Comerțul online accelerează în România: 73% dintre utilizatorii de internet au făcut cumpărături online în 2024
Comerțul electronic din România continuă să se dezvolte accelerat, consolidându-și rolul esențial în economie și în viața de zi cu zi a consumatorilor. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), 72,9% dintre utilizatorii de internet din România au realizat achiziții online în 2024, confirmând apetitul crescut al românilor pentru cumpărături digitale.
Potrivit raportului INS „Accesul populaţiei la tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, în anul 2024” publicat pe 11 decembrie 2024, această tendință ascendentă este susținută de îmbunătățirea accesului la internet – 88,6% dintre gospodăriile din România sunt conectate, în creștere cu 2,9 puncte procentuale față de anul precedent.
O creștere semnificativă a fost înregistrată în mediul rural, unde ponderea cumpărătorilor online a urcat la 67,3% (+5,9% față de 2023), reducând diferența față de mediul urban, unde 77,1% dintre utilizatorii de internet au plasat cel puțin o comandă online (+3,4%). Această dinamică evidențiază rolul comerțului electronic în creșterea calității vieții și a competențelor digitale în zonele rurale.
Ce cumpără românii online
Conform datelor INS, cele mai populare categorii de produse și servicii achiziționate online în 2024 sunt: îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii – 78,6%, livrări de la restaurante și catering – 36,4%, produse cosmetice și de îngrijire personală – 34,5%, articole sportive – 20,8%, electrocasnice și electronice – 15,8% și medicamente și suplimente alimentare – 16,7%.
Estimările raportului European E-commerce 2024 plasează valoarea comerțului electronic din România la 11,7 miliarde EUR, reprezentând 3,4% din PIB, cu o contribuție semnificativă la economia națională. România se clasează astfel pe locul trei în Europa Centrală și de Est, după Polonia și Cehia.
„Dezvoltarea comerțului electronic reflectă adaptabilitatea întreprinderilor și interesul tot mai mare al consumatorilor pentru soluții digitale. Aderarea României la Spațiul Schengen în 2025 va crea noi oportunități, accelerând livrările transfrontaliere și accesul la piețele europene", a declarat Cristian Pelivan, director executiv al Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO).
Sectorul comerțului electronic a creat noi oportunități de angajare și sprijină creșterea sectoarelor conexe. Prin ecosistemul dezvoltat în ultimii ani, comerțul electronic este responsabil pentru mai mult de o treime din traficul de curierat și are impact pozitiv asupra unor servicii precum logistică, fullfilment sau marketing online.
Lansată în 2010, Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) reprezintă magazinele online din România și susține interesele membrilor săi. ARMO a elaborat Codul de Bune Practici ale Magazinelor Online și un program de atestare a magazinelor online din România, în conformitate cu acest Cod de Bune Practici. ARMO este membră a Ecommerce Europe, singura voce a sectorului de comerț electronic european, ce reprezintă peste 150.000 de companii prin intermediul asociațiilor naționale.