Încă 150.000 de case de marcat legate la sistemul informatic al ANAF
Ministerul Finanțelor a primit a doua tranșă de bani din Planul Național de Redresare și Reziliență ca urmare a îndeplinirii obiectivului de conectare a 150.000 de case de marcat la sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Suma se ridică la 173 de milioane de lei, dublu față de valoarea primei tranșe încasate.
„Adăugând și prima tranșă încasată în urmă cu două săptămâni, cea de 82 de milioane de lei, ajungem să avem aproape 14% încasări din alocarea totală destinată ministerului prin programele asumate din PNRR”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.
Prin conectarea celor 150 de mii de case de marcat, mediul de afaceri are posibilitatea deducerii din impozitul pe venit/profit a cheltuielilor ocazionate de achiziția și punerea în funcțiune a aparatelor de marcat fiscale electronice.
Conform datelor disponibile la ANAF, valoarea totală a deducerilor din impozitul întreprinderilor, aferentă achiziției aparatelor de marcat electronice fiscale (AMEF), este de peste 334 milioane lei.
Următoarea tranșă, în valoare de 105 milioane de lei, va fi încasată la începutul anului viitor și este condiționată de conectarea la ANAF, până la sfârșitul anului 2022, a unui număr de minim 600.000 de case de marcat.