Bauturile energizante au crescut in patru ani cat altele in 10 | Progresiv

Studiile privind performantele categoriilor din fmcg au clasat de mai multe ori in topul acelora cu cele mai mari cresteri anuale si bauturile energizante. De altfel, daca luam ca reper ultimii patru ani, 2005 – 2008, observam o crestere volumica de peste 10 ori, de la 5.334,6 mii litri la 10.401,3 mii litri, si una valorica de peste sapte ori, de la 21.535.000 lei la 158.421.700 lei.  Bauturile energizante au crescut in patru ani cat altele in 10

Rezumandu-ne doar la ultimii doi ani, 2007 – 2008, observam ca ratele de crestere, desi nu mai atingvalori de trei cifre, se mentin totusi ridicate. Vorbim de o crestere de 95% din punct de vedere volumic si de 69% din punct de vedere valoric.
Pe de alta parte, aceasta evolutie a categoriei a fost caracterizata si de o oarecare instabilitate la nivel de top cinci producatori si branduri, trei dintre numele prezente astazi neregasindu-se si in topurile din 2006 de exemplu.

Situatia actuala

Red Bull, Coca – Cola, Candyglobe SRL, European Food si Trade Venture and Projects sunt cele cinci companii care detin o cota valorica de piata cumulata de 79,2% anul trecut. Primele patru companii din topul valoric se regasesc si in situatia privind cota volumica, insa pe a cincea pozitie sunt prezente marcile private. Impreuna acestia detin o cota de piata volumica de 69,9%.

In ceea ce priveste topul principalelor marci, Red Bull, Rienergy, Hell, Burn si Red Force cumuleaza o cota de piata volumica de 69,4% si valorica de 79,2%.
O alta observatie interesanta privind evolutia din ultimii ani este cea privind diminuarea cotei de piata detinuta de primii cinci jucatori si de primele cinci marci din categorie. De exemplu, nu mai departe de anul 2006, vorbeam de o pondere a acestora in jurul procentului de 90%.

Benzinariile, involutie nejustificata

Conform datelor Nielsen, configuratia privind canalele de distributie pentru categoria bauturi energizante arata o importanta mai pregnanta a comertului traditional care reprezinta, la nivelul anului 2008, 43,7% din volumul vanzarilor realizate de categorie si 43,5% din valoarea acestora, in crestere cu circa 5 puncte procentuale din ambele puncte de vedere. Tot anul trecut, prin intermediul hypermarketurile si supermarketurile s-au realizat 34,0% din volumul vanzarilor de bauturi energizante, procent corespondent unei valori de 26,6% din total categorie.

O evolutie negativa inexplicabila o are canalul de distributie benzinarii si asta pentru ca vorbim despre produse cu profil favorabil acestuia: produse de impuls, care se preteaza pe clientul obisnuit al benzinariilor, accesibile din punct de vedere pret si prezente intr-o gama mare in aceste canal. Astfel, comparand 2007 cu 2008, benzinariile pierd 7,3 puncte procentuale din vanzarile in volum, ajungand la 15,2%, si 6,4 puncte procentuale din vanzarile in valoare, coborand la 22,2%.

Doza de 0,25 l, un format consacrat

In ciuda ofertei variate din punct de vedere al ambalajelor in care sunt disponibile bauturile energizante – sticla metalica, ambalaj nereturnabil, PET, etc – , doza ramane in topul preferintelor de achizitionare al consumatorilor, cu 91,7% volum vanzari si 96,5% valoare vanzari. Pe locul doi, prin prisma segmentarii dupa ambalaj, la mare distanta, se regaseste PET-ul, cu 3,0% din volum vandut si 1,3% din valoarea bauturilor energizante comercializate.

Cat despre segmentarea dupa capacitate, aceasta este aferenta si influentata in mod direct de ambalaje. Prin urmare, produsele disponibile in varianta de 0,25 l au acaparat 89,6% din volumul vanzarilor si 95,1% din valoarea acestora. Acestea sunt urmate de produsele imbuteliate la 500 ml care au adunat 2,8% in volum si 1,9% in valoare. Nu in ultimul rand, ambalajele cu o capacitate de 0,33 l abia reusesc sa se faca remarcate, cu doar 1,4% in volum si 0,7% in valoare.

Concluzii de bun simt

Spre deosebire de alte categorii de bunuri de larg consum, cea de fata este inca departe de a fi ajunsa la maturizare. Nu va fi nicio surpriza pentru nimeni daca in datele de piata vor aparea pe viitor si alte nume noi. De asemenea, este de asteptat ca fragmentarea pietei sa se accentueze in perioada urmatoare, tocmai ca urmare a unei abundente de marci la raft.

O cota de piata semnificativa va fi castigata, pe de alta parte, de produsele marci private din aceasta categorie, tendinta favorizata si de temperarea bugetelor alocate cumparaturilor, ca urmare a situatie economice actuale. De altfel, conform unui studiu MEMRB privind performantele industriei bunurilor de larg consum in 2008, categoria bauturi energizante se afla in topul primelor trei categorii din punct de vedere al cresterii cotei de piata pe segmentul marci proprii. Deci, concret, vom asista in continuare la cresteri ale categoriei, poate nu la fel de mari, insa consistente.      

Analiză: Un angajat român produce în jur de 6.000 euro pe lună. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Analiză: Un angajat român produce în jur de 6.000 euro pe lună
Productivitatea angajaților din România a crescut cu 17,5% în ultimii patru ani, conform unei analize TPC Concept bazate pe date oficiale ale...
Mastercard x BCR Agent pay
Mastercard și BCR au efectuat prima plată agent AI din România prin soluția Agent Pay
Mastercard și BCR anunță finalizarea primei tranzacții live prin Agent AI, autentificate, din România, demonstrând modul în care comerțul...
sediu Banca Mondiala
Banca Mondială: Războiul lovește economia globală în valuri cumulative: prețuri mai mari la energie, prețuri mai mari la alimente și, în final, inflație mai mare
O analiză realizată de Banca Mondială atrage atenția asupra faputlui că atacurile asupra infrastructurii energetice și perturbările...
Cât de pregătiți suntem pentru un viitor în care AI ne face lista de cumpărături? Detalii pe revistaprogresiv.ro
Cât de pregătiți suntem pentru un viitor în care AI ne face lista de cumpărături?
De ce cumpărăm mai puțin, dar mai calculat? Cum a ajuns promoția limbaj universal în retail? Și cât de pregătiți suntem pentru un viitor în...