Ce impulsionează creșterea categoriei de ceai

Pe fondul orientării spre un stil de viață mai sănătos, categoria de ceai a devenit mai importantă în consumul zilnic al românilor, ceea ce s-a reflectat cu predilecție în evoluția valorică a segmentului și mai puțin din punct de vedere al volumelor achiziționate. Mai exact, românii au început să nu mai perceapă ceaiul doar ca pe un produs pentru tratarea răcelilor și sunt dispuși să plătească un preț mai mare per achiziție. Ce impulsionează creșterea categoriei de ceai

Dezvoltarea categoriei de ceai s-a tradus atât prin creșterea numărului de produse și arome, dar și accesibilitatea produsului în magazine. La o privire mai detaliată, sub-categoria care a înregistrat cea mai bună dinamică în intervalul august 2018 – iulie 2019 comparativ cu august 2017 – iulie 2018, atât din punct de vedere al volumelor vândute, cât și la nivel valoric, a fost cea a ceaiurilor funcționale (destinate diferitelor afecțiuni), arată datele de retail audit furnizate de Nielsen România. În topul preferințelor consumatorilor s-au situat și ceaiurile din plante și sortimentele din fructe.

În schimb, sub-categoria care nu s-a remarcat printr-o evoluție la fel de efervescentă este reprezentată de mixurile de ceai, acolo unde volumele au raportat o scădere de 4%, conform Nielsen.

La nivelul canalelor preferate de achiziție, consumatorii s-au orientat în special spre proximitate și spre formatul de discount, acolo unde se observă o creștere a bugetelor alocate acestui tip de produs. La polul opus, hypermarketurile au înregistrat o scădere a volumelor vândute, în timp ce din punct de valoric avansul a fost unul modest (+2%).

Dacă ne uităm la componența clasamentului celor mai importanți producători de ceai, Fares este singurul jucător local prezent în top 5 companii, realizat de Nielsen, alături de nume internaționale precum polonezii de la Celmar, Maspex (cu ceaiul instant Ekland), Belin și Unilever (cu Lipton). Cumulat, jucătorii menționați dețin o cotă de piață valorică de 59%, respectiv de 60% în volum. În ceea ce privește mărcile private ale retailerilor, acestea experimentează o continuă dezvoltare, cu o dinamică bună în volume – de 11% – arată datele GfK România. Principalul jucător din retail în zona de marcă privată pe ceai este discounterul german Lidl.

În ceea ce privește premiumizarea categoriei, uitându-ne la tendințele globale, ne putem aștepta să vedem și în România din ce în ce mai multe lansări pe zona sortimentelor de ceai organic sau bio, sau, de ce nu, ceaiuri sub formă de spray, o inovație menită să reducă amprenta asupra mediului înconjurător. De asemenea, diversificarea aromelor și crearea unor mixuri inedite vor avea rolul de a susține creșterea gradului de inovație în categorie.

Cum s-a schimbat raportul de forte in marci private si branduri
Cum s-a schimbat raportul de forțe dintre mărcile private și branduri
Dacă perioada de pandemie și majorările continue de preț au făcut din mărcile private un câștigător la nivelul pieței bunurilor de larg...
Analiza categoria de iaurt, detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Teoria pașilor atent calculați în categoria de iaurt
Deși complicat, impredictibil, cu modificări legislative și fiscale, 2024 a fost anul care a inversat trendul în piața de iaurt, vânzările...
Mihai Ciurtin, Managing Director Intersnack România, Bulgaria și Moldova, mai multe pe www.revistaprogresiv.ro
Mihai Ciurtin, Intersnack: „Trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu, dar vrem să facem din 2025 un an bun”
Menținerea volumelor pe o pantă ascendentă, continuarea master planului de automatizare, investiții în portofoliu. Acestea sunt top trei...
Piața FMCG, prinsă în vârtejul luptei cu inflația
Piața FMCG, prinsă în vârtejul luptei cu inflația
Deși un an al schimbărilor, 2023 a fost marcat de reducerea inflației, generând astfel o redresare a vânzărilor FMCG. Concret, vorbim despre un...
Industria băuturilor răcoritoare trage frâna de mână: Taxarea nu este un briceag elvețian bun la toate. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Piața de băuturi răcoritoare, între oportunități și provocările momentului
O piață relativ matură, cu nume consacrate, categoria de băuturi răcoritoare este un exemplu că este încă loc pentru nou, acest trend fiind...
Ceaiurile - o piață cu oportunități multiple, dar și provocări pe măsură
Ceaiurile - o piață cu oportunități multiple, dar și provocări pe măsură
Un an de temperare a creșterii pentru categoria de ceai, 2022 a venit la pachet cu provocări multiple pentru jucătorii din piață, dar și...