Carrefour Botoșani, cel mai ieftin magazin din estul țării în luna iulie

Hypermarketul Carrefour Botoșani este cea mai ieftină unitate comercială din estul țării, potrivit studiului Shopping Basket, care analizează, lunar, prețurile principalelor bunuri de larg consum din cele mai importante rețele comerciale din România. Valoarea coşului de cumpărături a fost calculată în funcţie de produsele disponibile la raft în toate magazinele monitorizate de Shopping Basket în luna iulie. Carrefour Botoșani, cel mai ieftin magazin din estul țării în luna iulie

Astfel, valoarea cea mai mică a coșului de cumpărături format din opt produse de bază (bază pentru mâncăruri, apă minerală, bere, cafea, cașcaval, pastă de dinți, hârtie igienică și detergent pentru vase) găsite în toate cele 11 hypermarketuri, supermarketuri și unități cash&carry monitorizate în iulie a fost de 52,54 lei. Următorii clasaţi în topul celor mai ieftine magazine după unitatea Carrefou Botoșani au fost hypermarketul Auchan Galați și magazinul cash&carry Metro Bacău, cu o valoare a coșului de cumpărături de 53,25 lei,  respectiv 54,41.

La polul opus, primele poziții în topul celor mai scumpe unități comerciale sunt ocupate hypermarketul Real Suceava și supermarketul Market Piatra Neamț, unde coșul de cumpărături format din cele opt produse găsite în toate cele 11 rețele de magazine s-a ridicat la 61,27 de lei, respectiv 57,40 de lei.

Cât despre magazinele online, cea mai ieftină unitate comercială în luna iulie a fost CoraDrive, unde valoarea coșului de cumpărături pentru cele opt produse disponibile și în magazinele fizice a fost de 68,97de lei (53,97 de lei cumpărăturile și 15 lei transportul). Aceasta a fost urmată în clasamenul magazinelor online de carrefouronline.com și Mega Image (www.emag.ro/supermarket), cu o valoarea a coșului de cumpărături de 72,87 de lei (52,87 lei + 20 lei transport), respectiv 79,41 (59,41 lei + 20 lei transport).

Dacă ne referim însă la disponibilitatea produselor la raft, în ziua în care a fost realizată cercetarea (5 iulie n.r.), în unitățile Auchan Galați, Cora Bacău, Market Piatra Neamț și Mega Image Ploiești s-au găsit toate produsele din lista de cumpărături analizată în studiul Shopping Basket. Cele mai dese situații de out-of-stock s-au întâlnit în supermarketul Profi Focșani, unde cinci din cele 20 de produse de pe listă nu au fost găsite.

În ceea ce privește magazinele cu cele mai multe produse cu prețul cel mai mic, pe segmentul hypermarketurilor, în Auchan Galați au fost găsite zece astfel de produse. La polul opus în clasament se situează unitatea Real Suceava care a avut 14 produse cu cel mai mare preţ.

Pe segmentul de supermarket, Market Piatra Neamț a avut opt produse cu cel mai mic preţ, fiind, alături de magazinul Mega Image Ploiești și magazinul care a avut cele mai multe produse cu cel mai mare preț - 9.  În cazul unităților cash & carry, magazinul Metro Cluj a înregistrat cele mai multe produse cu prețul cel mai mic (15).

Despre analiza Shopping Basket

Pentru al 12-lea an consecutiv, Revista Progresiv publică analiza Shopping Basket, un studiu de tip mystery shopping realizat de agenția de servicii de marketing și comunicare Mercury360, care monitorizează prețurile din rețelele internaționale de magazine alimentare.

În al treilea trimestru al acestui an, sunt monitorizate prețurile din magazinele din estul țării, fiind monitorizate hypermarketurile Auchan Galați, Carrefour Botoșani, Cora Bacău, Kaufland Vaslui și Real Suceava, supermarketurile Market Piatra Neamț, Mega Image Ploiești, Profi Focșani, unitățile cash&carry Metro Bacău și Selgros Iași, precum și magazinele de discount Penny Market Galați și Lidl Bârlad. De asemenea, începând de anul acesta, sunt monitorizate și prețurile din cele mai importante trei magazine online: carrefouronline.ro, coradrive.ro și emag.ro/supermarket (Mega Image).

Lista de produse, care include 20 de articole alimentare și nealimentare, este comună la hypermarketuri, supermarketuri și cash&carry, pentru formatul discount fiind monitorizate alte articole. Produsele din lista de cumpărături analizată în studiul Shopping Basket sunt SKU-uri (articole) lider în comerțul modern pe categoriile vizate, potrivit datelor de cercetare disponibile în piață. Produsele sunt achiziționate la începutul fiecarei luni, iar data la care se realizează vizitele în magazine variază de la o lună la alta. Prețurile publicate sunt cele afișate pe bonul de cumpărături.

În studiul calitativ din secțiunea Shopping Basket există o scară de notare pentru a stabili nivelul de curățenie și de mercantizare al magazinului vizitat. În ceea ce privește mercantizarea magazinului, criteriile urmărite sunt: disponibilitatea la raft a produselor, aranjarea pe raft și accesibilitatea acestora, precum și curățenia și integritatea produselor. Dacă două din cele trei criterii nu sunt îndeplinite pe deplin, se va nota „insuficient" în dreptul nivelului de mercantizare al magazinului. SBiulie1-2016SBiulie2-2016SBiulie3-2016SBiulie4-2016SBiulie5-2016

Cele mai importante insighturi de la Conferința Progresiv – Back to the Future
Cele mai importante insighturi de la Conferința Progresiv – Back to the Future
Conferința Progresiv, cel mai mare eveniment de business din piața locală de retail & FMCG, a încheiat cea de-a 23-a ediție. Sub sloganul...
Strategii de adaptare a consumatorilor români la creșterea prețurilor
Strategii de adaptare a consumatorilor români la creșterea prețurilor
În fața creșterilor de prețuri, consumatorii își ajustează obiceiurile de consum și strategiile pentru a-și gestiona eficient bugetul. O...
Tendințe și strategii de succes în industria de retail și FMCG din România
Tendințe și strategii de succes în industria de retail și FMCG din România
Deși deloc lipsit de provocări, 2023 are toate premisele să fie un an de creștere pentru companiile de referință din retail și FMCG. Potrivit...
Despre puterea cifrelor, la INSPIRO – Lucky Numbers
Despre puterea cifrelor, la INSPIRO – Lucky Numbers
Circa 150 de manageri din industriile de retail și FMCG și-au dat întâlnire pe 13 iunie, la The Tent by Clubul Diplomatic, la cea de-a 13-a...