Agricola are o nouă imagine de brand
Agricola are o nouă imagine de brand, vizibilă la raft începând cu luna noiembrie pentru apriximativ 600 de SKU-uri din toate categoriile. Agricola a demarat încă din 2018 proiectul de repoziționare și redesenare a brandului, ca urmare a unei ample cercetări în colaborare cu BrandTailors. Noul slogan este ’’Împreună, la masă’’, iar toate categoriile de produse Agricola au acum un concept de brand comun, unitar, definit în jurul esenței brandului: mâncare gătită, autenticitate și savoare. Poziționându-se în piață ca fiind ‘’suporterul mâncării gătite în stilul tău’’, Agricola promite să readucă familiile de români în jurul meselor bogate și sănătoase.
Noua imagine Agricola va fi dezvăluită consumatorilor, clienților și partenerilor printr-o campanie de ATL care va demara în 2020. Dezvoltată pe baza unui concept creativ al Agenției WOPA sub sloganul ’’Cine mănâncă împreună rămâne împreună’, aceasta va fi susținută printr-o comunicare in-store și de PR.
În același timp, Agricola pune accentul pe creșterea transparenței companiei în relaționarea cu consumatorii săi. Pe baza studiului iVox realizat anul acesta și citat de companie, s-a constatat că, deși carnea de pui este cel mai consumat tip de carne din România, 9 din 10 români cred că produsele de pe piață sunt injectate cu hormoni de creștere, antibiotic și coloranți. “În contextul în care alimentația puilor Agricola este formată 100% din nutrețuri naturale, suplimentar, această practică este strict interzisă la nivel european. Agricola încearcă astfel informarea publicului prin acțiunile brandului, alături de specialiști din diverse domenii (interviuri cu specialiști din industria alimentară animală, sociologi și psihologi dar și medici nutritioniști), pentru demitizarea acestor concepte, având scop final educarea oamenilor. Transparența face parte din valorile de bază ale brandului”, a subliniat Grigore Horoi, Președintele Agricola.