Introducerea caselor de marcat electronice va fi amânată cu 3 luni
Obligativitatea agenților economici de a introduce casele de marcat cu jurnal electronic de la 1 iunie 2018 pentru firmele mijlocii și mari, respectiv de la 1 august pentru cele mici, va fi amânată de către Guvern cu trei luni, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Propunerea de ordonanță de urgență prevede amânarea termenelor obligațiilor de introducere a noilor case de marcat, astfel:
*până la 1 septembrie 2018, în cazul operatorilor economici care au calitatea de contribuabili mari sau mijlocii,
*până la 1 noiembrie 2018, în cazul operatorilor economici care au calitatea de contribuabili mici.
Aceasta este o decizie mult așteptată de retaileri, termenele anterioare fiind „nerealiste” și „imposibil de respectat”, așa cum afirmau de curând aceștia. Până în acest moment, nu a fost autorizată nicio firmă care să vândă în România case de marcat cu jurnal electronic. De asemenea, legea caselor de marcat presupune ca toți operatorii economici din România să fie legați la un server ANAF, prin casele de marcat, iar scopul acestui act normativ este ca, prin intermediul acestui sistem, autoritatea fiscală să poată monitoriza mult mai eficient activitățile economice și să reducă astfel evaziunea fiscală. Nici în privința acestui aspect, lucrurile nu au fost pregătite, deoarece ANAF nu are gata serverele și restul de infrastructură IT pentru a colecta aceste date.
Piața caselor de marcat fiscale este estimată la circa 20 de milioane de euro, potrivit informațiilor din piață. Casele de marcat electronice au un preț ce pornește de la aproximativ 100-200 de euro în cazul modelelor simple și până la 500-700 de euro în cazul modelelor mai complexe, care pot fi integrate cu aplicații software.