Mărcile retailerilor domină categoria de ouă în comerţul modern

Deşi vorbim despre o categorie care se remarcă printr-un grad mare de consum, piaţa ouălor proaspete este concentrată în comerţul modern, în proporţie de 80%, în mâinile a patru jucători mari – Familia Toneli, Avicola Bucureşti, La Tararo şi Agricola Internaţional – şi a mărcilor proprii ale reţelelor de magazine. Brandurile proprii ale retailerilor deţin 53% din piaţă, în timp ce cota cumulată a celor patru producători este de 27%, potrivit datelor Nielsen*.

În ceea ce priveşte structura categoriei de ouă proaspete, piaţa este încă dominată de varianta la cofraj (ambalaj cartonat fără capac), acest segment având o cotă de 57% în valoarea totală a vânzărilor înregistrate în segmentul KAI anul trecut, conform monitorizării Nielsen. În plus, în perioadele de sărbători – Crăciun şi Paşte – există o tendinţă de migrare de la ambalajul la cutie către cofraj, românii fiind preocupaţi să gătească mai mult în casă şi să pregătească diferite preparate care au în componenţă ouă.

Consumatorii români optează în principal pentru un număr mai mare de bucăţi per achiziţie, circa jumătate din valoarea vânzărilor fiind reprezentată de segmentul ambalajelor cu 30 de ouă. Dacă ne referim la o segmentare a pieţei în funcţie de dimensiunea oului, vânzările de ouă medii au o pondere de aproximativ 70% din total vânzări, atât în valoare, cât şi în volum.

Un alt aspect interesant este faptul că piaţa de ouă proaspete are o sezonalitate accentuată în retailul modern, cu volume duble în perioada decembrie-ianuarie comparativ cu lunile de vară. De asemenea, o diferenţă semnificativă se înregistrează şi faţă de perioada de Paşte. „În lipsa datelor similare din comerţul tradiţional şi a celor din gospodării, diferenţele nu pot fi interpretate ca influenţa exclusivă a obiceiurilor de consum (meniurile tradiţionale pentru sărbătorile de iarnă/alegerea magazinelor cu promoţii în sezon)”, au precizat reprezentanţii Nielsen. Acest fenomen ar putea fi explicat însă prin producţia redusă de ouă în gospodăriile românilor şi implicit de consumul scăzut de ouă provenite din această sursă în lunile decembrie şi ianuarie.

În ceea ce priveşte evoluţia preţului în anul 2014, s-a înregistrat o creştere cu circa 5 bani pentru toate sortimentele de ouă, potrivit datelor Nielsen.

*Notă
Conform datelor Nielsen din serviciul de retail audit realizat pentru categoria ouă, volum/valoare vânzări pentru piaţa KAI, pentru perioada dec./ian. 2014 – dec./ian. 2015
KAI – reţele monitorizate: Carrefour (inclusiv Market şi Express), Cora, Real, Mega Image, Shop&Go, Billa, Profi, Penny, XXL Mega Discount, Metro.

Carrefour Market Cosmopolis Plaza 1 002
Carrefour România intenționează să mai deschidă 40 de magazine Market și Express anul acesta
Carrefour România continuă investițiile în formatul Market prin deschiderea unui nou supermarket în complexul Cosmopolis și intenționează să...
Lidl deschide un nou magazin în Târgoviște
Lidl deschide un nou magazin în Târgoviște
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în Târgoviște și depășește astfel pragul de 350 de unități...
Piața de retail și FMCG, față în față cu noul consumator
Piața de retail și FMCG, față în față cu noul consumator
Într-un mediu aflat în continuă schimbare, o strategie de business concentrată în jurul consumatorilor și a comportamentului acestora poate...
Mondelēz, din nou pe drumul cel bun după rezultatele din T2
Mondelēz, din nou pe drumul cel bun după rezultatele din T2
Mondelēz, unul dintre cei mai importanți jucători din piața de dulciuri, a revenit pe drumul cel bun după rezultatele raportate pentru...
Toneli extinde gama de produse și introduce în portofoliu oul lichid
Toneli extinde gama de produse și introduce în portofoliu oul lichid
Toneli, singurul producător complet din punctul de vedere al sortimentației de ouă, extinde gama de produse. Producătorul introduce în...
Toneli investește 11 milioane de euro în construcția de ferme bio
Toneli investește 11 milioane de euro în construcția de ferme bio
Toneli a demarat un proiect foarte ambițios care se întinde pe trei ani și care vizează o producție de peste 30 de milioane de ouă anual....