Vânzările de pâine proaspătă, în scădere din cauza pandemiei

Reducerea traficului din magazine, dar și teama de contaminare a produselor alimentare au dus la vânzări reduse în cazul produselor proaspete. Vânzările de pâine proaspătă, în scădere din cauza pandemiei

Potrivit unui studiu la care au participat 1.200 de persoane din șase țări diferite (Belgia, Turcia, Rusia, Polonia, Cehia și România), 66% din consumatori au declarat că au ieșit mai rar din casă pentru a cumpăra alimente. Drept urmare, traficul în magazine s-a redus la mai puțin de jumătate față de perioada anterioară crizei.

Deși au mers mai rar la cumpărături, jumătate dintre cei care au participat la studiu susțin că nu și-au schimbat obiceiurile de cumpărare în timpul crizei. Chiar și așa, unul din alimentele cele mai afectate de prezența redusă în magazine a fost pâinea proaspătă. Studiul arată că limitarea vizitelor în supermarket este principala cauză a scăderii vânzărilor de pâine proaspătă, așa cum declară 66% dintre respondenți.

Restricția circulației rămâne principalul motiv al scăderii vânzărilor de alimente proaspete, în general, și a pâinii, în particular, la care se alătură, așa cum reiese din studiu, teama de contaminare a produselor alimentare, care ar fi putut deveni un canal de transmitere a virusului. Chiar dacă Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) au declarat că nu există un risc real de transmitere a bolii Covid-19 prin consumul de alimente cât timp măsurile de siguranță sunt respectate, panica generală legată de contaminare și-a pus amprenta, temporar, asupra obiceiurilor de cumpărare a alimentelor proaspete.

În Belgia, 42% din respondenți au confirmat o teamă generală de a face cumpărăturile la supermarket comparativ cu 32% care au avut o temere specifică legată de cumpărarea pâinii proaspete. În Turcia procentele sunt identice 53%, în Rusia 20% respectiv 17%, în Polonia 55% față de 42%, în România 40% față de 34%.

În România, printre consumatori s-a manifestat o teamă generală de cumpărături în supermarket, în special cei din categoria familii, fără a manifesta temeri speciale legate de pâinea proaspătă.

„Pâinea proaspătă pe care o găsim pe rafturile magazinelor este coaptă la o temperatură ridicată, 180 grade, temperatură suficient de mare pentru a elimina orice urmă de posibili viruși. Toată pâinea proaspătă neambalată este expusă în magazine în spatele capacului transparent protector al mobilierului special, mobilier dezinfectat regulat de angajații magazinelor, conform procedurilor. Și trebuie să vorbim, în acest context, și de regulile de igienă pe care și clienții magazinelor trebuie să le respecte constant: să poarte mască, să atingă doar produsele pe care urmează să le cumpere, să folosească cleștii speciali de la raftul de pâine sau mănușile de unică folosință”, susține Paul Anghel, Director General ANPC.

Ridicarea restricțiilor de circulație a adus o creștere firească a vânzărilor de alimente proaspete din toate categoriile, inclusiv pâine proaspătă.

Metodologie:
Datele fac parte din studiul de piață comandat de La Lorraine Bakery Group NV, în 6 țări (Belgia, Turcia, Rusia, Polonia, Cehia și România), pe un eșantion total de 1.200 persoane.

Carrefour lansează un portofoliu de pâini de specialitate împreună cu parteneri locali. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Carrefour lansează un portofoliu de pâini de specialitate împreună cu parteneri locali
Carrefour România își consolidează portofoliul de panificație și creează un segment dedicat pâinilor de specialitate și produselor de...
Casa del pan magazin specializat brutarie concept de magazin cu paine. paine in brutarie artizanala. vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Casa del Pan, conceptul în care pâinea devine destinație
Construit în jurul unui produs care se găsește pe masa tuturor românilor, conceptul Casa del Pan este un exemplu foarte bun de cum poți crește...
Ionut Ilie Director General Bimbo Romania
Dublarea businessului, ținta Bimbo România pentru următorii cinci ani
Creștere, inovație și sustenabilitate – acestea sunt cuvintele-cheie care definesc strategia Bimbo România. Ținta pentru următorii cinci ani?...
Pâinea albă, alimentul nelipsit de pe masa consumatorilor români
Pâinea albă, alimentul nelipsit de pe masa consumatorilor români
Recunoscuți drept cei mai mari consumatori de pâine la nivelul Uniunii Europene, românii nu și-au schimbat obiceiurile pe parcursul pandemiei,...