Auchan la Brasov, la sfarsitul anului viitor | Progresiv
Auchan va deschide la Brasov, in al treilea trimestru din 2011, un hypermarket care va face parte dintr-un amplu proiect comecial, Coresi Shopping City, dezvoltat de Centerra Management.
Auchan va avea 16.000 mp suprafata totala, din care 10.500 mp suprafata de vanzare, si va comercializa o gama de aproximativ 50.000 articole.
Magazinul va pune accent pe alimentele proaspete, printr-un nou concept pentru zona brutarie – patiserie - gastronomie, amplasata chiar la intrarea in magazin. Investitia in magazin va fi de aproximativ 20 de milioane de euro si va crea circa 400 de locuri de munca.
Hypermarketul va face parte din prima etapa de dezvoltare a proiectului, planificata pentru al treilea trimestru din anul viitor si care va mai cuprinde o galerie comerciala, un centru de bricolaj, un magazin de mobila si unul de articole sportive.
A doua etapa a proiectului va fi deschisa in ultima parte a anului 2012 si consta intr-un centru comercial cu o suprafata inchiriabila de 40.000 mp, 150 magazine, cafenele si restaurante si un cinematograf multiplex cu ecrane 3D digitale. In apropierea Coresi Shopping City se va dezvolta si un centru de petrecere a timpului liber si sport cu o suprafata inchiriabila de 28.000 mp.
Reprezentantii Coresi estimeaza o arie de adresare primara de circa 350.000 locuitori, in timp ce zona extinsa de adresare depaseste 650.000 locuitori. De asemenea, dezvoltatorii mizeaza si pe traficul generat de turisti, de aproximativ 600.000 de persoane anual. Oficialii companiei estimeaza un trafic de circa 5,5 milioane vizitatori in primul an.

Pentru dezvoltarea zonei de birouri si prima etapa a centrului comercial Centerra a investit pana acum aproximativ 20 milioane euro.







