2025 la nivelul comportamentului de consum?
Presiunea asupra prețurilor și asupra bugetului consumatorilor a crescut constant pe parcursul anului trecut. Din august avem și TVA majorat și, chiar dacă vorbim o creștere generală de 2%, impactul psihologic a fost mult mai mare, accentuat de discursul public al decidenților politici. Astfel că oamenii au ezitat să mai consume și au analizat mult mai atent prețurile, promoțiile, beneficiile și produsele pe care le-au pus în coș. În unele categorii a fost foarte vizibil fenomenul de downtrading din zona medium către medium-low, dar mai ales o orientare crescută către promoții. Este o reacție firească într-un context tensionat.
Cum s-au tradus aceste noi comportamente de consum în vânzările înregistrate de Magazine DIANA?
La nivel de rețea, valoarea medie a coșului în 2025 a fost relativ similară cu 2024, iar traficul total a fost peste, susținut de magazinele noi. Dar, dacă ne uităm like-for-like, am avut o scădere de 3-4% a traficului. Pe medie însă, bilanțul este echilibrat pentru că, deși în unele locații a scăzut traficul, valoarea coșului a crescut. Iar în cazul magazinelor noi, în 2025 acestea au generat peste 5% din tranzacțiile totale ale rețelei, în condițiile în care multe au fost deschise în a doua parte a anului. Este un început bun, care ne arată că strategia noastră, care se axează pe proximitate și personalizare, este una potrivită.
În contextul actual de business, cât de importante sunt parteneriatele cu furnizorii?
Astăzi, parteneriatele solide nu mai sunt un avantaj, ci o condiție de funcționare a businessului. Relația cu furnizorii nu este strict tranzacțională, ci construită pe încredere, transparență și obiective comune. În perioade dificile, aceste relații fac diferența și permit un echilibru între preț, calitate și disponibilitatea produselor, care este esențială în proximitate. În final, câștigul este și al clientului. 2026 va fi cu siguranță la fel de provocator ca 2025, astfel că parteneriatele stabile vor fi cele care vor face diferența la nivelul pieței de retail. Acestea ne vor permite să reacționăm rapid, fiind, de altfel, unul dintre avantajele importante pe care le avem în fața marilor rețele comerciale: viteza de reacție, alături de proximitatea reală față de client și comunitate. Putem implementa soluții în doar câteva ore, putem adapta sortimentații și promoții rapid, în funcție de realitatea din teren. Această flexibilitate este greu de replicat în structuri mari, rigide. În plus, avem relații de lungă durată cu furnizori locali, construite în decenii de activitate.
La nivel de Grup, care sunt factorii pe care îi considerați un atu în drumul spre o creștere sănătoasă pe termen lung?
Vom continua să mizăm pe sinergia dintre retail și producție. Valoarea reală apare atunci când aceste două linii funcționează coerent și aliniat. Dar, totodată, fiecare linie de business trebuie să demonstreze că performează și individual. Pentru Magazine DIANA, raionul de carne și mezeluri rămâne un diferențiator-cheie, un model care ne-a oferit stabilitate și predictibilitate timp de 35 de ani. În retail, vom construi pe proximitate, pe cunoașterea clientului și pe digitalizare – anul acesta lansăm aplicația Magazine DIANA și digitalizăm programul de fidelitate. Acest pas ne va ajuta să ne cunoaștem și mai bine clientul, să lucrăm cu date mult mai clare, care ne vor permite să adaptăm și mai repede oferta din magazine la nevoile reale ale clienților noștri. La nivel de Grup, următorii cinci ani vor fi despre excelență operațională. Rezultatele nu se văd peste noapte, dar sunt convinsă că în 2030 vor face diferența.
Ce așteptări aveți de la 2026? În contextul actual, vorbim mai degrabă despre provocări sau despre oportunități în acest an?
Tot timpul, în contexte economice mai puțin plăcute, în situații tensionate, pot apărea oportunități importante. Eu am învățat ca niciodată să nu spun niciodată. Nu știi ce îți rezervă viitorul. Și, chiar dacă noi facem bugetarea din timp și avem pârghiile noastre de organizare, dacă apare o oportunitate, nu vom întoarce capul. Nu excludem nicio oportunitate de extindere a businessului, mai ales că 2026 este un an aniversar pentru Grupul DIANA.








