România restricționează importul de produse din Ucraina și sporește controalele la vamă

România ia o serie de măsuri pentru a proteja fermierii locali ca urmare a comerțului cu cereale și semințe oleaginoase din Ucraina, susține ministrul agriculturii Petre Daea în urma unei discuții cu omologul ucrainean Mikola Solski. România restricționează importul de produse din Ucraina și sporește controalele la vamă

În cadrul convorbirii, ministrul Petre Daea i-a transmis omologului său ucrainean că statul român va implementa măsuri de securizare suplimentară (sigilare și monitorizare) pentru mijloacele de transport care tranzitează teritoriul României către state terțe, pentru protejarea fermierilor români care se confruntă cu dificultăți din cauza fluxului de cereale ucrainene.

Ministrul Daea a reiterat că România, ca Stat Membru, susține demersurile Comisiei Europene de sprijinire a Ucrainei în fața agresiunii ruse și va asigura în continuare tranzitul cerealelor din această țară către state terțe și rutele comerciale tradiționale.

Totodată, Petre Daea a transmis părții ucrainene solicitarea de a identifica rapid soluții pentru restricționarea exporturilor de cereale și semințe oleaginoase (floarea-soarelui, rapiță) către România, având în vedere dificultățile întâmpinate de fermierii români.


Citește și CTP Group vrea să-și dubleze portofoliul de parcuri logistice până în 2023


De asemenea, ministrul ucrainean a fost înștiințat că de astăzi România instituie controale direct în vamă, coordonate de către ANSVSA, pentru toate produsele agroalimentare venite din Ucraina, cu prelevare de probe pentru determinarea calitativă în conformitate cu legislația europeană, și nu la destinație cum se întâmpla până acum. Decizia a fost luată având în vedere că într-o altă țară europeană au fost descoperite niveluri de pesticide peste limita admisă în Uniunea Europeană.

Pe parcursul discuțiilor, ministrul Mikola Solski a fost informat cu privire la demersul făcut de miniștrii agriculturii din cele cinci State Membre (România, Polonia, Ungaria, Bulgaria și Slovacia) către Comisia Europeană pentru modificarea Regulamentului 870/2022, astfel încât să fie asigurat culoarul de tranzit către țări terțe, fără a afecta fermierii din statele de graniță.

 

Guvernul acordă sprijin de urgență producătorilor de cereale
Guvernul acordă sprijin de urgență producătorilor de cereale
Guvernul României a aprobat o hotărâre privind acordarea unei măsuri de sprijin de urgență pentru producătorii agricoli din sectorul cereale....
Granturi de 200 de milioane de euro pentru susținerea producției românești
Granturi de 200 de milioane de euro pentru susținerea producției românești
Guvernul României a aprobat acordarea unui grant financiar operatorilor din industria de fabricare a produselor de morărit, a uleiurilor și...
Metro România cumpără legume de la Casa de Comerț Agroalimentar Unirea
Metro România cumpără legume de la Casa de Comerț Agroalimentar Unirea
Casa de Comerț Agroalimentar Unirea continuă livrările de legume preluate de la producătorii români și semnează noi parteneriate cu...
Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea a intermediat achiziția de legume de la producătorii români pentru Carrefour
Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea a intermediat achiziția de legume de la producătorii români pentru Carrefour
12 tone de legume (cartofi, varză albă, varză roșie și dovleac plăcintar) au fost achiziționate de către Carrefour România, prin...