Alimentele ușoare au prioritate la masa de seară

Pentru români cina este a doua masă ca importanță după prânz, 68% dintre aceștia declarând că obișnuiesc să ia masa de seară zilnic. Interesant este faptul că românii preferă să ia masa acasă, mai puțin de una din zece persoane alegând să ia zilnic cina în afara casei, arată datele unui studiu realizat de compania Ipsos Research pentru revista Progresiv. Cât despre produsele pe care le consumă, românii optează cu precădere pentru alimentele ușoare, dar gustoase.

Românii iau masa de seară de aproximativ șase ori pe săptămână, cina fiind un obicei zilnic pentru circa șapte din zece persoane. Ponderea crește considerabil însă dacă vorbim despre persoanele care obișnuiesc să ia masa de seară de cel puțin 3-4 ori pe săptămână: nouă din zece. Interesant este faptul că procentul celor care iau masa de seară în fiecare zi este mai scăzut în rândul femeilor (doar 64% dintre acestea) și mai ridicat în rândul persoanelor cu vârsta peste 40 de ani (73%). De asemenea, 8% dintre respondenți au declarat că nu au luat masa de seară cu o zi înainte, principalele motive fiind că nu obișnuiesc să mănânce seara, nu au avut timp sau nu au avut alimentele potrivite la îndemână.

Cât despre locul în care servesc de obicei cina, șase din zece români iau în fiecare zi masa de seară acasă, în timp ce mai puțin de unu din zece consumatori (7%) ia masa de seară zilnic în afara casei. În ceea ce privește ultima ocazie de consum, aproape nouă din zece au luat masa de seară acasă. Următoarea poziție în topul locului ales pentru cină este ocupată de restaurante, care au fost opțiunea a 8% dintre respondenți, iar pe locul al treilea în clasament se situează serviciul (2% dintre români).

21 de minute, timpul mediu pentru prepararea cinei

Când vine vorba de gradul de complexitate a mesei, la ultima masă de seară, cei mai mulți dintre români au pregătit cina sau au încălzit o mâncare deja gătită. Astfel, mai mult de unul din doi respondenți a gătit o mâncare sau a pregătit ceva rapid și aproximativ un sfert doar au încălzit preparatele. Pe de altă parte, ponderea persoanelor care au ales să comande ceva de mâncare pentru masa de seară este foarte mică. Doar 2% dintre respondenți și-au comandat preparatele pentru masa de seară.

Dacă ne referim însă la obiceiurile de consum, peste jumătate dintre respondenți au luat ultima masă de seară cu soțul / soția sau partenerul / partenera. De asemenea, mai puțin de un sfert dintre români au luat cina în compania copiilor, iar aproximativ doi din zece au luat masa de seară singuri. Cât despre timpul pe care românii l-au alocat pentru pregătirea cinei, media este de 21 de minute. Mai mult de șapte din zece persoane au pregătit ceva rapid, care a durat mai puțin de 30 de minute.

„Cina la români este un moment de convivialitate lejeră, împărtășit în cele mai multe cazuri cu cei dragi, in întimitatea căminului. Este o masă care nu necesită eforturi elaborate de preparare și, deși timpul de preparare dedicat cinei este relativ scăzut, rapiditatea în sine nu este esențială. Pentru consumatori este mai degrabă important ca alimentele de la masa de seară să fie ușoare și gustoase, pentru a marca acest moment dedicat destinderii, și deloc important ca acestea să poată fi consumate rapid, lucru care explică probabil și faptul că foarte puțini aleg să comande mâncare pentru masa de seară și preferă să dedice mai mult timp acestei ocazii de consum”, explică Andrei Elvădeanu, Research Executive, Brand, Communication & Media Division Ipsos.

Carnea și legumele, campionii în consum

Primele poziții în topul alimentelor preferate de români pentru masa de seară sunt ocupate de carne / pește și legume, aceste produse fiind alese de aproximativ unul din doi consumatori. Acestea sunt urmate în clasament de brânzeturi și produse lactate și de produsele de panificație care au fost incluse în meniul ultimei mese de seară de circa o treime dintre respondenți. Cele mai populare lactate sunt brânza proaspătă (dulce sau telemea), cașcavalul și iaurtul. La polul opus în topul produselor preferate de români pentru ultima masă de seară se situează conservele, nucile și semințele, gustările sărate, cerealele, semipreparatele și gustările dulci – produse care au fost consumate de mai puțin de unul din zece români.

La capitolul băuturi consumate în timpul ultimei cine, prima poziție este ocupată de apa plată, iar dintre cei care au consumat alcool, cei mai mulți au ales vinul și berea. Interesant este faptul că, în categoria de vin, se remarcă un consum mai ridicat în cazul persoanelor mai în vârstă, din segmentul 40-60 de ani.

În ceea ce privește consumul de carne la masa de seară, studiul Ipsos arată că puiul și porcul sunt cărnurile preferate ale românilor, acestea fiind urmate de pește și icre. Carnea de pui a fost aleasă în medie de un sfert dintre români, o pondere mai ridicată înregistrându-se în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 30-39 de ani (30%). Cât despre carnea de porc, aceasta a fost inclusă în meniul ultimei cine de doi din zece consumatori. De asemenea, și dacă vorbim despre semi-preparate, produsele pe bază de carne sunt în topul preferințelor, acestea fiind urmate de pizza congelată / baghete pentru preparare la cuptor și semi-preparate pe bază de legume / soia.

Dacă ar fi să ținem cont de repere socio-demografice atunci când vorbim despre alimentele pe care românii le-au consumat la ultima masa de seară, studiul mai arată că:

  •  peștele și icrele sunt mai populare în rândul consumatorilor de peste 40 de ani, iar carnea de vită a fost consumată de 10% dintre persoanele cu venituri de peste 5.500 de lei;
  •  legumele au făcut parte din cină mai ales pentru persoanele cu venituri mai mari de 5.500 de lei. 57% dintre aceștia au declarat că au consumat legume la masa de seară;
  •  brânzeturile și produsele lactate au fost consumate mai ales de românii din categoria de vârstă 40-60 de ani, aproximativ patru din zece consumatori din acest segment precizând că au mâncat astfel de produse la ultima ocazie de consum;
  •  cele mai populare produse lactate la ultima cină au fost brânza proaspătă, cașcavalul și iaurtul simplu, fiind consumate de 15%, respectiv 12% (în cazul iaurtului) dintre respondenții care au inclus acest tip de produse la ultima masă de seară;
  •  produsele de panificație reprezintă mai degrabă alegerea bărbaților. 38% dintre respondenții de sex masculin au consumat produse de panificație la ultima masă de seară, lucru care nu este suprinzător dacă luăm în cosiderare faptul că tot mai multe femei au renunțat în ultimii ani să consume acest tip de produse fie din rațiuni care țin de greutate, fie pentru că acordă mai multă atenție sănătății lor
  •  produsele de patiserie sărate și deserturile pregătite în casă sunt gustările cel mai des preferate, următoarea poziție în clasament fiind ocupată de chipsuri în cazul gustărilor sărate și de prăjiturile de la cofetările pentru gustările dulci, în dreptul acestora din urmă remarcându-se un consum mai ridicat în cazul persoanelor cu venituri lunare de peste 5.500 de lei;

Ce factori influențează alegerea alimentelor?

Dacă vorbim despre factorii care influențează alegerea alimentelor la masa de seară, cel mai relevant criteriu pentru consumatorii români este ca alimentele să fie ușoare, însă la fel de important este ca acestea să fie gustoase – factori invocați de circa unu din doi respondenți. De asemenea, faptul că alimentele consumate la masa de seară trebuie să fie ușoare este un aspect important mai degrabă pentru femei, 55% dintre respondente invocând acest lucru.

Totodată, pentru aproximativ patru din zece români este important ca alimentele să fie naturale, acest criteriu fiind relevant mai ales pentru persoanele din categoria de vârstă 40-60 de ani (45%). Alte criterii menționate de români sunt ca „alimentele să aducă necesarul de vitamine și minerale” și „alimentele să fie sățioase” – aspecte importante pentru aproximativ un sfert dintre respondenți. Cel mai puțin important criteriu pentru alegerea alimentelor de la masa de seară este ca acestea să poată fi consumate rapid.

Metodologie

Studiul companiei de cercetare Ipsos Research privind obiceiurile de consum a mesei de seară a fost realizat în luna ianuarie 2016, pe un eșantion de 1.100 de respondenți. Interviurile au fost realizate online cu persoane cu vârsta cuprinsă între 16-60 de ani, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, cercetarea fiind reprezentativă la nivel național.

Carnea, o categorie care se luptă cu conservatorismul în consum
Carnea, o categorie care se luptă cu conservatorismul în consum
Carnea se bucură de o incidență ridicată în consum, însă clienții rămân în zona de confort, carnea de pui și cea de porc fiind alese de...
Vinurile, o categorie cu mult potențial în retail
Vinurile, o categorie cu mult potențial în retail
Cu o masă de consumatori importantă în rândul adulților din urbanul mediu și mare, vinul este o categorie care merită atenția retailerilor...